Papa Francisc a făcut o călătorie apostolică în Suedia pentru a comemora împreună cu luteranii Reforma protestantă. Cine s-ar fi gândit cu ani în urmă că am putea fi contemporani cu acest eveniment?

Este „un moment istoric, o piatră de hotar pe calea reconcilierii și a căutării, împreună, a unităţii”, a comentat pe marginea evenimentului secretarul de stat, Pietro Parolin, într-un interviu acordat Centrului Vatican de Televiziune. „Este o călătorie importantă din punct de vedere ecumenic”, a declarat și papa în faţa jurnaliștilor prezenţi în avionul care l-a dus la Malmö.

Decizia papei de a păși pe solul Suediei marchează un eveniment imposibil de anticipat cu câţiva ani în urmă. Episoadele ecumenice s-au succedat sub pontificatul lui Francisc într-un ritm atât de trepidant (cum a fost, de exemplu, vizita recentă a unei delegaţii suedeze la Vatican), încât un eveniment ca cel din Suedia, chiar și istoric fiind, aproape că nu mai surprinde pe nimeni. Întrebarea legitimă care se ridică este, mai degrabă, în legătură cu ceea ce urmează. Faptul că gestul acesta îl face un papă iezuit (Ordinul s-a înfiinţat tocmai pentru a lupta contra Reformei) îi sporeşte semnificaţia. În acest context, nu poate fi ignorată ambiţia papei „de a apropia între ele cele două familii: un miliard două sute de mii de credincioși catolici și șaptezeci și patru de milioane de fideli luterani”, comentează RFI.

Această apropiere lasă câmp larg speculaţiilor. „Nu trebuie să uităm că Luther l-a descris pe papa ca fiind anticristul (dușman al lui Hristos) şi a formulat critici severe la adresa Bisericii Romano-Catolice!”, aminteşte liderul Institutului Ecumenic din Strasboug.

Poate că nu întâmplător, miza discursului ţinut de Francisc în faţa catolicilor și luteranilor reuniţi la Malmö a fost apelul la blândeţe. „De la noi, creștinii, se cere astăzi să fim protagoniști ai unei revoluţii a blândeţii”, a spus papa Francisc, conform Radio Vatican. Și pentru a nu exista dubii cu privire la sensul afirmaţiilor sale, papa vrea cu orice preţ „să nu ne lăsăm abătuţi de adversităţi”. Intervenţiile unor persoane precum tânăra Pranita, care a vorbit despre Creaţie, l-au determinat apoi pe Francisc să afirme că „întreaga Creaţie este o manifestare a iubirii imense pe care Dumnezeu o are faţă de noi”. Și că aceasta ar trebui „să ne motiveze și să ne dea un nou avânt pentru a lucra tot mai uniţi”.

Unitatea de care vorbește suveranul pontif nu derivă, cel puţin cum este dezvăluită până în acest moment, dintr-o încercare de asimilare a luteranilor sub umbrela largă a Vaticanului (așa cum se grăbesc unii să clameze). Este greu de crezut că liderii catolici vor accepta vreodată ca femeile să devină preoţi și ca persoanele de același sex să se căsătorească în faţa unui altar. Pentru luteranism, aceste aspecte au devenit deja tradiţie.

În consecinţă, unitatea pe care o caută Francisc cu asiduitate rezidă în identificarea cu perseverenţă a acelor elemente comune care pot face creștinismul dezbinat să lucreze împreună. „Toţi suntem responsabili de protejarea Creaţiei”, a spus papa, convins că fiecare fiinţă umană, indiferent de convingerile religioase pe care le are, poate să depășească obstacolele diversităţii. O dovadă puternică în acest sens a fost adusă de monseniorul Héctor Fabio, care a vorbit despre activitatea pe care catolicii și luteranii o desfășoară în Columbia. Pe marginea acestei intervenţii, Francisc a spus că „este o veste bună să știm că creștinii se unesc pentru a da viaţă unor procese comunitare și sociale de interes comun”.

Aparent, toată lumea este de acord că unitatea creștină se poate realiza în jurul unor forme de colaborare. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. De exemplu, obiectivul urmărit de papa Francisc nu este chiar pe gustul unora dintre catolicii conservatori, cum ar fi cardinalul german Gerhard Ludwig Müller. Încă de acum jumătate de an, acesta a dezavuat ideea unei celebrări a Reformei, argumentând că nu vede niciun motiv pentru care catolicii ar trebui să facă aceasta, atâta timp cât acţiunile lui Luther „au dus la o ruptură adâncă în sânul creștinismului occidental”. Nu la fel vede lucrurile Francisc, care are cuvinte de apreciere la adresa reformatorului german, spunând că „Luther a făcut un mare pas înainte pentru a-L pune pe Dumnezeu în mâinile poporului”.

Privind din această perspectivă, Luther și-a găsit în Francisc un admirator nedisimulat. „Nu ne putem resemna în faţa dezbinărilor dintre noi” (creștinii, n.r.), a spus papa Francisc la rugăciunea ecumenică comună, celebrată în catedrala din Lund. Ar fi interesant de știut dacă și Luther ar fi manifestat aceeași admiraţie în sens invers.