Mulţi și-au legat speranţele de sinodul catolic asupra familiei. Homosexualii, dar și femeile au mizat pe faptul că Francisc va impinge lucrurile spre schimbări revoluţionare. Mai bine spus, au fost așteptări în direcţia unei Biserici Catolice care să renunţe la opţiunile ei tradiţionale. Aceasta este una dintre explicaţiile discuţiilor aprinse, alimentate atât de către cei care doresc noi evoluţii în învăţătura Bisericii, cât și de cei care se opun oricărei deschideri.

„Nu există negru și alb”, a spus cardinalul Christoph Schönborn în ultima zi a conferinţelor de presă despre Sinodul Episcopilor dedicat familiei. Este, poate, cea mai bună descriere cu privire la nuanţele pe care întâlnirea prelaţilor catolici a intenţionat să le surprindă. Au fost trei săptămâni de dezbateri, în care cei 270 de episcopi s-au aflat adeseori în situaţii tensionate. Era de așteptat să se întâmple așa, în condiţiile presiunilor pe care societatea postmodernă le-a exercitat asupra unei biserici care pare să fie blocată în practici și mentalităţi considerate de unii retrograde.

Spinul sinodului

La finalul dezbaterilor, se poate concluziona că Biserica rămâne tradiţională și nu prea. Mai precis, conservatorismul a beneficiat de un update. Dacă în privinţa homosexualităţii lucrurile au fost tranșate, fiind nevoie doar de un singur articol în raportul final prin care se reiterează ferma opoziţie a Bisericii faţă de recunoașterea cuplurilor de același sex, o altă problemă a creat tensiune suplimentară. Este vorba de problema divorţaţilor recăsătoriţi, o chestiune în care au fost exprimate cele mai multe voturi contrare (80 împotrivă). Cu toate acestea, poziţia progresistă a avut câștig de cauză.

„Nu se poate nega faptul că, în anumite împrejurări (legate de criza dintr-un cuplu), răspunderea pentru o acţiune poate fi diminuată sau anulată… Consecinţele actelor nu sunt neapărat aceleași în toate cazurile.” Concluzia este clară: se optează pentru mai multă flexibilitate, pentru o analiză a fiecărei situaţii în parte, fără să se menţioneze clar dacă Biserica rămâne deschisă și faţă de un eventual acces la împărtășanie al acestor persoane, pe care Biserica le consideră necredincioase primului partener de căsătorie.

Chiar dacă alte chestiuni aduse în discuţie au fost adoptate cu o majoritate de voturi, asta nu implică în mod necesar și faptul că sinodul a rezolvat toate chestiunile problematice. Una dintre ele a rămas deschisă, așa cum este locul femeilor în Biserică. Acesta a fost obiect de divergenţă, unii prelaţi arătându-se foarte dezamăgiţi de lipsa de deschidere a Bisericii faţă de acest subiect sau menţionând că este nepotrivit ca dezbaterile în privinţa familiei să fie purtate aproape exclusiv de către bărbaţi care au făcut jurământul celibatului.

Albul și negrul

În discursul rostit imediat după închiderea sinodului, Pontiful a explicat că scopul evenimentului „nu a fost să se găsească soluţii exhaustive pentru toate dificultăţile și nesiguranţele care constituie o provocare și o ameninţare pentru familie”, dar nici ca Biserica să rămână închisă într-o atitudine defensivă, care presupune o „îngropare a capetelor în nisip”. Discuţiile aprinse chiar au fost percepute ca o mare oportunitate instituţională, fiindcă „au arătat vitalitatea Bisericii Catolice, care nu se teme să stârnească conștiinţele întunecate sau să își murdărească mâinile cu discuţii vii și deschise despre familie”, a spus Suveranul Pontif, citat de catholica.

Pe de o parte, Francisc pare să își fi exprimat preferinţa pentru tabăra conservatoare, în condiţiile în care a menţionat că scopul Bisericii este să „susţină legile și poruncile care au fost făcute pentru om, și nu viceversa”. Pe de altă parte, nu denotă nici că ar fi un susţinător al dezintegrării unor valori vechi, care sunt supuse presiunii societăţii. În acest sens, a vorbit mai degrabă despre nevoia unei infuzii de creștinism care să transforme valorile culturale, precizează e-communio.

Un nou aggiornamento

Interesant este că exact cu o zi înainte de finalizarea lucrărilor sinodului, cu ocazia unei liturghii de dimineaţă, Francisc a făcut o constatare care merită să fie pusă în relaţie cu ceea ce a exprimat și raportul final. Papa le-a solicitat creștinilor să fie în permanentă schimbare, fiindcă și „timpurile se schimbă”. În această direcţie a introdus sintagma de „semne ale timpului”, pe care Biserica trebuie să înveţe să le citească cu mult discernământ și fără a ceda în faţa conformismului.

În opinia sa, creștinii trebuie să facă ceea ce dorește Iisus Christos, adică „să analizeze timpurile și să se schimbe odată cu ele”, a spus Papa, citat de Radio Vatican, dar să o facă „în spiritul adevărului evanghelic”. Acest joc propus de liderul catolic nu este deloc simplu și din cauza „extrem de multelor condiţionări externe”, care obstrucţionează o înţelegere adecvată a timpurilor pe care societatea le trăiește. Unul dintre factorii determinanţi care pot împiedica înţelegerea adecvată a vremurilor este accentul excesiv pus pe dogmă. Fără a diminua importanţa ei, Francisc consideră totuși că „adevăraţii susţinători ai doctrinei sunt cei care apără nu litera, ci spiritul; nu ideea, ci omul; nu formulele, ci gratuitatea iubirii lui Dumnezeu și a iertării sale”.

Noul drum deschis de către ierarhii catolici nu este chiar atât de nou precum pare. Mergând pe linia deja trasată de Conciliul Vatican II, Francisc a dorit ca Biserica să își facă un nou „aggiornamento”, prin care să ofere răspunsuri credibile unei lumi tot mai complicate. Poate fi un joc periculos și riscant, însă creștinismul, sub toate culorile sale, este condamnat să îl execute. Înţelegerea corectă a „semnelor timpului” poate fi o provocare uriașă, dar tocmai asta poate crea oportunităţi pentru maturizarea Bisericii. Îmbinarea armonioasă a valorilor tradiţionale cu nevoile actuale ale societăţii poate fi un exerciţiu complicat, dar, fără reușita acestui demers, Biserica riscă să devină o relicvă a unor timpuri trecute.