Când vor fi impozitate cultele din România?

12

În timp ce autorităţile române negociază noul Cod Fiscal și noua lege a salarizării, voci provenind din spaţiul civic întreabă dacă impozitarea veniturilor diferitelor culte religioase se află pe agenda discuţiilor.

„Asta este o discuţie pe care o vom avea eventual la final de an, când facem bugetul pe 2016, dar nu se va discuta acum”, a fost răspunsul ministrului de finanţe, Eugen Teodorovici, la finalul discuţiilor despre noul Cod Fiscal, când a fost întrebat dacă se poate ajunge la impozitarea veniturilor bisericii, informează Digi24.

Zvonuri vehiculate de surse guvernamentale indică posibilitatea de a se impozita doar veniturile mici ale bisericii, precum cele obţinute din vânzarea de lumânări sau alte produse bisericești, veniturile mari, precum arendele dobândite din închirierea de pământuri, rămânând neimpozitate.

Subiectul a stârnit ample controverse după anul 1989, mai ales în preajma campaniilor electorale, notează Digi24. Însă voinţa politică nu a fost de partea impozitării, în contextul în care biserica majoritară încă este percepută ca având o influenţă puternică asupra electoratului. Politicienii beneficiază de pe urma acestei influenţe, prin urmare sunt puţin interesaţi să producă deservicii Bisericii Ortodoxe.

Potrivit sursei citate, Patriarhia Română şi eparhiile sale au declarat anul trecut la Ministerul de Finanţe profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro, bani înregistraţi în contabilitate ca excedent, pentru că structurile Bisericii Ortodoxe Române sunt entităţi juridice fără scop patrimonial.

Cea mai profitbilă eparhie BOR este Arhiepiscopia Bucureștilor, care a înregistrat în 2014 un profit de 1,67 milioane de euro. La polul opus se află eparhia Craiovei, care a înregistrat o pierdere de peste 2,3 milioane de euro. Nu toate eparhiile și-au depus însă bilanţurile. Și nici despre alte entităţi, strict economice, ale BOR nu există date financiare. Se știe însă despre agenţia de turism BOR  –Basilica Travel – că anul trecut ar fi avut un profit de circa 115.000 euro.

DISTRIBUIE: