Conciliu ortodox istoric avertizează cu privire la persecutarea creștinilor

10

Primul conciliu al liderilor ortodocși, de la Marea Schismă încoace, a avut loc în Creta, între 19 și 26 iunie, și a reunit șefii a 14 biserici autocefale din sânul Comuniunii Ortodoxe în jurul unei teme arzătoare: persecuţia creștinilor din Orientul Mijlociu.

În absenţa patriarhului rus Chiril, liderii ortodocși au lansat un apel la „guvernele acestor regiuni să protejeze populaţiile creștin-ortodoxe, creștinii orientali și alţi creștini care au supravieţuit în leagănul creștinismului”. „Biserica Ortodoxă este deosebit de preocupată de situaţia creștinilor și a altor minorităţi etnice și religioase persecutate în Orientul Mijlociu”, au subliniat prelaţii ortodocși într-o declaraţie din cadrul acestui conciliu istoric organizat la Chania, în nord-vestul Cretei.

Înalţii prelaţi care au participat la conciliu au avertizat și împotriva „consecinţelor negative ale progresului știinţific”, între care au amintit dilemele morale născute odată cu progresele rapide înregistrate în domenii cum sunt genetica și biotehnologia. „Omul se consacră mai multor experimente, încă și mai intensive, asupra propriei sale naturi, într-un mod extrem și riscant. Ele conduc la pericolul de a deveni o mașină biologică, o unitate socială impersonală sau un dispozitiv mecanic de gândire controlată”, au avertizat clericii ortodocși.

Bisericile au făcut, de asemenea, un apel la unitate și la promovarea „unei noi sinergii constructive” în ţările lor. Din nefericire pentru obiectivul anunţat al evenimentului, acela de a transmite o imagine unită a comuniunii ortodoxe, de la conciliu au lipsit figuri marcante ale bisericii ortodoxe la nivel mondial. Pe lângă patriarhul Chril, au mai lipsit și primatul Antiohiei și întâi-stătătorii bisericilor ortodoxe din Bulgaria și Georgia, considerate apropiate Moscovei.

DISTRIBUIE: