O biserică refuză să boteze copilul unui cuplu gay

17

O biserică din Florida a anulat botezul unui copil după ce membrii congregaţiei și-au exprimat opoziţia pentru că părinţii copilului sunt homosexuali. Cu doar trei zile înainte ca evenimentul să aibă loc, biserica a anunţat că nu mai este de acord cu solicitarea lor, deși iniţial preotul agrease ideea.

Rich și Eric McCaffrey sunt doi homosexuali care s-au căsătorit în New York în vara trecută. În ultimul timp frecventau Biserica Episcopaliană „St Luke”, din Orlando, Florida, cu speranţa că aceasta „va fi deschisă și respectuoasă faţă de familia noastră”. Un motiv cert al opţiunii lor de a frecventa biserica era dorinţa de a-și boteza copilul adoptat, fapt pentru care au și participat la cursuri de botez. „Este important pentru noi să îi oferim o bază spirituală lui Jack, pe care el să poată construi pe tot parcursul vieţii sale. Botezul, ca ritual de iniţiere creștină, reprezintă un moment important.”

McCaffrey susţine că a discutat cu parohul bisericii, Anthony Clark, care a fost „primitor și deschis”. Acum însă, evenimentul nu mai pare posibil, cel puţin nu la biserica din Florida și nici la data programată. Decizia comunităţii de credincioși de a anula botezul a produs consternarea celor doi parteneri. „Botezul lui Jack s-a dovedit a fi exact contrariul a ceea ce ar fi trebuit. Faptul că Jack are doi taţi a ajuns să conteze mai mult pentru botez decât faptul că o comunitate își deschide braţele spre unul dintre copiii lui Dumnezeu.”

Mesajul postat de McCaffrey  a fost distribuit pe una dintre reţelele de socializare, stârnind controverse și determinând implicarea episcopului local, Greg Brewer, care a planificat o întâlnire particulară cu acest cuplu. În conformitate cu Orlando Sentinel, Brewer a spus: „Doresc mai întâi să ajung să-i cunosc ca oameni, iar ei să mă cunoască pe mine. Atenţia mea este îndreptată spre motivul pentru care ei doresc acest botez. Aceasta este ceea ce vreau să știu.” Episcopul a declarat presei că nu se opune personal botezului unui copilul crescut de părinţi homosexuali, dar clerul are dreptul de a lua propriile decizii pentru fiecare caz în parte. Pentru Brewer însă, totul se rezumă la „intenţiile părinţilor”. „Dacă sunt activi în biserică și sunt creștini în comunitate este mult mai important decât dacă sunt gay”, a spus episcopul.

Comentariile online aferente postării lui McCaffrey conţin o notă generală de deziluzie și îngrijorare cu privire la mersul bisericii creștine. Unii dintre comentatori se recomandă catolici, alţii recunosc doar că sunt creștini. „Este unul dintre cele mai mișcătoare mesaje pe care le-am citit vreodată. Voi sunteţi un exemplu de adevăraţi părinţi creștini și pentru aceasta meritaţi mai mult”, spunea unul dintre comentatori. Interesul faţă de acest subiect este sugerat și de numărul celor care au distribuit postarea. Au fost peste 1.000 de persoane care au simţit nevoia să ia atitudine prin distribuirea mesajului.

Povestea se petrece într-o biserică episcopaliană, adică într-una care este printre cele mai progresiste din SUA în ceea ce privește problematica LGBT. Primul preot care și-a exprimat deschis opţiunea lesbiană a fost hirotonit în 1977, iar primul episcop homosexual a fost consacrat în 2003. Mai mult decât atât, în 2012 biserica a aprobat o liturghie pentru binecuvântarea uniunilor între persoanele de același sex. Declaraţia lui Brewer pe acest subiect vine ca o confirmare a toleranţei de care se bucură comunitatea LGBT în gândirea acestei biserici. Cu atât mai dificil este de înţeles atitudinea unei părţi a credincioșilor. Indiferent de motivaţia episcopalienilor, cuplul homosexual a resimţit din plin șocul refuzului de a le fi botezat copilul. „Așa își iubește biserica aproapele și respectă demnitatea fiinţelor umane? Sau merităm acest respect și demnitate doar dacă ne potrivim cu punctul de vedere al bisericii în ceea ce privește familia? Atât mintea, cât și inima îmi spun că această atitudine este greșită.”

Atitudinea membrilor bisericii pe care cuplul o critică denotă, de fapt, o stare de confuzie. În primul rând, este o confuzie cu privire la rolul botezului. În bisericile tradiţionale, cum este și cea episcopaliană, botezul are un rol curăţitor. Copilul botezat nu poate fi implicat în mod conștient în ceremonia respectivă, iar rolul acesta este asumat de părinţi. Iar aici ar putea fi identificată o parte din miezul problemei, în condiţiile în care părinţii sunt întrebaţi dacă renunţă în mod conștient la Diavol sau la alte dorinţe păcătoase care îi separă de dragostea lui Dumnezeu și Îl acceptă pe Iisus Christos ca Salvator. De aceea episcopul Brewer pare să fie mai degrabă interesat de motivaţiile cuplului, decât de posibila creștere spirituală a copilului.

O a doua confuzie este cu privire la atitudinea faţă de comunitatea LGBT. Care ar trebui să fie reacţia corectă faţă de situaţii inedite ca cea căreia trebuie să îi facă faţă acum Biserica Episcopaliană? Mulţi creștini preferă să apeleze la un ton critic, condamnator. Alţii sunt foarte deschiși, așa cum o exprimă și comentariile pe marginea postării lui McCaffrey. Este mai mult decât evident că aceste atitudini polarizante demonstrează că în creștinism există încă dificultăţi de armonizare cu ceea ce, din punct de vedere teologic, este îmbrăţișat la scară generală: „Ura faţă de păcat și iubire faţă de cel care îl comite.” Asemenea multor altor lucruri, și acesta pare mai dificil de realizat decât de predicat. Cu atât mai problematică este situaţia atunci când mesajul iubirii creștine este obstrucţionat de tradiţii teologice (așa cum este cel al botezului copiilor) care, în loc să rezolve o problemă, creează tensiuni artificiale.

DISTRIBUIE: