O cheamă Alani Santos și este o adolescentă cu puteri vindecătoare. Este doar unul dintre numeroșii copiii-predicatori cu puteri miraculoase din Brazilia. Partea cea mai interesantă este că Alani se consideră o creștină devotată. Jurnaliștii de la The New York Times au fost extrem de fascinaţi de fenomenul copiilor-predicatori din Brazilia și au alocat un spaţiu larg pentru analiza fenomenului.

Alani are doar 11 ani și predică de la 3 ani. Tatăl ei, Adauto Santos, este pastor. Alani are revelaţii, face predicţii, are o emisiune permanentă la un post de radio creștin, organizează sesiuni de rugăciune chiar și pe reţelele de socializare. Face parte din Biserica Penticostală din Brazilia și este mândră de lucrul acesta.

Miracole pe bandă rulantă

„Dacă crezi în numele lui Iisus, spune: „«Eu cred!» se aude dintr-o dată strigătul pastorului. Apoi, pe un fond de agitaţie, cei care au nevoie de vindecare sunt invitaţi să vină în faţă. Unii se împiedică, alţii sunt ajutaţi. Mulţi ţin în mână fişe medicale cu bolile pe care le au. Alani se duce printre cei suferinzi și ascultă cu răbdare povestea fiecăruia. Apoi, rând pe rând, strigătele de extaz ale celor prezenţi însoţesc minunile care se produc. Alani îşi pune mâna pe fruntea sau pe mâna celui suferind, apoi pe inima acestuia. Tremuratul persistent, căzutul la podea al celui supus vindecării, lacrimile, strigătele de mulţumire fac parte din scenariul obișnuit ale miracolelor”, povestesc jurnaliștii americani.

Viaţa lui Alani nu este deloc simplă. Înaintea fiecărui serviciu de vindecare, postește aproximativ 12 ore sau are o sesiune lungă de rugăciune privată. De asemenea, alocă timp de pregătire pentru predica pe care urmează să o ţină.

Controversele

Nimeni nu ţine evidenţa numărului de copii-predicatori din Brazilia, dar pastorul Walter Luz, din São Paulo, care coordonează un stagiu de formare a acestora, estimează ca este vorba de câteva mii. Cei mai mulţi provin din familii sărace sau din clasa de mijloc și aproape toţi sunt afiliaţi mișcării penticostale.

Cei care îi susţin nu au niciun fel de dubii cu privire la darul charismatic pe care acești copii îl posedă. „Unii copii care au acest dar sunt, probabil, duși în secţiile de psihiatrie, deoarece acţiunile lor ar putea fi înţelese greșit”, spune tatăl lui Alani.

În schimb, există și voci contestatare, chiar în interiorul mișcării. De exemplu, Silas Malafaia, un pastor penticostal brazilian cu influenţă pe plan internaţional, afirmă că acești copii sunt exploataţi. „Este absurd”, spune Malafaia. „Sunt evidente interesele comerciale prin implicarea părinţilor în primirea de donaţii și vânzarea DVD-urilor. Nu are legătură cu Dumnezeu și sunt ferm împotriva acestui fenomen.”

Explozia de copii-predicatori

Dincolo de controverse, alte povești măresc cota de interes. Acestea provin de la foste prostituate sau traficanţi de droguri, sau criminali, a căror viaţa s-a schimbat în urma predicilor acestor copii. Publicul lor este în permanentă creștere, datorită internetului și a reţelelor de socializare. Unii dintre ei au un succes la public covârșitor (video). De exemplu, Daniel Pentecoste, de doar 14 ani, a predicat în faţa a 500.000 de oameni și a fost în Angola de trei ori pentru a vorbi în faţa unor stadioane pline.

Victor Gabriel, un băiat de 17 ani de la periferia metropolei São Paulo, a absentat deseori de la școală din cauza predicilor pe care trebuia să le ţină chiar și de 5 ori pe săptămână. În ciuda acestui fapt, consideră că a meritat sacrificarea copilăriei. De fapt, în prezent nici nu prea socializează cu cei de vârsta lui: „Majoritatea prietenilor mei sunt predicatori în vârstă – simt că am mai multe în comun cu ei decât cu cei de vârsta mea.”

Matheus Moraes este unul dintre cei mai cunoscuţi copii-predicatori. A vorbit până acum în Elveţia, Irlanda, Anglia, Portugalia, Australia, Paraguay și Statele Unite ale Americii. Avea abia 10 ani când predica și 5 zile pe săptămână. DVD-urile cu predicile sale s-au vândut în 500-1.000 de exemplare pe lună. Poate să predice ușor 90 de minute, fără să folosească notiţe.

Subtilităţile

Cu mai mulţi ani în urmă, specialiștii în fenomenologia religioasă apreciau că teologia eliberării, susţinută de unele cercuri catolice din spaţiul sud-american, va fi gândirea religioasă care va corespunde intereselor păturilor sărace. Nu a fost așa, deoarece între timp a intervenit un concurent serios. Penticostalismul, cu accentul său pe supranatural și extaz emoţional, s-a dovedit mult mai atrăgător, determinând în prezent o pierdere a identităţii catolice a Americii Latine. Mai precis, populaţia catolică a scăzut de la 90 la 68% din populaţia continentului.

De fapt, copiii-predicatori au apărut pe o nișă care nu a fost prea mult exploatată în spaţiul creștin. Nevoia de spectacol religios, excesul de emoţie, inocenţa inerentă oricărui copil sunt ingredientele pentru succesul acestui fenomen care ia amploare. În această privinţă, nu doar penticostalismul este vizat. În cazul său, pot fi menţionate aceste forme extreme, care pot ajunge până la forme de abuz spiritual. Însă ideea de a-i motiva pe copii să predice poate fi tentantă pentru orice confesiune religioasă. Și nu este vizată doar Brazilia.

În această privinţă, apar o serie de întrebări pe deplin justificate. De ce copiii-predicatori au succes în general în zonele mai sărace ale lumii? Este vorba de disponibilitate în faţa influenţei divine? Sau de o mare doză de naivitate pe fondul unei educaţii precare? De asemenea este important de observat că acești copii au tendinţa naturală de a imita. De fapt, ei nici măcar nu au un stil propriu de a predica. Mai degrabă sunt un produs artificial, un rezultat al multiplicării unor cuvinte, mesaje sau gesturi. Prin perpetuarea acestui model de predicare, copiii riscă să devină copia fidelă a unor adulţi. În acest caz, se mai poate vorbi de dezvoltare armonioasă și de construirea unei identităţi?

Trecând peste doza de extaz specific stilului de predicare emoţional, pe fond problema este comună tuturor celor care insistă în privinţa aruncării copiilor în arena agitaţiilor teologice. Cine garantează că acești copii sunt imuni în faţa aplauzelor și reușesc să își construiască o stimă de sine echilibrată și corectă? Dacă nu reuşesc, ar fi o nouă demonstraţie că fenomenul religios, atunci când este scăpat de sub control (în ciuda intenţiilor bune), poate crea suficiente motive de îngrijorare și chiar panică.

DISTRIBUIE: