Incinerarea a făcut parte din ritualul de trecere dintre viaţă spre moarte al diferitelor culturi încă din timpuri preistorice, însă o dată cu apariţia şi răspândirea creştinismului, incinerarea a început să fie din ce în ce mai rar folosită şi în cele mai multe confesiuni creştine este văzută ca tabu. Dată fiind dezbaterea din ultimele zile pe tema incinerării, ce au de spus marile religii ale lumii despre acest ritual şi care sunt temeiurile pentru care acesta este interzis în creştinism?

Incinerarea este procesul prin care trupul unei persoane decedate este supus unui proces de ardere, în cuptoare special amenajate, ce au termperaturi de până la 1.093 de grade Celsius. Arderea completă durează între o oră şi două ore, iar rămăşiţele sunt transformate, prin măcinare, în cenuşă.

Cei ce aleg să fie incineraţi o fac din mai multe motive, între care tradiţiile culturale, comoditatea de a păstra urna cu cel drag în casă sau de a transforma cenuşa într-un obiect ce poate fi purtat zilnic (ca de exemplu un diamant sintetic) sau chiar dorinţa de a da în folosinţă cenuşa pentru realizarea unor opere de artă. Această ultimă practică are potenţialul de a-l băga în închisoare pe un artist plastic suedez (Carl Michael von Hausswolff), care riscă opt ani de închisoare deoarece a declarat că a realizat o pictură folosind cenuşă umană colectată dintr-un lagăr nazist din Polonia.

O istorie a incinerării

Arderea unui cadavru, ca parte a ritualului de deces, este o practică originară din timpuri preistorice. Atât în Grecia, cât şi în China, s-au găsit dovezi că incinerarea era practicată în vechime, dar dovezile dispar aproape de anul 480 î.Chr. La fel, în Suedia, unde dovezile că incinerarea era o practică răspândită dispar în anul 1050 d.Chr. În Europa, până în secolul al V-lea d. Chr, ritualul era deja abandonat, excepţie făcând timpurile de război sau epidemiile.

Ceva mai târziu, în timpul Revoluţiei Franceze, francmasonii, revoluţionarii şi anarhiştii au ales incinerarea pentru a reduce rolul bisericii în procesul funerar. În parte datorită acestei motivaţii, Biserica Catolică s-a opus incinerării până în secolul al XX-lea.

Asia s-a confruntat cu o situaţie asemănătoare, sub influenţa budistă, care a permis incinerările până în preajma anului 1.300. Apariţia neo-confucianismului în secolul 14 a readus în cultură ceremoniile de înmormântare în cele mai multe părţi ale continentului.

Astăzi, incinerarea este practicată în 31 de state ale lumii. În timp ce incinerarea este dominantă în Hong Kong (83% aleg să fie incineraţi), Singapore (77%), Cehia (77%), Elveţia (75%) şi Marea Britanie (72%), alte ţări, precum Argentina, Irlanda, Italia şi Africa de Sud, sunt sceptice în a o folosi pe scară largă, potrivit unor statistici din anul 2002.

Perspectivele religioase ale practicii

Cremaţiunea este instituţionalizată în Asia prin budism şi hinduism, fiind, împreună cu înmormântarea, una dintre tehnicile cele mai comune utilizate de oameni. Îmbălsămarea sau taxidermia sunt mai rar utilizate, dar uneori pot preceda o cremaţiune. În India, cremaţiunea are loc în aer liber, pe ruguri de lemn ce sunt lansate pe fluviul Gange.

Hinduismul este unic între marile religii ale lumii, deoarece permite deschis incinerarea, numind-o „ultimul rit” (calledantim-sanskar) sau „ultimul sacrificiu” (orantiesthi) şi făcând parte dintre cele 16 ritualuri ale vieţii. Hinduismul crede că incinerarea nu doar că este mijlocul prin care corpul poate termina cu viaţa aceasta, dar şi permite sufletului să intre în noua sa viaţă şi să se reîncarneze.

Citeşte şi: SUA: Schimbare importantă de atitudine faţă de incinerări

La polul opus se află creştinismul, iudaismul şi islamisul, care nu acceptă incinerarea. Deşi unii evrei reformaţi sau liberali acceptă incinerarea, în Israel, utilizarea crematoriilor este foarte prost văzută, pentru că acestea amintesc de lagărele de exterminare utilizate în timpul Holocaustului.

Islamiştii preferă să îşi înmormânteze morţii cât de repede este posibil şi chiar în ziua decesului, pentru ca trupul să nu fie în niciun fel afectat. Trupul neînsufleţit este dus la mormânt doar de bărbaţi şi este învelit doar într-o pânză, fără niciun fel de alte veşminte sau bijuterii. La aşezarea în mormânt, trupul este pus pe o parte, astfel încât faţa să fie îndreptată spre Mecca.

Despre incinerare în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă interzice incinerarea. Insistenţa privind înmormântarea este bazată pe respectarea corpului uman, ca operă a lui Dumnezeu, căruia i se opune violenţa cremaţiunii şi a tratamentului la care este supus cadavrul. În plus, anumite motivaţii ale incinerării, cum ar fi respingerea corpului defunctului, dorinţa de a şterge memoria defunctului, distrugerea totală a unei persoane, sunt considerate incompatibile cu credinţa creştină, relatează Jurnalul Naţional.

Întrucat de cele două practici, înmormântarea şi incinerarea, se leagă anumite concepţii diferite despre om şi demnitatea lui, incinerarea mai ridică şi o sumă de probleme nu numai de ordin juridic, de ordin medico-sanitar, de ordin administrativ dar, mai ales, în ceea ce priveşte pe creştini, îndeosebi, probleme de ordin teologic, bisericesc şi moral. În accepţiunea creştină, moartea nu reprezintă nimicirea totală. Prin moarte, trupul se întoarcem în ţărână, adică în elementul material din care a fost luat, iar sufletul nu este atins de moarte. Însuşi trupul, care se descompune, este păstrat pentru înviere, în ziua judecăţii.

Catolicismul a interzis până în secolul al XX-lea incinerarea, dar de la decretul Sfântului Scaun din iulie 1963, aceasta nu mai este interzisă, sub rezerva ca acest act să nu fie ales din raţiuni contrare doctrinei creştine. Confesiunea continuă, totuşi, să privilegieze înmormântarea corpului neînsufleţit al defunctului.

Între confesiunile protestante, calviniştii şi luteranii acceptă incinerarea încă din 1898, nefavorizând un mijloc de înhumare, potrivit declaraţiilor oficiale de pe site-urile thefuneralsource.org şi elca.org. În schimb, există câteva confesiuni care nu au o poziţie oficială cu privire la incinerare, precum adventiştii de ziua a şaptea, baptiştii şi presbiterienii (potrivit site-urilor oficiale curieruladventist.ro, baptist-tm.ro, respectiv opc.org). Dumnezeu care ne-a creat este la fel de capabil să ne creeze din nou din cenuşa incinerării sau din ţărâna care rezultă din putrezirea noastră.