Cei mai mulţi scoţieni nu au nicio religie

3060

Mai mult de jumătate din cei 5,4 milioane de locuitori ai Scoţiei declară că nu au nicio religie, informează un sondaj de opinie publicat de Scottish Social Attitudes.

Cele 52 de procente de scoţieni neafiliaţi niciunei religii reprezintă o creștere cu 12% faţă de procentele de acum 16 ani, când doar 40% dintre respondenţii sondajului declarau că nu sunt afiliaţi religios.

Proporţia persoanelor care spun că aparţin Bisericii Scoţiei – de doctrină prezbiteriană, multă vreme majoritară în ţară – s-a redus dramatic, ajungând de la 39%, în anul 1999, la 20%, în prezent.

„Rezultatele sondajului arată că angajamentul scoţienilor faţă de religie, atât în ceea ce privește identificarea cu o religie, cât și participarea la servicii religioase este în declin”, a declarat Ian Montagu, cercetător la ScotCen Social Research, din Edinburgh, instituţia care organizează anual sondajul.

„Această schimbare nu pare să afecteze toate religiile în mod egal”, a mai precizat cercetătorul. „Afilierea la Biserica Scoţiei este în declin, însă nivelul de identificare cu alte religii rămâne relativ neschimbat”, notează Religion News.

A doua după Biserica Scoţiei, o prezenţă importantă numeric în peisajul religios al ţării, este Biserica Romano-Catolică. Aceasta s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, mai ales datorită afluxului de imigranţi din Uniunea Europeană, din Polonia în special.

Sondajul a presupus intervievarea a 1.288 de persoane. În urma rezultatelor, reprezentanţi ai Bisericii Scoţiei au declarat că vor „concepe noi modalităţi de exprimare care, pe lângă formele tradiţionale ale bisericii, să ajute oamenii să fie mai angajaţi în raport cu biserica. I-am contactat deja pe cei care au încetat să mai participe la serviciile divine, dar care nu vor să renunţe la credinţa lor creștină”, a precizat Colin Sinclair, din partea Bisericii Scoţiei. „Vrem să le ascultăm poveștile și să înţelegem lecţiile pe care le putem învăţa din ele.”

La începutul acestui an, presa titra că Islanda ar putea fi primul stat în care nimeni nu mai crede că lumea a fost creată de Dumnezeu. Mai puţin de jumătate din populaţia Islandei se consideră religioasă, în timp ce 40% dintre tinerii acestei ţări se identifică drept atei. Mai mult, 93,9% dintre tinerii sub 25 de ani cred că lumea a luat naștere în urma Big Bangului. Restul, de 6,1%, au declarat fie că nu au nicio opinie, fie altă variantă. Însă între aceste alte variante, niciuna nu a fost religioasă.

Niciun articol afișat