În Occident, cultura momentului este de partea scepticilor, ceea ce face ca persoanele credincioase să fie tot mai des împinse la periferia spirituală a societăţilor.

„O naţiune sub [conducerea lui] Dumnezeu” sunt cuvintele care au reprezentat afilierea spirituală a poporului american timp de peste jumătate de secol, cât a trecut de când sunt prezente în Jurământul Drapelului. Atunci când Curtea Supremă din Statele Unite a refuzat să audieze procesul unui petiţionar care dorea eliminarea cuvintelor „sub Dumnezeu” din Jurământ, Carl A. Anderson, cavaler suprem al ordinului „Cavalerii lui Columb”, a declarat că aceste cuvinte „exprimă credinţa fundamentală pe care noi, ca naţiune, am respectat-o încă de la fondarea statului”. America însă își schimbă tot mai mult priorităţile. Iată de ce din cea mai recentă analiză sociologică publicată de Grupul Barna a reieșit că, în SUA, religia și credinţa sunt percepute astăzi tot mai puternic drept abateri de la normele culturale ale societăţii.

Religioșii, defazaţi în raport cu „norma”

„Evanghelicii și mulţi dintre catolicii practicanţi sunt în afara culturii [americane] mainstream în numeroase moduri, susţine Barna Group, care tocmai a publicat lucrarea sociologică Good Faith, o radiografie a modului în care cetăţenii americani își definesc și percep extremismul religios. De fapt, spun autorii, „scepticii și neafiliaţii religios sunt în prezent mai aproape de «norma» socială decât sunt conservatorii religioși. Cu alte cuvinte, perspectiva seculară, care spune că credinţa ar trebui separată de spaţiul public, este mult mai apropiată de perspectiva majorităţii.” Potrivit autorilor de la Barna, acest lucru „explică de ce milioane de creștini devotaţi experimentează frustrare și îngrijorare. Ei se simt defazaţi în raport cu normele sociale și cu momentum-ul cultural”. Ce definește însă acest „momentum cultural” au încercat tot ei să afle și, în acest demers, au descoperit câteva aspecte societale majore care construiesc noua realitate.

Adulţii, și în special adulţii necredincioși, sunt îngrijoraţi cu privire la extremismul religios, spun cercetătorii, subliniind că marea majoritate consideră că „extremismul religios este o ameninţare pentru societate”. Trei sferturi din toţi americani și 90% dintre americanii fără nicio afiliere religioasă sunt convinși de acest lucru.

Aproape jumătate dintre adulţii nereligioși percep religia creștină ca fiind extremistă. Nu mai puţin de 45% dintre cei din super-segmentul format din atei, agnostici și neafiliaţi religios din SUA sunt de acord cu această afirmaţie, în timp ce doar 14% dintre ei sunt în dezacord profund cu o astfel de apreciere. Ceilalţi 41% sunt oarecum în dezacord cu această afirmaţie. „Așadar, chiar și necreștinii care sunt reţinuţi să numească creștinismul ca fiind extremist nutresc totuși reţineri și percepţii negative vizavi de religie”, comentau cei de la Barna.

Lucrurile devin și mai interesante când încercăm să aflăm ce înseamnă „extremism” pentru americani. Cercetătorii au pus sub lupă peste 20 de activităţi și credinţe pe care respondenţii lor le-au încadrat ca fiind extremiste sau nu. Rezultatul a fost o taxonomie pe patru niveluri.

Primul nivel cuprinde activităţile pe care marea majoritate a adulţilor americani le consideră a fi apanajul extremismului religios. Respondenţii au inclus aici folosirea religiei ca justificare pentru violenţă, refuzarea tratamentelor medicale standard pentru copii, în numele religiei, refuzul de a servi un client al cărui stil de viaţă intră în contradicţie cu credinţele religioase ale furnizorului.

Al doilea nivel cuprinde activităţile catalogate drept extremiste de 50-80% dintre americani. Aici au fost încadrate cel mai des protestele în faţa unor instituţii considerate imorale ori protestele împotriva politicilor guvernamentale care intră în conflict cu anumite convingeri religioase.

A treia categorie a inclus activităţi pe care între 20-50% dintre americani le consideră extreme: rugăciunea în limbaj neinteligibil (cunoscută în mediul evanghelic drept „rugăciune în limbi îngerești”), renunţarea la un loc de muncă bine plătit pentru a merge în misiune într-o altă ţară, adoptarea unui stil vestimentar special (cum ar fi cel care presupune acoperirea capului din motive religioase), adeziunea la o dietă alimentară restrictivă din motive religioase, postul pentru o anumită perioadă de timp, abstinenţa sexuală premaritală.

A patra și ultima categorie cuprinde acţiuni pe care între 6 și 9% dintre americani le consideră „foarte” sau „întrucâtva” extreme. Aici au fost incluse citirea Coranului ori a Bibliei, în tăcere, într-un spaţiu public, donaţiile sistematice (zecimea) în contul unor comunităţi religioase, abstinenţa de la alcool sau tutun din motive religioase, participarea la biserică, sinagogă sau templu săptămânal și chiar voluntariatul pentru ajutorarea persoanelor aflate în nevoie.

Sociologii de la Grupul Barna au observat că cele mai mari discrepanţe de opinie sunt vizibile între evanghelici și sceptici. Primii sunt mult mai puţin predispuși să numească extremism ceea ce scepticii numesc astfel. De exemplu, în timp ce doar 1% dintre evanghelici consideră că este o extremă religioasă să îţi înveţi copiii că relaţiile sexuale între partenerii de același sex sunt imorale, circa 75% dintre sceptici cred că o astfel de lecţie este extremistă.

(c) Barna Group

În plus, evanghelicii sunt la fel de înclinaţi ca populaţia generală să considere că violenţa motivată religios sau respingerea tratamentelor medicale acordate copiilor sunt acţiuni extreme. La fel, ei sunt de aceeași părere precum majoritatea societăţii atunci când vine vorba de a cataloga drept extremiste adoptarea unui stil vestimentar motivat religios și a citi Coranul în public. Însă, dacă 10% dintre evanghelici consideră că a încerca să convertești pe cineva este un act extremist, nu mai puţin de 83% dintre sceptici sunt convinși de acest lucru; o diferenţă de 73 de procente între cele două super-segmente.

Feţele nevăzute ale extremismului

Radiografia percepţiilor sociale în Statele Unite coexistă cu imagini mult mai puţin popularizate ale extremismului în alte zone ale lumii. În Asia, de pildă, cei care comit, în mod incontestabil, acte extremiste sunt adepţi ai unor religii percepute de occidentali ca fiind arhetipuri ale pacifismului. Așa se face că, în Myanmar, budiștii, care sunt majoritari, masacrează fără milă membri ai minorităţii musulmane Rohingya. Aceștia sunt nevoiţi să se refugieze cu sutele de mii în ţările vecine, pentru că acasă sunt bătuţi, violaţi, uneori chiar linșaţi, iar satele le sunt arse de armată sau de gloate de budiști conduși, uneori, chiar de călugări. Musulmanii sunt victime și în India, unde însumează nu mai puţin de 14% din totalul populaţiei ţării. Însă de la instaurarea fasciștilor naţionaliști hinduși conduși de Narendra Modi, unele state indiene au impus hinduismul ca religie de stat. Anul trecut, scria Dan Alexe pentru Europa Liberă, un musulman dintr-un târg din Uttar Pradesh a fost linșat, ucis de mulţime, după ce s-ar fi zvonit că ar fi mâncat carne de vacă.

A devenit un loc comun ideea că se întâmplă ca o comunitate religioasă să fie persecutată într-un spaţiu în care este minoritară și să persecute acolo unde este majoritară. Există însă și excepţii foarte curioase. De exemplu, deși musulmanii sunt mai vizibil și mai puternic persecutaţi în Asia, extremiștii musulmani acţionează violent mai degrabă în ţările occidentale, unde musulmanii sunt tot minoritari, însă mult mai puţin discriminaţi decât în Asia. Ceea ce pare să sugereze că societăţile au, în funcţie de specificul lor, și dușmani publici specifici.

DISTRIBUIE: