În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.

Nu întâmplător se spune că învăţăm mai mult din călătorii decât din cărţi. Și nu degeaba mulţi dintre cei care au avut șansa câtorva călătorii în zone ale lumii foarte diferite cultural de zona în care s-au născut vor să repete experienţa cât mai curând. Fascinaţia de a vedea lumea prin alţi ochi, ca turist, dispare ca prin vrajă însă când diferenţele culturale apar în mediul proxim. Acolo acestea devin sursă de tensiune, de neînţelegeri, de conflict. Nu mai găsim nimic exotic în viziunea diferită despre lume și viaţă a celor de lângă noi. Și nici nu ne mai încearcă vreo pasiune de a învăţa din diferenţe, ci doar un imens impuls de a le stabili standarde comune tuturor.

Cultura nu este altceva decât o reflexie a unei viziuni despre lume: valorile, presupoziţiile și angajamentele împărtășite de un grup.[1] Iar aceste grupuri diferite nu trebuie căutate doar în afara ţării, în vacanţele exotice, pentru a fi valorificate ca sursă de cunoaștere și dezvoltare personală. Ne trebuie ochi pentru ele oriunde și oricând. În realitate, s-ar putea să fie mai incitant și mai satisfăcător să înţelegi diferenţele culturale dintre populaţiile regionale ale unei ţări, dintre etniile conlocuitoare, dintre comunităţile religioase ale unei localităţi sau diferenţele dintre generaţii (care sunt, practic, cele mai la îndemână). În prezent, cel puţin din punctul de vedere al raportării la religie, chiar și atunci când face parte din aceleași grupuri naţionale, etnice şi religioase, generaţia tânără (15-30 de ani) este reprezentanta unei culturi diferite de cea a generaţiei anterioare.

Pe marginea prăpastiei care „nu există”

Antreprenorul social și autorul creștin Bob Budford afirma în 2010 că, după părerea sa, „această nouă generaţie nu este doar ușor diferită de cele din trecut. Cred că este radical diferită de tot ce am văzut până acum.”[2] Budford, care mărturisea că nu știe cum să contribuie la implicarea tinerilor în biserică, își baza percepţia exprimată anterior pe o cercetare care prezenta topul celor mai folosite cinci expresii pe care patru generaţii succesive (ultima fiind cea a tinerilor de astăzi) le-au folosit pentru a se descrie. O singură expresie apare în toate cele patru topuri: „mai deștepţi”. Dar ceea ce a determinat concluzia lui Budford a fost faptul că cele trei generaţii anterioare celei a tinerilor de astăzi au mai multe puncte în comun: „etica muncii” apare în topul celorlalte trei, „valori și morală” și „respect” apar în câte două din cele trei topuri, în timp ce generaţia tinerilor de astăzi își descrie principalele interese astfel: „folosirea tehnologiei; muzică și cultura pop; liberali/toleranţi; mai deștepţi și haine.”[3]

Mulţi creștini mai în vârstă, precum Bob Budford, nu pot înţelege cum e posibil să existe o asemenea prăpastie (adesea percepută subiectiv ca fiind mai adâncă decât este în realitate), cum e posibil ca o generaţie născută în același loc cu ei să fie atât de diferită. Foarte mulţi adulţi de vârsta a doua și a treia sunt înclinaţi să creadă că tinerii de azi sunt mai degrabă „defecţi” decât diferiţi. Cum ar putea să fie atât de diferiţi, afară de cazul că sunt „defecţi”?

Schimbarea la faţă a lumii

Chiar dacă generaţiile de creștini mai în vârstă refuză să o admită pe deplin și să o exploreze în detaliu, o schimbare la faţă a lumii – care în trecut avea loc la câteva secole – este în desfășurare în prezent. Iar generaţia tânără s-a născut dincolo de această imensă falie, unde lumea este caracterizată de altă dinamică.

Tinerii sunt tentaţi să-și creeze un tipar de viaţă personalizat, să interacţioneze cu toate aspectele care au un rol în viaţa lor și să aibă pretenţia de a le influenţa și modifica

Fluiditatea, diversitatea, complexitatea, modularitatea și incertitudinea cu care se confruntă tinerii sunt necunoscute la acest nivel de celelalte trei generaţii în viaţă. Accesul la informaţie, înstrăinarea de instituţii, printre care și instituţiile fundamentale ale căsătoriei și familiei, neîncrederea și punerea la îndoială a autorităţii sunt, în opinia sociologului creștin american David Kinnaman, cele mai importante trei tendinţe în procesul construcţiei identitare a generaţiei tinere.

Accesul la informaţie

Noile tehnologii oferă acces la informaţie într-o măsură fără precedent în istorie. Orice poate fi verificat în timp real, pe internet. Tinerii trăiesc conectaţi la internet, aplicaţiile le schimbă efectiv modul de viaţă până în cele mai mici și nebănuite detalii. În prezent, telefonul mobil este cheia de acces spre o lume în care virtual se află răspunsul la orice căutare (cu atât mai mult cu cât adulţii nu au întotdeauna timpul sau abilitatea să le ofere ei aceste răspunsuri). Aparent, pentru tinerii de azi, provocarea nu mai este legată de locul unde poţi găsi răspunsul la o întrebare, ci care sunt acele întrebări pe care să le pui pentru a accesa răspunsurile existente şi aflate la distanţă de un click.

În consecinţă, tinerii sunt tentaţi să-și creeze un tipar de viaţă personalizat, să interacţioneze cu toate aspectele care au un rol în viaţa lor și să aibă pretenţia de a le influenţa și modifica. Le-a intrat deja în reflex participarea și modificarea a tot ce li se întâmplă. Viaţa nu mai înseamnă doar ce li se dă, ci înseamnă, mai mult decât oricând, ce își aleg ei și cum modifică ei ceea ce li se oferă. De aici, ideea de modularitate. Tinerii își construiesc viaţa selectând și combinând module din ceea ce descoperă în jur. Năzuiesc să își croiască propriul brand pe internet, cu un public mereu în creștere, propria vestimentaţie, un job personalizat, propriul model de familie, propria filosofie de viaţă și propria religie. Vor să se exprime, să participe, nu doar să consume.

Înstrăinarea și neîncrederea în autoritate

La câteva decenii după apariţia revoluţiei sexuale, a feminismului, a luptei proavort şi a culturii hippie, unele dintre efectele acestor noi atitudini s-au amplificat.

Inadecvarea bisericilor creștine, în cel mai fericit caz, și impostura lor, în cel mai rău caz, sunt reclamate vocal în prezent de tineri.

Astăzi, avem mai multe familii monoparentale și mai mulţi copii născuţi în afara familiei, ceea ce creează mai multă izolare și înstrăinare pentru copii. Aceștia se maturizează mai greu și se căsătoresc mai târziu. Mulţi tineri ajung să se simtă abandonaţi de sistemele de educaţie (la care și renunţă), de câmpul muncii (care nu le oferă o slujbă), de guverne (pe care nu le mai votează), de presa tradiţională (pe care nu o mai citesc), de biserici (în care nu mai merg). Tinerii „sunt sceptici, chiar cinici, cu privire la instituţiile care ne-au format societatea și, în timp ce își păstrează un optimism nediminuat cu privire la viitor, se văd creându-l în cea mai mare parte disociindu-se de (sau cel puţin reinventând) instituţiile care ne-au format cultura până acum”[4].

Numitorul comun al celor enumerate mai sus e că tinerii de azi tind să nu aibă în jurul lor un grup de adulţi care să le fie susţinători și mentori.[5] În plus, tind să ducă lipsa unui grup-suport de tineri de aceeași vârstă – chiar dacă au un „public” mare de cunoștinţe pe Facebook, care nu le sunt de fapt prieteni. Cazurile contrare nu sunt dovezi împotriva tendinţelor, ci exemple de tineri neafectaţi de tendinţe – care sunt formulate ca rezultat al creșterii numărului de tineri care trăiesc după anumite tipare. Pe de altă parte, afirmarea unor tendinţe nu înseamnă că toţi tinerii trec prin aceste situaţii.

rsz_lightstock_169190_medium_user_1526591

Creștinismul fără plămâni

Avem deci în prezent niște generaţii de creștini adulţi și seniori care s-au format într-o altă cultură, pe de o parte, iar de partea cealaltă avem o generaţie de tineri cu acces la informaţie, înstrăinaţi, care își aleg singuri sursele de arbitraj și de autoritate (inclusiv religioasă). Adică avem niște generaţii care nu înţeleg suficient dinamica și noutatea vieţii tinerilor și o generaţie tânără înstrăinată de biserică și sceptică faţă de autoritate.[6] În acest tablou, creștinismul este aparent peștele aruncat de furtună pe mal fără plămânii cu care să respire.

Inadecvarea bisericilor creștine, în cel mai fericit caz, și impostura lor, în cel mai rău caz, sunt reclamate vocal în prezent de tineri. Pe baza studiilor realizate de-a lungul timpului, cei de la Barna Research Institute au alcătuit o listă cu șase reproșuri majore pe care tinerii le invocă în dreptul bisericilor actuale.

Biserica este restrictivă, nu permite regândirea programelor, reformularea închinării, blochează creativitatea și le cere tinerilor să fie contraculturali.

Biserica este superficială, plictisitoare. Mesajele ei sunt truistice și mustesc de platitudini, de texte folosite ca pretext, de slogane şi limbaj de lemn, iar închinarea ei este formală, fără conţinut. Lipsește sentimentul experienţei autentice, vii, dinamice, a întâlnirii cu Iisus Hristos.

Biserica este antiștiinţifică, generând sentimentul incompatibilităţii între știinţă și religie. În timp ce știinţa lucrează cu îndoiala metodologică, biserica pare să o respingă. Foarte puţini pastori acceptă să discute subiecte legate de știinţă.

Biserica este represivă, impunând reguli de conduită rigide, mai ales în domeniul moralităţii (sexuale, în special).

Biserica este exclusivistă, intolerantă, cu vederi înguste, nedispusă la dialog cu celelalte religii, pe care tinerii nu le văd ca fundamental diferite de creștinism.

Biserica nu acceptă îndoiala credinţei, exprimarea ei liberă și vulnerabilă, iar răspunsurile date la întrebările care se nasc din îndoială sunt aspre și triviale.

Biserica nu e reprezentată doar de liderii ei, ci și de fiecare dintre credincioși, a căror influenţă asupra generaţiei tinere nu poate fi subestimată. O atitudine deschisă spre schimbare; mai multă preocupare de a transmite un mesaj viu, autentic și informat, în maniera de comunicare specifică generaţiei tinere; un accent hristic pe har și susţinere, pe inclusivism și disponibilitatea la dialog vulnerabilizant ar fi mâini întinse pentru generaţia tânără. Una care are nevoie de dialog, de mentorat, de sfătuire, pentru că, în scepticismul lor faţă de autoritate, tinerii au întors spatele nu doar instituţiilor, ci și Bibliei și noţiunilor de adevăr și valori morale absolute. Avem nevoie de un creștinism tânăr și flexibil, dar și adevărat și înţelept.

Cea mai mare lipsă

Așa cum anticipam mai devreme, cea mai mare problemă a bisericilor este însă lipsa modelelor autentice de oferit tinerilor. O ilustrează rezultatele unui studiu realizat de Barna Research Institute, ale cărui rezultate au fost publicate în 2013. Scopul studiului a fost să determine dacă acţiunile și atitudinile creștinilor autodeclaraţi seamănă mai mult cu cele ale lui Iisus sau cu cele ale fariseilor.

Nimic nu pare să îi îndepărteze mai tare de biserică decât respingerea și nimic nu-i convinge mai ușor de valoarea bisericii decât acceptarea.

Autorii au formulat 20 de afirmaţii legate de interacţiuni obișnuite interumane (5+5 tipice atitudinilor și acţiunilor lui Iisus din timpul vieţii Sale pe pământ și 5+5 tipice atitudinilor și acţiunilor fariseilor). Pe baza răspunsurilor obţinute, s-au stabilit dimensiunile a patru categorii de credincioși, iar rezultatele au fost tulburătoare. Categoria cea mai numeroasă (51% din totalul respondenţilor) a fost cea a creștinilor ale căror atitudini și acţiuni tind să se asemene cu cele ale fariseilor. În schimb, doar 14% dintre cei intervievaţi au oferit răspunsuri care identifică atitudini și acţiuni hristice din partea lor. Cei ale căror atitudini tind să semene cu ale lui Hristos, dar ale căror acţiuni seamănă cu ale fariseilor au reprezentat 21 de procente, iar cei care tind să aibă atitudini fariseice și acţiuni hristice au reprezentat restul, de 14%.

Raportul Making Space for Millenials sugerează că, în privinţa acceptării coabitării, a pornografiei, a fanteziilor sexuale, a avortului și a marijuanei, tinerii creștini americani sunt, în ansamblu, puţin mai conservatori decât cele două generaţii anterioare lor.[7] Concluzia vine de la sine. Tinerii creștini – care au nevoie de modele, de mentori – sunt, culmea, ceva mai convinși de morala Bibliei decât părinţii și bunicii lor, ceea ce explică de ce majoritatea creștinilor autodeclaraţi tind să semene mai degrabă cu fariseii decât cu Iisus în atitudini și acţiuni.

Ce nu spun statisticile
Biblia niciodată nu a descris poporul lui Dumnezeu ca pe unul perfect. Din păcate, istoria arată că întotdeauna biserica lui Dumnezeu a avut probleme. Dar Dumnezeu nu a renunţat, din pricina aceasta, să creadă în rostul jertfei Fiului Său. Întotdeauna El a știut că o rămășiţă va purta mai departe lumina Sa, va mentora noile generaţii, va transmite mai departe spiritul iubirii și dreptăţii Sale și va reprezenta caracterul Său printre oameni. Întotdeauna, celor puţini care L-au urmat, Dumnezeu le-a dat asigurarea că este cu ei (Matei 28:20), că va lupta pentru ei (Exod 14:14) și că va binecuvânta rodul muncii sufletului lor (Isaia 53:11). El a garantat că, prin lucrarea celor care îi vor rămâne credincioși întotdeauna, fiecare om de pe faţa pământului va avea ocazia să primească mărturia iubirii lui Dumnezeu și să facă o alegere corectă (2 Petru 3:9).
Statisticile care ne spun cât de tare eșuează o parte dintre creștini ne spun în același timp cât de bun este Dumnezeul care nu renunţă la cei puţini. Dovada originii divine a creștinismului nu va consta niciodată într-un procent covârșitor al celor care sunt autentici, ci va consta în autenticitatea celor puţini care au „credinţa lui Iisus” (Apocalipsa 14:12). Analizarea creștinismului și încercarea de a răspunde întrebărilor legate de starea sa actuală caută să ofere imaginea corectă, cu provocările și binecuvântările, luminile și umbrele creștinismului. Să avertizeze cu privire la erori, să identifice soluţiile și să încurajeze la mai mult și mai bine.

Mâinile care nu se prind pentru că nu sunt întinse

Câţiva cercetători adventiști au avut recent iniţiativa unor discuţii deschise, prin intermediul internetului, cu două grupuri de tineri, pe o perioadă de trei zile, în încercarea de a auzi ce au de spus aceştia. Concluziile lor nu au fost esenţial diferite în privinţa reproșurilor pe care tinerii le au de adus bisericii. Partea interesantă a constat în rezumarea elementelor care i-ar putea face pe tineri să își strângă legăturile cu biserica: relaţiile intergeneraţionale tinerii au confirmat astfel nevoia recurentă de mentorat, de modele; iertarea și acceptarea – nimic nu pare să îi îndepărteze mai tare de biserică decât respingerea și nimic nu-i convinge mai ușor de valoarea bisericii decât acceptarea; oportunităţile de a discuta vulnerabil despre crizele din viaţa lor – care să îi pregătească înainte de aceste momente dificile, să îi încurajeze în timpul lor și să îi ridice după ce au trecut de aceste momente dificile, prin care fiecare individ trece, mai devreme sau mai târziu.

Footnotes
[1]Charles H. Kraft, Anthropology for Christian Witness, Orbis Books, Maryknoll, NY, 2013.
[2] David Kinnaman Bob Budford apud Aly Hawkins, You lost me: Why Young Christians Are Leaving Church… and Rethinking Faith, Baker Books, Grand Rapids, MI, 2011.
[3] David Kinnaman, op. cit., Baker Books, Grand Rapids, MI, 2011.
[4] David Kinnaman Bob Budford apud Aly Hawkins, You lost me: Why Young Christians Are Leaving Church… and Rethinking Faith.
[5]„Despre rolul mentoratului, citește și N. Thomson, D. Zand, «Mentees’ perceptions of their interpersonal relationships: The role of the mentor-youth bond», în Youth Society, nr. 41, 2010, p. 434-447”.
[6]„Alte diferenţe sunt analizate pe larg de Adam Possamai, Sociology of Religion for Generations X and Y, Routledge, Londra și New York, 2009”.
[7]„Ambele studii au cuprins respondenţi din toate bisericile, de pe tot cuprinsul Statelor Unite”.

Note

David Kinnaman, op. cit., Baker Books, Grand Rapids, MI, 2011.
Bob Budford apud, David Kinnaman, Aly Hawkins, You lost me: Why Young Christians Are Leaving Church… and Rethinking Faith, Baker Books, Grand Rapids, MI, 2011.
Kraft, Charles H. , Anthropology for Christian Witness, Orbis Books, Maryknoll, NY, 2013.
„Despre rolul mentoratului, citește și N. Thomson, D. Zand, «Mentees’ perceptions of their interpersonal relationships: The role of the mentor-youth bond», în Youth Society, nr. 41, 2010, p. 434-447”.
„Alte diferenţe sunt analizate pe larg de Adam Possamai, Sociology of Religion for Generations X and Y, Routledge, Londra și New York, 2009”.
„Ambele studii au cuprins respondenţi din toate bisericile, de pe tot cuprinsul Statelor Unite”.