În trecut, enoriașii acceptau facil ideea că trebuie să creadă aproape orbește în liderii religioși, supunerea necondiţionată fiind apreciată ca un exerciţiu de spiritualitate profundă. În prezent, ne îndreptăm spre celălalt pol. Criza creștinismului de astăzi este însoţită de o criză de încredere în autoritatea corpului clerical.

Liderilor religioși li se subminează autoritatea. Așa au procedat recent câteva persoane din Focșani. Pentru îndrăzneala lor, au fost excomunicate din Biserica Ortodoxă, iar altora li s-a interzis dreptul la împărtășanie pe termen nelimitat. O asemenea decizie nu a mai fost luată – susţin unii preoţi din Buzău – de câteva sute de ani. Povestea care a avut acest deznodământ este lungă și sinuoasă. Ceea ce i-a determinat pe ierarhii Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei să recurgă la acest gest oarecum inedit a fost atitudinea presupus rebelă a persoanelor în cauză. Mai precis, acestea l-au susţinut prea vocal pe preotul local (ce trebuia mutat disciplinar), contestând și sfidând autoritatea bisericească.

„Cum se autodistruge Biserica din cauza dictaturii!” concluzionează un cotidian românesc, pe marginea cazului de la Focșani. Titlul este cât se poate de acuzator. Și mai dură a fost reacţia Comunităţii Ortodoxe Române din Roma, care a acuzat „mentalitatea arogantă şi medievală a Arhiepiscopului”. Alţi jurnaliști au sărit însă în apărarea Bisericii. Pe fond, problema este mult mai complexă și ţine de o schimbare de percepţie a opiniei publice faţă de liderii religioși.

Astfel situaţia de la Focșani nu este chiar atât de izolată precum s-ar crede și nu este specifică doar Bisericii Ortodoxe. Fenomenul este mult mai amplu și mai răspândit. Cazul se circumscrie unei tendinţe tot mai evidente, manifestate prin lipsa de încredere în autoritatea liderilor religioși. Paradoxal, deși publicul este tot mai interesat de aceștia, nu mai este dispus să le acorde un fel de cec în alb în privinţa autorităţii. Această constatare a fost făcută recent pe marginea unui sondaj realizat de YouGov, la comanda The Tablet, un săptămânal catolic, cu ocazia aniversării a 175 de ani de existenţă.

Altfel de lideri

Pentru a-i influenţa pe oameni și pentru a produce o schimbare notabilă în lumea de astăzi, conducătorii religioși nu se pot limita doar la charisma personală și nici la poziţia pe care o deţin. Ei trebuie să demonstreze că au reușit să facă ceva important în viaţa lor și în societatea în care trăiesc.

Linda Woodhead, profesor de sociologia religiei la Universitatea Lancaster, explică faptul că „acestea nu sunt vremuri simple în care să fii lider religios. Publicul este din ce în ce mai interesat de tine, dar aceasta nu înseamnă că îmbrăţișează în mod necesar ceea ce spui”, citează Christian Today. Cu alte cuvinte, ceea ce atrage atenţia publicului sunt mai puţin reușitele predicilor, cât realizările celor care se recomandă conducători ai bisericii.

Săptămânalul catolic a evidenţiat faptul că Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a fost desemnat liderul religios care a avut „cea mai bună contribuţie” la viaţa morală și religioasă a Marii Britanii. Papa Francisc a ocupat poziţia secundă, împreună cu fostul Arhiepiscop de Canterbury, Rowan Williams. În ceea ce privește liderii care au reușit să aibă un impact la scară mondială, respondenţii l-au desemnat pe Dalai Lama pe primul loc, cu 57% susţinere, pe Desmond Tutu, pe al doilea loc, cu 46%, pe papa Francis, cu 40 %, și pe Oprah Winfrey, cu 21%.

Luând în calcul aceste aspecte, Woodhead a concluzionat că „pentru a fi menţionaţi printre cei mai populari și mai influenţi lideri religioși, cei care fac parte din cler nu se mai pot limita la autoritatea de birou. Trebuie să fi realizat ceva remarcabil prin luptă și eforturi proprii.” În acest sens, britanicii par să fie impresionaţi în special de liderii care au făcut ceva pentru cei marginalizaţi. Aceasta nu înseamnă că empatia și charisma nu contează. Însă, chiar dacă elementele care ţin de leadership au un rol important, sondajul de opinie arată că liderii religioși nu se mai bucură de autoritatea pe care o aveau altădată.

Este de bine?

Situaţia în sine poate părea îngrijorătoare, asemenea multor altor provocări cărora biserica trebuie să le facă faţă. Cu sau fără voia ei, biserica se confruntă cu unele tendinţe care se manifestă și în societatea civilă. Astfel liderii politici sunt contestaţi, iar neîncrederea în instituţiile democratice ia proporţii. S-ar putea spune că asistăm la o stare de neîncredere generalizată. Drept urmare și biserica reușește cu dificultate să pareze atacurile, în timp ce neafiliaţii religios își întăresc rândurile și caută refugiu în alte direcţii.

Ţări care cândva păreau izolate și securizate sunt prinse acum sub acest val. De exemplu, biserica majoritară din România se confruntă și ea cu o scădere a încrederii populaţiei. Cel mai recent sondaj de opinie confirmă acest trend descendent. Unul dintre motivele invocate sunt tocmai liderii religioși. Scandalurile de corupţie, luxul ostentativ, implicările politice au generat contestaţii în spatele cărora se poate citi și o schimbare de mentalitate a enoriașilor în raportul lor cu clerul.

În aceste condiţii, se caută cheia redresării bisericii creștine. Se pare că săptămânalul catolic a descoperit-o. Forţa schimbării poate sta chiar în liderii dispuși să depună eforturi consistente pentru a lăsa urme asupra societăţii. Caracterul acestora este mai important decât cuvintele lor. De fapt, nici nu este o mare noutate. Biblia este destul de clară în această privinţă. Liderii care și-au pus amprenta asupra mersului lumii și-au asumat riscuri, au consumat energii și au schimbat destine. Este ceea ce mulţi așteaptă să se întâmple și astăzi.

DISTRIBUIE: