Uneori, Suveranul Pontif lasă impresia că ţine neapărat să genereze furtună într-un pahar cu apă. Aproape fiecare afirmaţie a sa are darul de a stârni controverse și multe semne de întrebare. Una dintre ultimele sale declaraţii poate fi considerată ușor un atac la adresa clerului. Modul direct în care o face creează terenul potrivit pentru o investigaţie mai largă cu privire la ceea ce societatea așteaptă de la liderii creștini.

„Sincer vă spun, sunt speriat de preoţii rigizi. Mă ţin departe de ei. Muşcă!“, a punctat papa, cu ocazia unui seminar despre iniţierea în preoţie. Evident, nota de umor poate fi ușor sesizată, papa obișnuindu-și audienţa cu acest gen de abordări.  Însă, dincolo de tonul relaxat pe care l-a adoptat, mesajul este serios, Francisc neezitând să acuze acele persoane atrase de o carieră clericală, dar nepotrivite pentru poziţia pe care o ocupă. „Dacă eşti bolnav, dacă eşti nevrotic, mergi şi vezi un doctor, spiritual sau fizic. Doctorii îţi vor da pastile. Dar, vă rog, nu-i lăsaţi pe credincioși să sufere din cauza preoţilor nevrotici”, a mai spus el.

Lideri care păcălesc

Papa consideră că această problemă ar trebui tratată cu maximă seriozitate, sugerând că cei care aspiră să devină preoţi ar trebui să fie evaluaţi nu doar din punct de vedere fizic, ci și psihic. Cu alte cuvinte, starea lor spirituală nu este suficientă, aceasta putând fi chiar derutantă. „Mulţi bărbaţi sunt instabili psihic fără să știe acest lucru şi se îndreaptă către structuri puternice pentru sprijin. Pentru unii, asta înseamnă că aleg să intre în poliţie sau în armată, dar pentru alţii există varianta clerului”, a avertizat papa, subliniind că astfel de probleme ies la iveală, mai devreme sau mai târziu. Papa pune sub semnul îndoielii chiar tendinţa de exprimare stridentă, poate chiar ostentativă, a valorilor religioase, precizând că devine suspicios atunci când este nevoit să se confrunte cu candidaţi la preoţie extrem de pioși.

„Când un tânăr este foarte rigid, prea fundamentalist, nu am încredere în el. În astfel de cazuri există ceva ce nici el nu poate înţelege. Aşa că ţineţi ochii deschiși“.

Ce se poate citi în subtext?

Luate în detaliu, afirmaţiile papei surprind mai multe aspecte care ţin de fundamentul leadershipului creștin. Ar fi o eroare să fie direcţionată analiza doar la nivelul preoţilor catolici, fiind vizaţi toţi cei care, într-o manieră sau alta, se ocupă de destinul spiritual al altora. Nu este pentru prima oară când Francisc face apel la cler să fie mai empatic faţă de enoriași. Trebuie să devină „păstori” și să înceteze să fie preocupaţi doar de direcţionarea oamenilor, le transmitea papa cu jumătate de an în urmă episcopilor catolici. Acum însă, lasă impresia că are îndoieli cu privire la posibilitatea schimbării și recuperării unor lideri problematici. Rigiditatea lor poate fi plasată în zona știinţelor psihologice.

Pe aceleași coordonate ale rigidităţii, papa introduce un alt câmp de reflecţie, unul situat în spaţiul pioșeniei. Tendinţa firească este de a evalua calitatea spirituală a unei persoane prin atitudinea sa comportamentală. Aceasta, însă,  poate fi înșelătoare, chiar periculoasă. Premisa de la care pleacă Suveranul Pontif este că un cleric poate fi atras  de o carieră religioasă fără nicio legătură cu vocaţia. De fapt, el își găsește în religie mediul potrivit pentru inserarea tendinţelor sale rigide. În consecinţă, Îl evaluează și pe Dumnezeu în acord cu propriile trăiri, recreându-L după așteptările lui subiective. Acești lideri transmit un anumit mesaj despre religie, unul care are efecte pe termen lung. Devine explicabil de ce, conform unui sondaj britanic recent, enoriașii nu mai sunt dispuși să își urmeze orbește liderii religioși. Nu îi deranjează doar comportamentul deviant, ci și rigiditatea, care „împinge” audienţa să se simtă tot mai mult în largul ei în lumea exterioară bisericii.

Andrei Pleșu, citându-l pe Paul Evdokimov, cunoscutul teolog rus, aruncă mingea în curtea bisericii, întrebând retoric dacă nu cumva „marele vinovat pentru ateismul modern este creștinătatea însăși, cu teologia ei scolastică, cu predica ei arhaică, cu catehismul ei neadecvat la obiect”. Adică, excesul de rigiditate, împletit cu o viaţă condusă doar de reguli și suprapus peste evadarea din realitatea cotidiană, creează formula perfectă pentru desacralizarea societăţii. Poate că astfel se explică și protestele în premieră din București, ocazionate de tragedia de la Colectiv. Lipsa compasiunii clerului a deranjat cel mai tare. În plus, criticile derivate din poziţionarea adversă faţă de un fenomen muzical nu au făcut decât să evidenţieze acea rigiditate pe care oamenii au simţit nevoia să o sancţioneze.

Rigiditatea, o constantă a vieţii

Nu poate fi invocată doar reaua voinţă. Și bunele intenţii pot fi dăunătoare, fiindcă, în general, excesul este problematic, inclusiv în religie. Pioșenia de ochii lumii de care vorbea Francisc poate avea implicaţii negative. Este ceea ce semnala și Roger Dudley, care, într-o carte despre crizele prin care trec adolescenţii, evidenţia o carenţă care de multe ori trece neobservată. Sunt părinţi, spre exemplu, care se raportează într-o manieră rigidă faţă de copiii lor, considerând că astfel pun în valoare o trăire spirituală profundă. În realitate, ei doar au transferat în lumea religioasă un tipar comportamental tipic, pe care acum doar încearcă să îl valorizeze pozitiv, inducându-i în eroare și pe alţii. Cu cât sunt mai înclinaţi să creadă că deţin adevărul absolut, cu atât își măresc inflexibilitatea. Astfel, părinţii sau liderii religioși care consideră că au dreptate sunt mai predispuși să creadă că trebuie să îi facă pe copii sau pe enoriași să accepte drumul lor fără rezerve. Apelează, prin urmare, la proceduri autoritare abuzive, lipsite de îngăduinţă sau compasiune.

În cartea Greșeli pe care le fac liderii, pastorul Dave Kraft atenţionează că cei care și-au asumat sarcina să conducă biserici se ocupă de aproape orice, ignorând exact ceea ce se cere de la ei: să dezvolte alţi lideri. Pentru ei, regulile devin mai importante decât oamenii. Uită prea des că Iisus a fost consecvent cu principiile pe care le-a promovat, dar fără să fie rigid în atitudinea Sa faţă de alţii. Cei care nu s-au simţit bine în preajma Sa au fost tocmai cei care și-au creat un titlu de glorie din inflexibilitatea lor.

DISTRIBUIE: