Papa Francisc le-a solicitat episcopilor să redevină ceea ce Christos așteaptă de la ei. Mai concret, suveranul pontif dorește să îi vadă acţionând mai mult ca păstori decât ca un fel de „ghizi” care să le spună credincioșilor ce să facă.

„Trebuie să deveniţi păstori și să încetaţi să îi tot ghidaţi pe oameni”, cam așa s-ar putea sintetiza mesajul pe care papa Francisc l-a rostit cu ocazia unei conferinţe anuale a episcopilor italieni, care are loc la Vatican. Le-a cerut ierarhilor să se străduiască să fie mai mult asemenea lui Christos în umilinţă, compasiune, milă și înţelepciune.

Pa cât de blând pare să fie în relaţia cu publicul larg, pe atât de dur este liderul catolic cu subordonaţii săi. Cu ocazia conferinţei, și-a expus viziunea cu privire la rolul celor care au primit ca sarcină să fie preocupaţi de viaţa enoriașilor, criticându-le anumite aspecte din atitudine și comportament. „În realitate, laicii care au o educaţie creștină autentică nu ar trebui să aibă nevoie de un episcop-ghid și nici de sfaturi clericale ca să își asume responsabilităţi la fiecare nivel, de la cel politic până la cel social, economic și legislativ”, a spus papa. „Mai degrabă, au nevoie, înainte de toate, de un episcop păstor!”

Ce îl deranjează pe suveranul pontif?

Papa a deplâns faptul că documentele oficiale ale Bisericii Catolice sunt prea concentrate pe doctrine și teorii, „de parcă ele nu au de-a face cu toate categoriile de oameni, ci mai degrabă cu specialiștii”. Francisc a criticat, de asemenea, atenţia exagerată acordată „regulilor înguste”, ceea ce împiedică și progresul real al bisericii. S-a referit, în acest sens, la tipul de dezbateri fără miză în care se aud mereu „aceleași voci” și în care sunt solicitaţi vorbitori care au de regulă cam aceleași opinii referitoare la subiectele discutate. Cu alte cuvinte, evenimentele de acest gen sunt un fel de mimare a dezbaterii. Francisc a spus că o astfel de practică „narcotizează Biserica, omogenizează deciziile, opiniile și oamenii”. În consecinţă, le-a cerut episcopilor să își schimbe gândirea cu privire la aceste aspecte și să meargă „acolo unde Duhul Sfânt le cere să meargă”.

În concluzie, papa așteaptă de la clerici să fie mult mai racordaţi la realităţile lumii în care trăiesc, mai conectaţi la nevoile acesteia și să exercite mai multă determinare în denunţarea „mentalităţii difuze” care modelează corupţia publică și privată și care are efecte extrem de negative asupra categoriilor marginale, privându-le și de speranţă.

Apeluri pentru urechi surde?

Nu este pentru prima oară când papa își expune în mod public viziunea asupra relaţiei dintre cler și laici.  În 2013, cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii și a hirotonirii unor preoţi, Francisc le-a transmis acestora să nu uite că „sunteţi păstori, nu funcţionari. Sunteţi mediatori, nu intermediari”.  Tot în același an, dar cu o altă ocazie,  îi atenţiona pe ierarhi să fie „păstori, nu lupi”. Un an mai târziu, făcea apel către episcopii specializaţi în evanghelizare. Acestora le-a comunicat că biserica are nevoie de „păstori, adică de slujitori, de episcopi care să fie capabili să îngenuncheze înaintea altora pentru a le spăla picioarele. Păstori care sunt aproape de popor, părinţi şi fraţi smeriţi, răbdători şi milostivi.”

Faptul că papa revine periodic cu acest gen de mesaje permite concluzionarea faptului că viziunea sa este însușită cu dificultate. Poate că unii dintre cei vizaţi le consideră chiar utopice. Aceste mesaje sosesc și pe un fond al lipsei de încredere generalizate faţă de autoritatea clericală. Nu este o situaţie specifică doar Bisericii Catolice. În egală măsură, cu o situaţie similară se confruntă și Biserica Ortodoxă din România, pe fondul scandalului legat de excomunicarea unor enoriași pe motivul că nu s-au supus ierarhiei.

Rădăcini mult prea adânci

Papa vrea un alt model clerical. Dacă îl va obţine este încă incert. Partea sigură constă în faptul că autoritatea excesivă pe care o incriminează este rezultatul modului de percepere a binomului cler-enoriaș cu origini în perioada lui Constantin cel Mare. Transformaţi într-un fel de funcţionari ai imperiului, liderii religioși au devenit treptat o categorie distinctă, tot mai puţin ancorată în chestiunile cu care se confruntau cei cărora trebuiau să le slujească. A fi creștin în perioada lui Constantin încetase să mai fie o provocare. Devenise un avantaj. Liderii religioși au fost cei mai mari beneficiari ai noii politici. Ceea ce era cândva o vocaţie a devenit o profesie.

Au trecut multe secole de atunci, pentru ca devierea să se sedimenteze și să devină o normă cu valoare absolută. Rădăcinile acestei conversii sunt atât de adânci, încât nici protestanţii, în ciuda apelului de întoarcere la origini, nu au reușit o recuperare integrală a ideii de păstor, în accepţiunea sa biblică. În cartea Creștinismul păgân, reputatul sociolog George Barna subliniază acest fapt, menţionând că „pastorul este punctul focal dominant, piesa centrală a bisericii. El este întruparea protestantismului.”

Chiar dacă, la nivel conceptual, se vorbește de preoţia tuturor credincioșilor, în realitate protestantismul și variantele care i-au urmat au menţinut ierarhizarea, chiar dacă este făcută după alte tipare, menţinând astfel în mod artificial impresia că există credincioși „mai speciali”. Dacă bisericile tradiţionale i-au oferit clerului un rol dominant prin intermediul euharistiei, cele protestante au făcut același lucru prin intermediul predicării. În consecinţă, spune Barna, reformatorii au criticat pe faţă separarea dintre cler și laici, dar în practică au preluat-o aproape integral, perpetuând ideea că unii sunt mai privilegiaţi decât alţii.

În aceste condiţii, conform unui sondaj britanic recent, este de înţeles de ce enoriașii nu mai sunt dispuși să își urmeze orbește liderii religioși, chiar dacă în alte timpuri istorice acest fapt era un deziderat. Francisc este perceput la nivel general ca un lider model și din cauza acestei poziţionări anticlericale pe care o afișează tot mai insistent. Dacă va reuși să spargă acest monolit rămâne de văzut. Până atunci, provocarea unei evaluări profunde rămâne la fel de valabilă nu doar pentru catolici, ci și pentru toţi cei care încă mai sunt pasionaţi de viitorul bisericii creștine și ţin cheile acesteia în mâinile lor.

DISTRIBUIE: