Dumnezeu a fost transformat într-un partener fidel al politicienilor. În special, campaniile electorale fac deliciul publicului prin maniera în care candidaţii se întrec pentru a convinge cât de mult sau de puţin sunt interesaţi de problema spirituală.

Apelul la Dumnezeu a devenit o probă a onestităţii politice. Pe meleagurile românești, politicienii au încercat adeseori să intre în alianţe cu religia, fapt pe care protestatarii îl acuză acum în stradă. Și în alte spaţii geografice, electoratul asistă la scenarii similare. Mediul american, aflat în plină campanie electorală, oferă o mostră a modului în care politicienii sunt tentaţi să Îl implice pe Dumnezeu în jocul politic. Donald Trump, atunci când i s-a solicitat să spună care e cartea lui preferată, a nominalizat Biblia. Iar atunci când a fost întrebat ce preferinţă are în ceea ce privește cele două părţi ale Bibliei, a declarat că le preferă pe ambele, în mod egal. „Întreaga Biblie este incredibilă”, a spus el cu convingere. Însă, atunci când un moderator i-a solicitat să spună un verset biblic pe care l-a memorat, a optat pentru varianta evadării din capcană, spunând că aceasta este o problemă privată. Declaraţiile lui Trump și ale altora ca el indică rolul important pe care credinţa îl joacă în campania electorală prezidenţială, chiar și în ​​rândul democraţilor (mai liberali decât adversarii lor). „Biblia a fost și rămâne cartea cu cea mai mare influenţă asupra gândirii mele”, spunea reprezentanta democraţilor, Hillary Clinton.

Credinţa este importantă, nu și confesiunea?

În actuala cursă electorală, cel mai proeminent candidat care a intrat în atenţia presei și pentru declaraţiile sale de credinţă rămâne Ben Carson. Pe baza declaraţiilor sale pigmentate adeseori cu referinţe la Scriptură sau la Dumnezeu, Carson a reușit până în prezent să obţină susţinerea alegătorilor evanghelici. Sprijinul acestora este unul dintre secretele-cheie care l-au poziţionat acum pe Carson în pole-position în cadrul taberei republicane. Nu întâmplător, popularitatea lui Carson a crescut vertiginos în urma unei întâlniri publice cu substrat religios: Mic Dejun cu Rugăciune.

Poate părea ciudat ca într-o ţară organizată în jurul ideii de separare a bisericii de stat să fie acordată o importanţă atât de mare valorilor religioase împletite cu criteriile politice. Cu jumătate de secol în urmă, când J.F. Kennedy, un romano-catolic, a candidat pentru prima poziţie în stat, s-a confruntat cu întrebări legate de oportunitatea numirii sale. Apăruseră îndoieli că ar reuși să separe afilierea religioasă (deci, supunerea faţă de Vatican) de responsabilităţile specifice președintelui unui stat laic. A fost nevoit să declare că „nu sunt candidat catolic pentru funcţia de președinte, eu sunt candidatul Partidului Democrat la funcţia de președinte, care se întâmplă, de asemenea, să fie un catolic”. Cu alte cuvinte, se străduia să minimalizeze apartenenţa sa religioasă, dar nu și credinţa sa. De aceea a și ţinut să precizeze că „genul de biserică în care cred este important doar pentru mine”. După un deceniu, Jimmy Carter, care a activat şi ca misionar creştin şi agent de vânzare de cărţi creştine, nu a ezitat să evidenţieze orientarea sa spirituală, fiind primul preşedinte care s-a declarat „născut din nou”.

În actuala campanie electorală americană, poate mai mult ca oricând, credinţa a devenit un criteriu important de selecţie. Carson a sugerat că un musulman nu ar trebui niciodată să ajungă președinte la Casa Albă. Pe de altă parte, nici el nu a scăpat unor atacuri similare. Donald Trump a încercat să invoce faptul că biserica de care aparţine chirurgul este nesemnificativă. Cu alte cuvinte, merită să fie pusă sub semnul întrebării însăși candidatura sa. Carson și-a realizat vulnerabilizarea în această privinţă, insistând că nu apartenenţa religioasă este importantă, ci credinţa în Dumnezeu. „Relaţia cu Dumnezeu este cel mai important lucru”, a precizat Carson, subliniind faptul că are relaţii cordiale cu toate confesiunile religioase.

Este vreo problemă?

Nu este nimic în neregulă cu faptul că prezidenţiabilii vorbesc despre credinţa lor religioasă. America este, la urma urmei, o ţară cu un background religios semnificativ, în ciuda secularizării care își face simţită tot mai mult prezenţa. Problema însă constă în faptul că Dumnezeu a fost transformat într-un jucător important în meciul politic, comentează The Guardian. Republicanii nu se limitează doar la a face referiri la credinţa lor, ci au transformat-o în armă politică. Ei se recomandă ca apărători ai acesteia, împotriva unei invazii necreștine (sprijinită de adversarii lor politici). Astfel, credinţa marchează o linie de demarcaţie între liberali și conservatori, una care a polarizat și mai mult viaţa politică a spaţiului american, susţin mai departe jurnaliștii britanici.

Întrebarea de fond care se conturează este legată de performanţele reale ale candidaţilor prezidenţiali, dincolo de atmosfera religioasă pe care doresc să o construiască în jurul lor. Adică, îi recomandă și altceva? „Prea mulţi conservatori sunt orbiţi de dezaprobarea faţă de președintele Obama pentru a simţi limitele propriei lor popularităţi”, scrie The Economist. „De aici și dorinţa lor după scurtături, așa cum sunt oamenii ca dr. Ben Carson. Însă scurtăturile rareori te duc acolo unde trebuie”, continuă editorii americani. Nu ar fi un impediment în atingerea ţintei, atâta timp cât invocarea Bibliei aduce voturi. Așa a fost și în precedenta campanie electorală a mormonului Mitt Romney, care a mizat pe conservatorism și pe rădăcinile sale religioase pentru a câștiga susţinerea americanilor.

Cum va arăta o Americă cu un președinte profund religios, în actuala configuraţie politică internaţională? Conservatorii par să fie convinși că spiritualitatea este prioritară. Nu este însă sigur că orientarea religioasă va fi suficientă pentru gestionarea unei lumi aflate într-un derapaj accentuat. Pot fi aplicate paradigmele biblice la situaţiile de astăzi? Răspunsul este incert și pentru faptul că orice accent politic așezat asupra religiei riscă să degenereze și să ducă la instaurarea unei forme de talibanism creștin. Astfel, problemele generate de fundamentalismul de tip islamic au neșansa de a nu rămâne singulare.

DISTRIBUIE: