Papa Francisc pare decis să continue cu surprizele. Unitatea creștină, despre care a vorbit în nenumărate ocazii, este un obiectiv pentru care militează cu o energie demnă de invidiat. Încercarea sa de a atenua diferenţele dintre cele două biserici surori a luat o turnură neașteptată.

Ideea unei unităţi între ramurile tradiţionale ale creștinismului nu este de dată recentă. Ne aducem foarte bine aminte strigătul de unitate care s-a auzit pe străzile Bucureștiului cu ocazia vizitei istorice a papei Ioan Paul al II-lea. Însă, dincolo de discursurile protocolare, progresul așteptat pe linia unei apropieri mai profunde între catolicism și ortodoxie a lăsat mult de dorit. Întâlnirea cordială destul de recentă dintre papa Francisc și patriarhul ecumenic al Constantinopolului se încadrează pe aceeași linie a unei prietenii firești, dar fără să fie obţinute rezultate concrete.

„Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică (…) este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe. (…) Biserica Catolică nu dorește să impună nicio condiţie, în afara celei a profesiunii de credinţă comune. Suntem gata să căutăm împreună modalităţi prin care să garantăm unitatea necesară a bisericii în condiţiile actuale”, a afirmat cu acea ocazie liderul Bisericii Catolice. Totul a rămas însă la nivel de intenţie.

Recent, suveranul pontif a venit cu o propunere care sugerează o altă viziune asupra relaţiilor bilaterale dintre biserici și, probabil, existenţa unei dorinţe comune de atenuare a efectelor schismei din 1054. Papa Francisc și-a exprimat dorinţa stabilirii unei date comune a Paştelui, pentru ca ortodocşii şi catolici să poată sărbători în aceeaşi zi. „Trebuie să găsim un acord“ pentru o dată comună, a spus suveranul pontif, citat de Agerpres, sugerând chiar o dată fixă, care să nu mai ţină cont de diferenţele de calendar. „Biserica Catolică este dispusă să renunţe la data determinată pentru Duminica Paştelui, adică la prima lună plină după echinocţiul de primăvară”, a continuat Francisc, sugerând a doua duminică a lunii aprilie pentru Paştele comun.

Chiar dacă subiectul este cât se poate de serios, liderul Vaticanului și-a permis și o abordare relaxată, ușor umoristică, prin care să se contureze probabil senzaţia că este nevoie de renunţare la încrâncenarea care a caracterizat deseori relaţia dintre Apusul catolic și Răsăritul ortodox. Constatând că fenomenul de lună plină se produce tot mai târziu în timpul anului, suveranul pontif a replicat: „În 60 ani, riscăm să sărbătorim Paștele în luna august.”

Substratul

Chiar dacă, la prima vedere, disputa legată de date ar putea fi tranșată prin stabilirea unei date comune, în realitate, chestiunea este ceva mai subtilă. Modul de calculare a datei Paştelui a fost stabilit în anul 325 de către Conciliul de la Niceea. Însă bisericile interpretează diferit regulile şi, de aceea, datele la care se stabileşte sărbătoarea diferă de cele mai multe ori. Practic, este vorba de utilizarea celor două calendare (gregorian și iulian), astfel echinocţiul de primăvară ţine de calendar, nu de fazele lunii.

Pe fond, iniţiativa lui Francisc este suficient de provocatoare ca să merite o atenţie mai profundă. Ceea ce propune liderul catolic este, de fapt, renunţarea la un element tradiţional care a păstrat clivajul între cele două biserici pentru mai bine de un mileniu. Cu alte cuvinte, putem citi în subsidiar că papa invită ambele biserici să înveţe să fie mai flexibile în privinţa tradiţiei. A făcut deja primul pas, ridicând mingea la fileu. Urmează răspunsul Bisericii Ortodoxe.

Implicaţiile

De fapt, papa a preluat o propunere care nu îi aparţine în totalitate. Conform preotului Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul, nu cu mult timp în urmă, papa Tawadros al II-lea al Bisericii Copte a Alexandriei i-a propus papei Francisc stabilirea unei date comune a Paştelui pentru toate bisericile creştine. Propunerea a fost primită cu multă deschidere, după cum se poate observa, papa trimiţându-le deja o solicitare în acest sens patriarhului ecumenic Bartolomeu I şi patriarhului Rusiei, Kiril.

Deocamdată un răspuns din partea acestora nu a sosit și este încă timpuriu de anticipat mișcarea lor. Cert este că Biserica Ortodoxă nu are prea multe opţiuni. Dacă va accepta o dată fixă, alta decât cea oferită de calendarul iulian, va trebui să accepte simultan ideea că tradiţia poate fi schimbată. Cu alte cuvinte, ortodoxia este pusă în situaţia să își facă propriul aggiornamento. Nu este o acţiune simplu de realizat, în condiţiile în care „unii ortodocşi încă mai văd în îndreptarea calendarului o erezie”, așa cum susţine Tănăsescu.

Dacă va fi acceptată propunerea pontificală, consecinţele nu sunt deloc de neglijat. Odată precedentul creat, schimbarea ar putea grăbi luarea în discuţie și a altor elemente definitorii din teologia celor două biserici (aspecte care s-au format în timp, în contexte istorice diferite). Aceasta nu presupune o unire de facto a celor două biserici (deși unii se pot grăbi în anticiparea acestei direcţii), ci încercarea unei armonizări în probleme de credinţă care au constituit mult timp subiect de dispută. Din acest punct de vedere, armonizarea datei Paștelui ar putea fi considerată un prim succes al unei mișcări ecumenice care poate rezerva și alte surprize.

Singura certitudine este că papa poate deschide o cutie a Pandorei în relaţiile cu „fraţii” din Răsărit. Aceștia sunt puși fără voia lor cu spatele la zid, fiindcă nu au decât alternativa refuzului (întărind astfel dependenţa lor de formulele tradiţionale) sau a acceptării, cu întreg lanţul de consecinţe. Dacă un element tradiţional poate fi „mutat” de la locul său, ce ar opri biserica să facă același lucru și în alte privinţe?