Ceea ce părea de necrezut cu ani în urmă devine o posibilitate. Vaticanul pare să deschidă ușa reconcilierii către unul dintre personajele-cheie în contestarea autorităţii clerului catolic. Martin Luther, cândva un adversar înverșunat al papalităţii, este privit astăzi în mod favorabil.

Iniţiatorul reformei protestante va intra în istoria Romei și altfel decât prin revolta anticatolică pe care a declanșat-o. Urmează ca o piaţă centrală din orașul pe care Luther l-a criticat cu vehemenţă să îi poarte numele. După cinci secole, această decizie a autorităţilor poate fi considerată controversată. Şi este cu atât mai de apreciat, cu cât Luther nu a ezitat să demaşte corupţia, opulenţa și excesul care caracterizau viaţa clerului roman. Astfel, hotărârea municipalităţii din Roma pare să sfideze puternic opinia reformatorului german, care, după vizita sa la Roma, a evaluat orașul în termeni greu de tolerat: „Dacă există un iad, atunci Roma este construită pe el.”

Cuvintele sale acide au zguduit piramida romano-catolică, soldându-se cu excomunicarea sa și nașterea unui fenomen pe care catolicismul nu l-a mai putut controla. Rana creată de Luther nu a putut fi închisă până astăzi, Reforma protestantă ducând, pe de o parte, la o personalizare a credinţei, dar și la o fragmentare a creștinismului.

Vaticanul dă undă verde

Catolicismul, ca principal perdant al trendului imprimat de Luther, are prea puţine motive de apreciere la adresa acestei figuri marcante. Totuși partea cea mai interesantă a poveștii este că Vaticanul s-a arătat favorabil iniţiativei de a folosi numele adversarului său pentru identificarea unui loc din capitala Italiei.

Este un moment care, pe lângă încărcătura istorică, oferă posibilitatea de a întrezări alte eventuale mișcări surprinzătoare în spaţiul ecumenic. Chiar dacă propunerea nu le-a aparţinut liderilor catolici, faptul că Vaticanul a reacţionat pozitiv indică o tendinţă de rescriere a istoriei în alţi termeni.

Locul care va purta numele reformatorului german (Piazza Martin Lutero) este rezultatul unei insistenţe de nu mai puţin de 6 ani. Propunerea i-a aparţinut Bisericii Adventiste, însă conducerea orașului a tergiversat luarea unei decizii. Pe neașteptate însă, factorii de decizie ai urbei italiene au votat în mod favorabil, iar locul care va purta numele lui Luther este Colle Oppio (Colina Oppio), o zonă de parc cu vedere spre Colosseum.

Planul iniţial a fost ca strada să fie inaugurată cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la călătoria istorică a lui Luther la Roma, fapt care trebuia să aibă loc în 2010. Oficilităţile orașului nu au oferit explicaţii pentru întârzierea deciziei și nici motivele pentru care au ajuns la un consens abia acum.

Privind în contextul ultimelor evenimente, nu este dificil de intuit o posibilă explicaţie. Pașii pe care papa Francisc îi face în direcţia reconcilierii nu trec deloc neobservaţi. Recent și-a cerut iertare de la valdenzi (o grupare intens persecutată de către Roma catolică), a intrat pentru prima oară într-o biserică penticostală, le-a trimis un mesaj de prietenie charismaticilor. Întâlnirile cu liderii ortodocși sau evrei se înscriu pe aceleași coordonate ale deschiderii pe care Vaticanul o manifestă de la numirea actualului papă.

De data aceasta, atitudinea favorabilă în direcţia numirii unei străzi după Martin Luther arată o disponibilitate a Vaticanului greu de imaginat cu ani în urmă. „Este o decizie luată de conducerea orașului care este favorabilă catolicilor, prin faptul că este în acord cu dialogul ce caracterizează iniţiativele ecumenice”, a comentat pe marginea acestei decizii Ciro Benedettini, purtător de cuvânt al Vaticanului.

Ce ar putea urma?

Întrebarea fundamentală este dacă Vaticanul se va limita la gesturi de complezenţă sau va face pași mai departe cu implicaţii și în zona teologică. Pe această linie, a unui ecumenism deocamdată în termeni declarativi, se încadrează și documentul semnat de episcopii catolici și luterani în anul 2013.

În baza acestui document, Matthias Türk, din partea Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a anunţat că „în 2017, luteranii şi catolicii vor sărbători împreună Reforma de acum 500 de ani”. Pare ciudată această declaraţie triumfală, dar este conformă cu ceea ce Türk intuia ca „o nouă lumină care face posibilă depăşirea controverselor din secolele trecute”. În opinia oficialului catolic, „contextul istoric în care se va înscrie amintirea Reformei va fi complet diferit faţă de trecut: va avea loc pentru prima dată într-o epocă ecumenică”. În consecinţă, se resimte tot mai pregnant la nivelul dialogului interreligios o schimbare de abordare, deocamdată fără modificări de ordin dogmatic. Nu este exclus ca pe viitor acestea să apară (greu însă de stabilit cine le va face), mai ales că Türk concluzionează „că motivele la originea acuzelor reciproce nu mai subzistă, deşi încă nu este la orizont un consens cu privire la toate problemele dezbătute”.

Această anulare a trecutului poate deschide poarta spre noi formule teologice. Orice devine posibil atâta timp cât se invocă o schimbare a contextului istoric. Însă nu trebuie uitat că Luther nu și-a concentrat protestul doar asupra corupţiei clericale. Fundamentul acţiunilor sale reformatoare a fost cel de a oferi un răspuns adecvat nevoii umane de mântuire. În această privinţă, denunţarea sistemului indulgenţelor și afirmarea cu putere a salvării doar prin credinţă rămân în continuare provocări cărora catolicismul (chiar și în varianta de aggiornamento de astăzi) trebuie să le răspundă. Altfel, numele lui Luther apărut într-un spaţiu al Romei de astăzi probabil că nu l-ar încânta deloc pe reformatorul german. Elogiile aduse astăzi nu fac decât să ilustreze că protestul pe care l-a declanșat a fost erodat de istorie.

 

 

 

 

DISTRIBUIE: