Ora de religie, cu ușile deschise

11

Termenul-limită acordat pentru înscrierea formală a elevilor la ora de religie a trecut, iar statisticile arată că un procent de aproape 90% (89,75) dintre elevii eligibili au fost înscriși pentru a putea lua parte la această oră. Procentul ar putea însă crește, după ce autorităţile au anunţat că ministerul va primi în continuare cererile de înscriere, chiar și după data de 6 martie.

„Stabilirea zilei de 6 martie ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor nu înseamnă că, după această dată, orice solicitare va fi respinsă. Nu, şcolile vor putea primi opţiuni şi peste acest termen”, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Autorităţile au fost nevoite să stabilească acest termen pentru înregistrarea cererilor fiindcă pe 9 martie se împlineau cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial (MO) a deciziei Curţii Constituţionale privind ora de religie. De astăzi, prevederea anterioară și-a încetat efectele juridice, ca urmare a faptului că a fost declarată neconstituţională. Oficialii au accelerat procesul de colectare a cererilor de înscriere pentru a evita situaţia în care orele de religie, desfășurate după legislaţia veche, să fie, tehnic, în afara legii.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional. Apoi, ţinând cont că oferta educaţională a acestei discipline ar afecta libertatea de conștiinţă, Curtea Constituţională a emis drept soluţie pentru această situaţie necesitatea ca solicitarea privind această disciplină să fie făcută de aceia care doresc să o studieze.

Nu doar elevii care urmează în prezent cursuri au trebuit să depună cerere pentru disciplina religie, ci și părinţii copiilor care, de la anul, urmează să intre în clasa pregătitoare. Nu mai puţini de 93,45% dintre aceștia cu optat pentru ca micuţii să studieze religia la școală.

DISTRIBUIE: