Încă de când a început să ia formă valul legalizării eutanasiei în Europa, au existat voci experte care au avertizat că se va ajunge la un moment în care viaţa unei persoane în vârstă nu va mai avea valoare. Cazul lui Gill Pharoah, o femeie de 75 de ani, perfect sănătoasă, care a ajuns să își pună capăt zilelor într-o clinică din Elveţia de frică să nu se îmbolnăvească, creează un precedent în acest sens.

Fără îndoială, pentru oricine, chiar și pentru cei care apreciază astfel de exerciţii de exprimare a liberului-arbitru, aceasta trebuie să fie o poveste șocantă: o persoană perfect sănătoasă, perfect activă, să renunţe la viitor și la viaţă, în condiţiile în care scopul societăţii este asigurarea unei speranţe de viaţă cât mai mari, marcată de împlinire, nu de boală. Multe persoane ar fi dat orice pentru cei poate 10 ani frumoși pe care Gill ar fi putut să-i mai trăiască.

Pe de altă parte, s-ar putea să fi fost doar 5 ani de calvar, în care să se fi chinuit și ea, dar și familia ei, care ar fi ajuns să o îngrijească. Aceasta este practic lecţia de viaţă pe care Gill a învăţat-o ca asistentă medicală pentru persoane în vârstă. „Să îmbătrânești nu e amuzant. Am spus asta de când eram tânără”, a declarat ea, povestind că deja nu se mai bucură de grădinărit, de cinele cu soţul ei și începe să aibă unele probleme minore de sănătate. „De aici lucrurile o iau la vale”, era convinsă. Și de asemenea era convinsă că „oamenii în vârstă sunt o povară pentru societate”. Și, deși cel mai probabil nu ar fi fost o povară pentru propria familie, care o iubea, și pentru soţul ei, cu care locuia într-o casă de 1,7 milioane de lire sterline, nu a avut niciun moment de îndoială în privinţa planului ei.

De ce?

Cu siguranţă, Gill a fost marcată de suferinţa mamei ei, care a avut demenţă. „Dacă la vremea respectivă ar fi fost disponibilă vreo pastilă, cu drag aș fi eliberat-o de suferinţă. Nu intenţionez să merg pe același drum ca ea”, a mărturist Gill. Cu toate acestea, mai mult lucrurile mici sunt cele care au deranjat-o, după cum scrie într-o ultimă postare de blog, în care își motivează alegerea.

Este vorba de faptul că auzul nu mai era perfect și era greu să aibă o conversaţie într-un grup mai mare. Este vorba că și 15 minute de grădinărit erau obositoare și plictisitoare. La 75 de ani, deși nu urma niciun tratament medical, viaţa era mai înceată și mai puţin spectaculoasă. Călătoriile erau abandonate din cauza transportului care devenise obositor, la fel ca și mersul la cumpărături, fuga după un autobuz și gătitul pentru prieteni. Când trebuie să stai mai mult jos decât în picioare, viaţa nu mai are savoare. „Simt că viaţa mea este completă și sunt pregătită să mor… Vreau ca oamenii să își aducă aminte de mine cum sunt acum, puţin uzată la colţuri și nu tocmai în floarea vârstei, dar recognoscibilă”, scria Gill.

Pledoarie de final

În același blog, Gill a povestit cum în timpul carierei sale ca asistentă-șefă și după aceea ca angajată în centre de îngrijire paleativă, a întâlnit des persoane care simţeau că viaţa lor este completă și că nu mai sunt dispuse să lupte pentru a rămâne în viaţă și care se fereau să mărturisească asta în faţa familiei, care ar fi tras concluzia că se dau bătute.

Majoritatea lor erau persoane care sufereau de boli grave, potenţial fatale și care erau împinse să lupte „lupta cea bună”, când de fapt tot ce voiau era opusul. În opinia lui Gill, lupta finală a acestor pacienţi era una cu familiile lor, pentru a li se permite să își încheie viaţa în liniște. Ca și asistentă în Marea Britanie, Gill nu avea voie să ofere niciun sfat în această privinţă, însă avertiza pacienţii despre pericolele supradozelor cu medicamente într-un fel în care să înţeleagă cum să se sinucidă cu succes, dacă asta vor. Ea era convinsă că toţi oamenii ar beneficia atât moral, cât și etic și financiar dacă guvernul britanic ar hotărî să legalizeze eutanasia.

„Nu promovez această acţiune pentru cineva care nu și-o dorește. Nu îmi doresc dreptul de a eutanasia persoane care au probleme psihice sau care au handicapuri fizice. Le cer legiuitorilor să asculte și să respecte opiniile oamenilor ca mine, pentru că nu sunt singura. Noi suntem ignoraţi de o lege care își are originile într-un zeu în care nu credem și care este susţinut și impus de oameni care nu au nicio dovadă că există măcar, dar tot caută să își impună viziunea asupra celorlalţi”, scrie în final Gill.

Morţi ignorate

Gill Pharaoh a murit pe 21 iulie la clinica Lifecircle din Basel, devenind una dintre cei 250 de englezi care, începând cu anul 2003, s-au folosit de legile liberale ale Elveţiei pentru a se sinucide, iar numărul celor care fac asta fără a suferi de o boală fatală sau a avea o afecţiune gravă este în creștere. Întrebarea este cum se poate trece de atâtea ori peste legile privind eligibilitatea acestor cazuri, fără ca nimeni să fie anchetat sau condamnat.

Se pare că Gill era o susţinătoare a grupului condus de Michael Irwin, cunoscut ca „Doctorul Moarte” și care face presiuni pentru liberalizarea legilor suicidului asistat. Irwin i-a ajutat pe mulţi dintre cei care își căutau moartea să ajungă la clinici unde o pot găsi, dar nici el și nici alţi doctori din Marea Britanie nu au fost anchetaţi pentru ajutarea unei persoane să comită suicid la o clinică în afara graniţelor ţării. Irwin, care conduce grupul Society for Old Age Rational Suicide, a mărturisit că a ajutat-o și pe Gill cu planurile, mediind conexiunea cu fondatorul clinicii din Basel.

Conform DailyMail, legile britanice nu încurajează anchetarea persoanelor care ajută alte persoane să se sinucidă, cât timp o fac din empatie. Dacă ar face parte dintr-o organizaţie care să faciliteze suicidul, anchetarea ar fi mai probabilă. Însă grupul lui Irwin pare să cadă tocmai în această categorie. Motivul pentru care nu a fost anchetat este vârsta sa, peste 80 de ani, procurorii considerând că nu ar primi mai mult decât o pedeapsă nominală.

Dincolo de acest aspect, care indică un sistem ce funcţionează după propriile reguli, fără niciun fel de piedici, cazul aduce în prim-plan o problemă fundamentală. Leacuri medicale împotriva îmbătrânirii nu există și deja s-a observat tendinţa de îmbătrânire a populaţiei în multe ţări dezvoltate. Dacă aceste persoane reprezintă o povară pentru societate, așa cum considera Gill, ar însemna să punem o dată de expirare pe viaţa umană și să dăm înapoi secole de progres care au dus la creșterea speranţei de viaţă și la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Se pare că astăzi cel mai rău este să fii bătrân și să ai nevoie de ajutor, dar cei care gândesc așa nu realizează că toţi avem nevoie de ajutor și de companie în orice stadiu al vieţii. Faptul că avem nevoie de mai mult ajutor spre finalul vieţii nu ar trebui să marcheze o perioadă a vieţii care ar putea fi o binecuvântare pentru mulţi. Nimeni nu își pune ca ţintă în viaţă să fie o povară pentru altcineva, dar o persoană într-o poziţie vulnerabilă va ajunge să prefere moartea dacă trăiește într-un mediu care îi comunică asta. Să trăiești sau să mori într-o astfel de lume ar fi un eșec pentru umanitate.

DISTRIBUIE: