Existenţa unor biserici abuzive nu mai constituie de mult timp o surpriză. Unii aleg să plece, asumându-și însă unele riscuri, printre care faptul că sănătatea le-ar putea fi afectată. Alţii rămân, suferind la fel. Prinși într-o adevărată capcană, cu greu reușesc să gestioneze traumele.

Curtis Penfold a fost dat afară din apartamentul său, a fost concediat de la locul de muncă și a plecat și de la Brigham Young University. Toate s-au întâmplat în aceeași săptămână și toate, din același motiv. Curtis a început să nu fie de acord cu unele dintre punctele de vedere ale mormonilor, provocând tensiuni între el și conducerea școlii, povestește The Atlantic într-un articol care evidenţiază efectele pe care abandonarea religiei le poate avea asupra sănătăţii.

Abandonarea universităţii a determinat un efect de domino. Curtis și-a pierdut și slujba și i-a fost luată și locuinţa. Și, cum rareori un lucru rău vine singur, a „beneficiat” și de reacţiile furtunoase ale prietenilor și rudelor, dezamăgiţi fiindcă și-ar fi „pierdut lumina”. „M-am simţit atât de urât de o comunitate pe care obișnuiam să o iubesc”, și-a rezumat drama tânărul student. De aici au derivat efecte devastatoare. A trecut prin luni întregi de depresie și anxietate generate de perspectiva pierderii vieţii de apoi, nutrind chiar și gânduri de sinucidere.

Nu este singurul care a traversat situaţii dramatice de acest gen. Explicaţia nu trebuie neapărat identificată în specificul aparteneţei religioase. În general, mulţi dintre cei care și-au abandonat religia s-au simţit izolaţi de foștii prieteni de credinţă, ceea ce poate să conducă la anxietate, depresie sau chiar sinucidere. Poveștile acestor „evadaţi” nu sunt toate la fel, efectele sunt însă de cele mai multe ori izbitor de asemănătoare. Cel mai adesea, starea de sănătate are cel mai mult de suferit. Problema în sine nu este deloc de neglijat, în condiţiile datelor statistice tot mai alarmante.

Un fenomen trecut pe linie moartă

De exemplu, americanii sunt mai putin religioși decât oricând în toată istoria lor. Astfel, o treime din adulţii americani sub 30 de ani și o cincime din totalul populaţiei americane nu se identifică cu nicio religie, potrivit unui studiu Pew Research din 2012, ceea ce reprezintă o creștere de la 15% faţă de statistica similară din 2007. Dar, deși oamenii de știinţă au studiat intens dezafilierile religioase ca rezultat al secularizării societăţii, cercetările cu privire la efectele acestui fenomen asupra sănătăţii sunt destul de puţine. Cercetarea cea mai importantă pe acest subiect a constat într-un studiu din 2010 realizat de Pennsylvania State University, în care au fost examinate date disponibile începând de la 1972 și mergând până în 2006. Studiul a indicat că persoanele care aparţin unor grupuri religioase mai stricte (precum mormonii) raportează o stare de sănătate mai bună. În mod paradoxal însă, oamenii care părăsesc aceste grupuri sunt mult mai susceptibili de a acuza o înrăutăţire a stării de sănătate decât cei care pleacă din grupuri religioase moderate.

Pe de altă parte, există unele studii care au comparat starea de sănătate a oamenilor religioși cu aceea a celor nereligioși. Un studiu din 2010 realizat de Gallup a arătat că oamenii nereligioși prezintă o probabilitate mai mare de a fuma, precum și predispoziţia de a mânca mai nesănătos și de a face mai puţine exerciţii fizice decât credincioșii. Un studiu din 2004, publicat în American Journal of Psychiatry, a indicat faptul că pacienţii dezafiliaţi religios și care suferă de depresie au mai multe riscuri de a dezvolta un comportament suicidar decât cei afiliaţi religios.

Drame și soluţii

Problema majoră constă în faptul că, în lipsa unor date statistice pe termen lung care să coreleze sănătatea cu plecările din biserică, este greu de evaluat amploarea fenomenului. Totuși, cazurile nu lipsesc și, chiar dacă unii se vindecă, aceștia nu mai pot întoarce timpul înapoi. Este și situaţia lui Karen Wanjico, din Arizona, care avea doar 17 ani când, din cauza religiei, a ales să plece de lângă mama ei. După mulţi ani, Karen a înţeles că fusese abuzată spiritual. A fost momentul în care a decis să își părăsească și religia, cu toate traumele care au decurs de aici. Wanjico spune că cei excluși din comunităţi religioase pentru că nu se supun presiunilor acestora, precum și cei care decid să plece din proprie iniţiativă trec printr-o experienţă extrem de traumatizantă. Este și cazul lui Elizabeth Esther, care a crescut într-un mediu creștin fundamentalist ce i-a provocat de multe ori atacuri de panică. Abuzul pe care l-a resimţit și pe care l-a conștientizat mai târziu a condus-o la scrierea cărţii O fată la sfârşitul lumii. Este povestea momentelor spirituale traumatizante pe care Esther a fost nevoită să le depășească ulterior plecării din biserică. Recuperarea nu a fost simplă deloc.

Darrel Ray, un psiholog care a fondat Recovering From Religion, a afirmat că este nevoie de doi sau trei ani de recuperare până când sănătatea să fie restabilită și sentimentul de vinovăţie să fie îndepărtat. Ray spune că sunt situaţii în care recuperarea nu se face nici măcar în trei ani. Aproximativ 5% dintre clienţii săi au nevoie de mulţi ani pentru a-și tempera teama de iad. „Când sunt învăţaţi despre iad și pedeapsă veșnică la vârste mai mici de șapte ani, aceste concepte puternice nu pot fi abandonate cu ușurinţă. Pe cât este de dificilă dezvăţarea de limba engleză, pe atât de greu le este oamenilor să se dezveţe de ideea de iad.”

Dr. Marlene Winell, psiholog din California, compară abandonarea religiei cu stresul posttraumatic. Ea a creat chiar și un termen pentru asta: sindromul traumatic religios (RTS – religious trauma syndrome), pe care îl definește prin lupta cu părăsirea unei „religii autoritare, dogmatice și confruntarea cu daunele îndoctrinării”. Ea menţionează că nu toţi dezafiliaţii religios trec prin RTS, dar atunci când se manifestă, acesta este „de lungă durată, cu gânduri de intruziune, stări emoţionale negative, afectarea funcţionării sociale, precum și cu alte probleme care derivă din acestea”.

Unii pierd, alţii câștigă

Nu toţi trec prin drame emoţionale generate de părăsirea bisericii în care au copilărit. Unii devin chiar mai sănătoși decât erau înainte. Așa s-a întâmplat cu Annie Erlandson. Crescută într-un mediu evanghelic, cu un tată pastor, a dezvoltat o anorexie începând cu vârsta de nouă ani, ca rezultat al propriilor convingeri că trăsăturile sale feminine îi vor face pe bărbaţi să cadă în păcat. La vârsta de 15 ani, medicii au diagnosticat-o cu anorexie în stare gravă. După acest episod, a pus la îndoială creștinismul și, în cele din urmă, și-a pierdut și credinţa. Partea pozitivă este că și-a recăpătat sănătatea pierdută.

Este evident faptul că acest gen de situaţii nu este specific doar bisericilor abuzive. Supraaccentuarea unor dogme poate genera consecinţe fatale în privinţa sănătăţii fizice sau psihice. Iar în această privinţă nu se poate vorbi în mod specific de o anumită denominaţiune religioasă sau de un anumit spaţiu geografic. Evident, mediul american este mai expus acestor derapaje (prin multitudinea de denominaţiuni creștine existente)  și prin faptul că este mult mai documentat din punct de vedere statistic. Însă nici mediul românesc nu duce lipsă de situaţii similare. Extrem de mediatizate au fost eternele discuţii pe marginea conţinutului nu chiar foarte educativ al orelor de religie. Scene horror, pilde sângeroase, invocarea iadului sunt doar câteva dintre detaliile care riscă să îi traumatizeze pe cei mici. Însă, dincolo de implicaţiile de ordin emoţional asociate unei anumite concepţii religioase, se poate concluziona că mulţi dintre cei care părăsesc o religie/biserică riscă să se confrunte cu elemente noi, neprevăzute, care le pot afecta starea de sănătate. Acest „detaliu” nu este chiar de neglijat atunci când se iau decizii cu implicaţii spirituale și care pot marca existenţa umană pe termen lung.

DISTRIBUIE: