Pot fi integraţi refugiaţii într-o Europă cu alte valori și standarde decât cele învăţate pe tărâm islamic? Este una dintre întrebările care suscită interes, stârnind polemici, îngrijorări și analize diverse. În timp ce unele ţări își deschid braţele către imigranţii islamici, temerea că aceștia ar putea islamiza Europa este destul de prezentă în spaţiul public.

Recent, declaraţia unuia dintre prezidenţiabilii americani, Ben Carson, stârnea o adevărată furtună în presa americană. „Nu aș vota un președinte musulman”, a spus acesta. Unii s-au grăbit să îl acuze de discriminare. Câteva zile mai târziu, într-un interviu acordat ABC News, Carson și-a nuanţat poziţia. Explicaţiile sale pot constitui, de fapt, o formă de răspuns și pentru temerile care îi încearcă acum pe europeni. Pe fond, problema pe care o ridică Carson ţine de integrarea islamicilor și de disponibilitatea lor de a renunţa la educaţia și la valorile pe care le-au cultivat ani de-a rândul.

Neurochirurgul își exprimă neîncrederea că musulmanii ar avea dorinţa adoptării altor norme decât cele care derivă din Sharia. „Dacă îmi arată cineva un text islamic care se opune Shariei, voi începe să îmi reconsider opinia în această privinţă.”

La prima vedere, Carson ar putea fi ușor acuzat că e promotor al urii rasiale. Pentru a nu lăsa această impresie, a menţionat că de-a lungul vieţii a colaborat cu musulmani, pe unii chiar i-a ajutat, prin natura meseriei sale. Este convins că există o mulţime de musulmani care sunt patrioţi și care se atașează de ţara care îi primește, care nu acceptă Sharia și care știu foarte bine că islamul este un sistem de viaţă care trasează și o anumită atitudine politică. Însă convingerea lui este că islamul, în ansamblul său dogmatic, are o problemă. Și atunci, pot cei educaţi în spiritul Shariei să se „convertească” la valorile occidentale?

Un islam reformat doar pe hârtie

Speranţa unui viitor paşnic este serios ameninţată de „aceşti impostori ai islamului care acţionează astăzi la nivel mondial”, a cuvântat Regele Abdullah al Iordaniei la tribuna ONU. „Trebuie să umplem media şi, mai important, minţile tinererilor cu puritatea şi puterea tonului moderat”, a mai spus Abdullah. Poziţii de acest gen, dacă ar fi mai dese și mai insistente, ar putea contura un alt fel de viitor decât cel care se prefigurează în acest moment.

Însă aceste luări de poziţie sunt destul de rare și vin mai degrabă din partea unor lideri politici arabi deja occidentalizaţi. În aceeași ecuaţie poate fi încadrat și apelul președintelui egiptean Abd Al-Fattah Al-Sisi, care a solicitat reformarea învăţăturilor religioase ale islamului. El le-a cerut teologilor musulmani să intervină în această direcţie. În viziunea liderului egiptean, numai o modificare structurală a ideologiei ar mai putea salva comunitatea musulmană. „Avem nevoie să ne revoluţionăm religia”, a fost apelul hotărât al acestuia.

Este o variantă pe care o întrezărește și presa occidentală, care consideră că „islamul nu va putea fi reformat din afară; este profund imun la presiunea externă. Dar se poate schimba din interior”, a concluzionat The Economist.

Dar se poate schimba?

Este o întrebare cu o miză profundă. După atentatele de la Paris, guvernul francez a realizat că are o problemă cu integrarea celor vreo 5 milioane de musulmani din ţară. În plus, statisticile au amplificat îngrijorările, în condiţiile în care acestea au atestat că 60% dintre deţinuţii din închisorile franceze sunt musulmani. În consecinţă, guvernul a anunţat că va apela la imami ca, prin intermediul lor, să îi înveţe pe „rebeli” valorile Republicii franceze. Presa a atras însă atenţia că astfel de dialoguri au mai fost iniţiate în trecut și că metoda a eșuat.

Nici Marea Britanie nu este într-o situaţie mai fericită. Experţii spun că în Anglia există aproximativ 100.000 de cupluri islamice care trăiesc în căsătorii care nu sunt valabile conform legilor Marii Britanii. Conform Times, este vorba de un val de căsătorii în acord cu Sharia, justificate prin faptul că tinerii musulmani adoptă o atitudine religioasă mai extremistă decât părinţii lor. Mai mult de atât, un judecător Sharia a susţinut că „nu le putem cere musulmanilor să nu aibă mai multe soţii”. Este declaraţia Amrei Bone, din Marea Britanie, prima femeie judecător în acord cu legea Sharia din această ţară. Un tribunal de acest gen nu este recunoscut de autorităţile britanice, spune The Telegraph, dar cu toate acestea el funcţionează.

Evident, mulţi se pot întreba cum de s-a ajuns în această situaţie, ca până și în Anglia să funcţioneze Sharia, chiar dacă uneori pe ascuns. Răspunsul l-a dat premierul britanic cu mai mult timp în urmă. „Cu multiculturalismul statului, am încurajat diverse minorităţi să locuiască separat unele de altele şi de restul populaţiei”, a declarat Cameron, recunoscând astfel că integrarea musulmanilor în Marea Britanie a eșuat. Cu alte cuvinte, sub umbrela toleranţei, Sharia s-a instalat în Occident fără să fie prea mult deranjată. Efectele se resimt în privinţa identităţii. Spre exemplu, 70% dintre musulmanii din Spania se identifică raportându-se la ţara lor de origine sau la religia musulmană. Este un rezultat al culturii de ghetou și în niciun caz al asimilării.

Perspective

Nici cei care intră acum în Europa nu par să fie prea diferiţi de cei care deja au prins rădăcini pe tărâm european. „Sunniţii se bat cu șiiţii, există și mai multe feluri de salafiști. (…) Femeile sunt obligate să poarte vălul islamic. Bărbaţii sunt obligaţi să se roage. Islamiștii vor să-și impună valorile”, remarcă reprezentantul poliţiștilor germani, făcând referire la situaţia actuală din unele tabere de refugiaţi.

Și atunci, au dreptate cei care clamează pericolul unei islamizări a Europei? Dacă modelul de integrare a refugiaţilor va fi o copie după vechiul tipar, cel mai probabil politicienii vor fi nevoiţi să recunoască din nou eșecul. Nu rămâne decât alternativa ca relocarea refugiaţilor să fie însoţită și de niște principii foarte clare de educaţie pe care ţările-gazdă să știe cum să le aplice. Nu este suficientă doar învăţarea limbii. Este nevoie de viziune și de răbdare, fiindcă o cultură dobândită în ani de zile nu poate fi dezrădăcinată peste noapte, oricât de atractivă ar fi democraţia europeană.

DISTRIBUIE: