Pe 5 mai, 80 de refugiaţi musulmani provenind din Iran și Afganistan au fost botezaţi în Hamburg (Germania), după ce s-au convertit de la islamism. „Motivul schimbării religiei este același pentru mulţi”, susţine Albert Babajan, pastorul care a oficiat botezul. „Sunt dezamăgiţi de islam.”

„Toată viaţa am căutat pace și fericire, dar în islam nu le-am găsit. Pentru mine, a fi creștin înseamnă să fii fericit”, mărturisește o tânără convertită, cu ocazia unui alt botez petrecut la Hamburg, luna trecută, când au fost creștinaţi alţi 80 de refugiaţi. Doar anul acesta, pastorul a botezat 196 de refugiaţi și declara pentru revista germană Stern că se așteaptă ca numărul celor convertiţi și botezaţi să ajungă la 500 până la sfârșitul acestui an.

Deși surse serioase de presă au raportat despre ceea ce pare a fi un tipar al convertirii refugiaţilor musulmani la creștinism, în absenţa statisticilor, ceea ce ne rămâne pentru un tablou de ansamblu sunt relatările locale ale bisericilor. Iar acestea nu se opresc la graniţele Germaniei. Biserici din Austria și Marea Britanie raportează că și-au revitalizat activităţile datorită afluxului de credincioși refugiaţi care le-au ocupat băncile. Însă această tendinţă a produs și câteva nemulţumiri. Pe de o parte, sunt cei care acuză că noii convertiţi urmăresc doar să își asigure cu documente azilul în ţara creștină în care și-au schimbat religia. Iar pe de altă parte, sunt membrii locali care au încetat să mai vină la biserică pentru că nu se identifică cu noul ei chip, multicultural.

Convertirea la creștinism nu este o ștampilă pe pașaportul refugiaţilor, cel puţin nu una certă. E drept că Germania acordă prioritate la azil refugiaţilor creștini, gândind că aceștia ar fi primii executaţi la deportarea într-una dintre ţările în care convertirea de la islam este pasibilă cu moartea. Însă pentru Danemarca, de pildă, convertirea la creștinism în proximitatea solicitării azilului este un semnal de alarmă și, posibil, un punct în minus pentru acel refugiat. În Marea Britanie, un reportaj The Guardian relata că numeroși membri albi ai unei comunităţi anglicane au refuzat să mai vină la biserică după ce aceasta și-a deschis porţile către refugiaţi.

Motivele pentru convertire sunt cele care iscă cele mai mari controverse, dar sunt și cele mai dificil de identificat precis. Refugiaţii aleg dintr-un complex variat de motive să își schimbe religia și, odată cu ea, cultura și identitatea. Pe lângă motivele care ţin de facilitarea azilului, sunt și raţiuni mai puţin mediatizate care ţin de căutarea unor oameni dezrădăcinaţi și singuri a unei comunităţi și a unui loc în care să simtă că le sunt ridicate poverile spirituale. Aceștia sunt oameni care au avut de înfruntat războiul acasă, și-au văzut familiile risipite, poate uneori chiar ucise în conflicte. Au fost nevoiţi să se despartă de prietenii vechi și buni, de locurile care le erau cândva dragi și să pornească într-o călătorie nesigură, presărată cu pericole, în care să cheltuiască mulţi bani și să risipească din neștiinţă și mai mulţi. Unii dintre aceștia sunt mișcaţi profund de ajutorul pe care li-l oferă voluntarii creștini sau comunităţile religioase care le întind o bucată de pâine și le pun un acoperiș deasupra capului.

Convertirea din recunoștinţă vine prea rar pe buzele celor care vorbesc despre acest fenomen. Însă aceasta este povestea lui Mohammad Eghtedarian, un refugiat din Iran, convertit la creștinism și care acum slujește la Catedrala Anglicană din Liverpool. Mohammad povestește de perioada fugii sale, spunând că „fiecare zi era și provocatoare, și frumoasă. Provocatoare, fiindcă nu știam dacă mă vor deporta; frumoasă, pentru că eram în mâna Domnului. I-am promis Lui că dacă mă va elibera, Îi voi sluji.” Și s-a ţinut de cuvânt.

Recunoștinţa faţă de oameni se împletește uneori cu recunoștinţa faţă de acel Dumnezeu care eliberează. Iar cei care lucrează cu refugiaţii știu acest lucru foarte bine. Un reprezentant al organizaţiei Church in Action relata, fără să dea nume, despre o femeie afgană care i-a mărturisit că vrea să se convertească la creștinism fiindcă a fost violată și, dacă s-ar întoarce în Afganistan, ar fi lapidată din pricina aceasta. Însă femeia a fost profund mișcată și dorinţa ei de a deveni creștină s-a consolidat puternic atunci când misionarul i-a spus versetul din Biblie devenit clasic pentru occidentali: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce primul piatra.”

Și Mohammad Eghtedarian recunoștea că motivele convertirii refugiaţilor pot fi amestecate, dar că se abţine de la a emite judecăţi sau de la a face procese de intenţie. „Singurul lucru pe care îl pot face este să mă uit să văd dacă, peste un an, oamenii aceia mai sunt încă aici. Și, foarte des, încă sunt.”

În biserica St Mark din Stoke-on-Trent, care a cunoscut și câte patru convertiri pe săptămână, tot amalgamul de motive este vizibil ca într-un microcosmos. Preotul paroh a găzduit refugiaţi, i-a hrănit, i-a îmbrăcat și a căutat să îi ajute să își rezolve problemele medicale. Bunătatea aceasta i-a adus pe mulţi la creștinism, unii dintre ei convertindu-se în secret, de teama represaliilor. Unele dintre aceste represalii au venit, în mod ironic, din rândurile membrilor mai vechi ai bisericii, care simţeau că refugiaţii profită de deschiderea parohului, care a mărturisit că „una dintre cele mai frecvente insulte care mi-a fost adresată a fost că îmi pasă mai mult de oamenii din afara bisericii decât de cei din interior. Păi asta e misiunea mea și asta ar trebui să fie și misiunea voastră. Ar trebui să facem acest lucru împreună.”

Într-o controversă aparent de inspiraţie europeană, prezidenţiabilul american Donald Trump propunea interzicerea intrării imigranţilor de religie islamică în SUA. Trasând o paralelă cu dezbaterea de pe bătrânul continent, The Daily Beast îl taxa pe Trump ridicând o problemă ipotetică, dar care pentru europeni este cât se poate de actuală: cum îi va trata pe acei musulmani convertiţi la creștinism? Cum va putea judeca el calitatea credinţei acestora? Orice răspuns credibil din partea candidatului republican va trebui să aibă decenţa de a fi coerent cu recenta lui convertire la creștinismul evanghelic american. Aceeași consecvenţă și decenţă de care ar trebui să dea dovadă și o Europă tot mai vizibil laicizată atunci când pretinde dreptul de a judeca creștinismul refugiaţilor.

DISTRIBUIE: