Îngroparea porcului și înfigerea crucii sfinţite sunt cele două metode prin care o minoritate de creștini mai ortodocși a gândit că este creștinește să se opună construirii a ceea ce ei încă mai cred că va fi o mega-moschee în București.

Primitivismul acţiunilor de protest împotriva construirii unei moschei centrale în Capitală a fost condamnat, împreună cu consecinţele lui, de către Patriarhia Română, care a declarat, potrivit unui comunicat, că asemenea manifestări „contravin disciplinei canonice a clerului Bisericii Ortodoxe și Legii Cultelor 489/2006, care stipulează că «în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase» (art. 13).” Din nefericire, astfel de afirmaţii nu reușesc să le schimbe perspectiva celor care protestează, ei considerându-se mai degrabă victime ale unui sistem bisericesc corupt, decât o facţiune xenofobă și dezinformată care nu reușește, implicit, decât să șocheze. Iată de ce unul dintre participanţii la protest, un monah care s-a prezentat drept „Timotei”, spunea pentru Mediafax că „Patriarhul (…) este părtaş la aşa ceva. Aceeaşi chestiune se întâmplă şi cu cardurile biometrice, buletine cu cip. Aceşti ierarhi nu sunt adevăraţii slujitori ai lui Hristos, ci slujitori ai masoneriei”, a spus preotul.

Alţi participanţi vorbesc în termenii „islamizării” ţării noastre, însă iniţiatorul manifestaţiei, Cătălin Berenghi, pare să aibă o atitudine mai moderată: „Nu este un real pericol, dar noi nu avem nevoie de această super-moschee aici în centrul Bucureştiului, între SNSPA, căminele de la Agronomie, Româno-Americană. Chiar nu avem nevoie. Da, suntem de acord, cele 17 (moschei) care sunt să se renoveze, să fie funcţionale, să intre în legalitate şi cu asta, basta, nimic mai mult.” Faptul că omul era îmbrăcat în costumul naţional când rostea aceste cuvinte sublinia, dacă mai era cazul, naţionalismul greșit înţeles al cuvintelor sale. O ţară în care doar nevoile unora dintre cetăţeni contează (indiferent că sunt majoritari sau minoritari) este o ţară care își înţelege greșit menirea.

Informaţia de una singură nu este suficientă pentru a-i face pe oamenii care trăiesc într-o lume religioso-fantastică să se răzgândească. Pentru ceilalţi însă, întoarcerea la argument se va dovedi utilă.

Marea moschee care, potrivit deciziei Guvernului român, ar putea fi construită în următorii 3 ani în zona Romexpo, este la fel de departe de a fi o unealtă de islamizare pe cât de departe este Catedrala Mântuirii Neamului de esenţa misionară a creștinismului. Diferenţa este că, de prima, s-ar putea să fie totuși nevoie.

În comunitatea islamică din România coexistă (cel puţin) două tipuri de forţe de influenţă. Pe de o parte este Muftiatul (autoritatea centrală a cultului musulman), iar de cealaltă parte sunt comunităţile locale, mai mult sau mai puţin spontane, autocefale. Această situaţie comportă două potenţiale dezavantaje pentru musulmanii din România. Primul este de ordin ideologic. Mai exact, așa cum acuza Muftiatul român, în moscheile nerecunoscute nu se știe ce se predică și riscul radicalizării membrilor este imposibil de controlat. Sigur că nu este obligatoriu ca aceste comunităţi chiar să se radicalizeze, multe dintre ele continuând să rămână independente din motive care ţin de nemulţumiri legate de politica Muftiatului. Însă această independenţă duce și la un dezavantaj economico-politic pentru comunitatea islamică. Segmentarea comunităţii islamice în facţiuni diminuează potenţa economică a comunităţii și îi micșorează și forţa politică, fiindcă, atunci când este facţionată, comunitatea beneficiază de o reprezentativitate mai redusă în faţa autorităţilor statului. În acest context, reprezentanţii moscheilor vechi se văd nevoiţi să gestioneze local, fără un sprijin relevant din partea statului, aspecte administrative costisitoare pentru niște comunităţi mici. Renovarea lăcașurilor de cult și finanţarea de programe sociale sunt doar două dintre domeniile în care lipsa banilor se resimte cel mai acut, iar autorizarea unui cimitir propriu cultului musulman este o epopee care continuă de decenii, spre dezamăgirea comunităţii islmice din București.

Dincolo de a arăta că o mare moschee nu ar fi un pericol în capitală, este important de menţionat că ea ar fi și o dovadă de simţ al echităţii naţionale. O pseudoștire a circulat pe Facebook cum că un rege arab i-ar fi solicitat președintelui Putin aprobarea construirii unei moschei la Moscova, iar Putin ar fi răspuns că lucrul acesta se va întâmpla imediat ce ţara arabă va aproba construirea unei biserici ortodoxe pe teritoriul său. Deși mulţi români au primit această anecdotă ca pe o dovadă de curaj și dreptate, puţini s-au oprit să o și verifice înainte de a o aprecia. Nu doar că materialul nu oferă nicio dată de identificare a personajului arab și prezintă un eveniment care ar fi avut loc într-o perioadă mitică – „acum câţiva ani” –, însă e hilar că a venit cu doar câteva zile înainte ca Putin să inaugureze (deci nu doar să aprobe) cea mai mare moschee din Moscova.

Revenind la pretenţia de reciprocitate pe care o calchiau după știrea anterioară unii români, e bine de știut că în Istanbul este găzduită o comunitate de 30.000 de români, care se pot închina în Biserica „Sfânta Mucenică Parascheva”, construită în orașul turc încă din 1692 și care a fost dată în folosinţă Patriarhiei Române, pentru comunitatea românească din Istanbul, începând cu anul 2004. De asemenea, românii din Istanbul au primit de la autorităţile turce un teren de 3.000 de metri pătraţi, situat la 40 de kilometri oraș, pentru a amenaja un cimitir. În București, unde, potrivit datelor oficiale, locuiesc circa 9.000 de musulmani, statul român a rămas în urmă în privinţa acordării unui spaţiu pentru o moschee și pentru un cimitir.

Probabil și din acest motiv, vestea aprobării moscheii bucureștene a generat euforie la Muftiat, liderul comunităţii islamice declarând: „Vom construi cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană.” O declaraţie-alarmă lansată ulterior de fostul președinte al ţării l-a făcut pe muftiu să reformuleze. „Nu există risc mai mare pentru securitate decât să aduc studenţi musulmani în România. Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu și antinaţionale”, a spus Traian Băsescu. Muftiul a revenit apoi cu precizarea că noul lăcaș de cult musulman va putea primi 1.000 de oameni simultan, spre deosebire de cea mai mare moschee din Occident, aflată la Roma, care poate asigura închinarea simultană a 12.000 de musulmani. Tot muftiul spunea apoi că „a fost dezamăgit de inflamarea acestui scandal”.

Se vede așadar cum, pusă lângă informaţii care dezvăluie limitările reale ale proiectului, imaginea porcilor îngropaţi și a crucilor întâi sfinţite și apoi înfipte în terenul unde ar urma să fie construită moscheea hrănește mai degrabă ridicolul decât prudenţa. Un ridicol de care ar fi bine să ne fie mai teamă decât de islamizarea României.

DISTRIBUIE: