Când este deja aproape sigur că Ben Carson va intra în cursa prezidenţialelor americane, problemele apar în mod firesc. Una a apărut ca din senin, de acolo de unde fostul neurochirurg s-ar fi așteptat poate cel mai puţin.

Baptiștii au refuzat prezenţa lui Ben Carson la unul dintre evenimentele lor importante,  Conferinţa anuală din luna iunie a pastorilor baptiști din Sud. Willy Rice, pastor la Calvary Baptist Church și președinte al Conferinţei Baptiștilor din Sud, cel care a susţinut ca Ben Carson să fie invitat, a justificat invitaţia prin faptul că acesta este deja o persoană cu notorietate și a vorbit în mai multe biserici baptiste din Sud la unele evenimente majore. „El îi iubește pe baptiștii din Sud și îi consideră prieteni. Cred că și aceștia îl respectă și îl apreciază“, susţine Rice.

Când teologia îi separă pe oameni

Această declaraţie de dragoste reciprocă se pare că nu va mai avea loc după ce unii pastori mai tineri, constituiţi în așa-numitul grup Baptist 21, și-au exprimat nemulţumirea faţă de invitaţia ca neurochirurgul american să ţină un discurs. Reacţia lor pare de neînţeles în condiţiile în care Ben Carson nu este doar o simplă figură politică. Mesajele sale cu miză religioasă sunt de notorietate în mediul conservator american. Invitaţia se încadra mai degrabă în linia comună a viziunii politico-religioase pe care majoritatea neoprotestanţilor o au cu privire la rolul pe care fiinţa umană îl joacă în realizarea planurilor divine pe pământ.

Refuzul este cu atât mai ciudat, cu cât el este argumentat chiar cu motive teologice. În perspectiva pastorilor respectivi, crezul religios al lui Carson, care derivă din apartenenţa sa confesională (adică cea adventistă), nu se potrivește cu gândirea evanghelică. Două aspecte sunt menţionate cu preponderenţă: faptul că adventiștii ar susţine că păzirea duminicii implică „semnul fiarei“ și că cei care nu vor fi mântuiţi nu vor ajunge în iad, ci vor fi anihilaţi complet. De asemenea, ei au obiectat la una dintre declaraţiile făcute de Paște de către Carson conform căreia evreii, creștinii și musulmanii sunt, toţi, copii ai lui Dumnezeu.

„Nu toţi ne închinăm aceluiași Dumnezeu. Noi ne închinăm Sfintei Treimi pe care musulmanii și evreii o neagă“, au scris pe blog liderii din grupul Baptist21. Ideea exprimată de către fostul neurochirurg este considerată emanaţia unui liberalism teologic pe care pastorii respectivi îl contestă.

Politica, vechea poveste

Pe lângă considerentul de ordin teologic, au intervenit și aspecte politice care i-au convins pe pastorii respectivi că este mai bine ca medicului american, în calitatea sa de candidat la prezidenţiale, să i se retragă invitaţia. În opinia lor, un discurs al lui Carson poate crea impresia că baptiștii simpatizează cu Partidul Republican.

„Aș sugera ca pe viitor să nu mai invităm niciun politician să vorbească“, a declarat într-un interviu telefonic unul dintre pastorii opozanţi ai lui Carson. Adoptarea acestei poziţii tranșante a atras imediat reacţii de apreciere din spaţiul public. Una dintre ele i-a aparţinut lui Thomas Kidd, profesor de istorie la Baylor University, bun cunoscător al istoriei baptiste din America (despre care a scris și o carte). Într-un articol publicat de Washington Post, Kidd apreciază curajul celor care au luat decizia retragerii invitaţiei, pe motiv că invitarea unui candidat politic generează impresia unei susţineri tacite a acestuia. Sugestia profesorului este ca toate confesiunile creștine să ia exemplul baptiștilor și să acţioneze în consecinţă cu toţi politicienii. Kidd susţine că decizia pastorilor tineri semnalează o schimbare de orientare radicală în zona religiei cu cea mai mare influenţă în spaţiul american. În virtutea numărului lor consistent, baptiștii au adoptat, mai ales începând cu anii 1970, o strategie de implicare activă în viaţa politică. Kidd consideră că a sosit timpul unei manevre de respingere a preocupărilor politice și de întoarcere la Christos.

Analiza lui Kidd pare să fie sustenabilă, cel puţin dacă privim puţin în urmă și constatăm că, la evenimente similare ale Baptiștilor din Sud, politicienii au fost invitaţi fără probleme. Mike Huckabee, fost guvernator de Arkansas, a vorbit în 2009 și 2013. Condoleezza Rice și George W. Bush au transmis salutări video. Acum, subit, baptiștii s-au hotărât să stopeze acest fenomen.

Uite politica, nu-i politica

Nu toţi par să guste această schimbare de macaz, pe care o văd puţin cam înceţoșată. De exemplu, managerul The Gospel Project a scris pentru RNS un articol în care susţine că teza lui Kidd nu are fundament. Explicaţiile refuzului tinerilor pastori trebuie găsite în altă parte. Este vorba, în primul rând, de un conservatorism teologic al acestora. Pe blogul Baptist 21 ei afirmă în mod clar că, dacă tot a existat dorinţa invitării unei persoane cu orientare teologică diferită, ar fi trebuit să fie cineva mai aproape de linia de gândire baptistă. Cu alte cuvinte, Carson este mult prea departe.

Grupul opozant și destul de influent nu pare deloc să manifeste intenţia unei retrageri din sfera politicii, ci mai degrabă o accentuare a prezenţei sale, însă într-o manieră profetică. Este vorba despre o schimbare de percepţie faţă de politică. Dacă pastorii baptiști mai în vârstă continuă să vadă SUA ca o perpetuare a Israelului biblic, cu toată suita de binecuvântări pe care o așteaptă, tinerii sunt la pol opus. Pentru ei, SUA este mai degrabă Babilonul biblic. În consecinţă, ei sunt mult mai critici faţă de politica americană, considerând că valorile acesteia nu mai au rezonanţă biblică. Cu alte cuvinte,  și-au asumat mai degrabă un rol politic activ, dar ca profeţi, nu ca partizani.

Americanii, la fel ca românii?

În concluzie, este evident că gândirea teologică diferită a jucat un rol esenţial în arătarea cartonașului roșu lui Ben Carson. Se pare că America iese de sub umbrela prieteniei și a toleranţei religioase care o caracteriza. Este un fapt care poate fi sesizat ușor privind chiar și dinspre spaţii geografice ale căror exerciţii și expertize în sfera colaborărilor religioase nu sunt atât de avansate precum în zona americană. SUA își crease un fel de brand din ceea ce înseamnă diversitatea și relaţiile interconfesionale. Baptiștii par să nu mai fie siguri că acesta este un model viabil. Dar oare sunt singurii care au schimbat traiectoria?

De pildă, în spaţiul românesc suntem obișnuiţi cu atitudini exclusiviste. Colaborările interconfesionale sunt ocazionale și în funcţie de specificul local și teologic. Ezitarea de a trimite o invitaţie sau de a accepta una venind din partea altei confesiuni religioase este o parte a normalităţii noastre. Diferenţele de ordin teologic sunt suficiente pentru ca fiecare să mizeze pe dreptatea sa ireproșabilă și să îi arate ușa adversarului. Modelul pe care încearcă acum să îl contureze baptiștii ne pare deja familiar.

Foto: Wikimedia Commons

DISTRIBUIE: