Sentimentele de repulsie faţă de teroriști sunt justificate. Instinctiv, am putea considera că nu merită nicio șansă de reabilitare. Aproape că ni se pare inacceptabilă ideea că vreunul dintre ei ar putea deveni creștin. Și, totuși, se întâmplă. Și nu oricum, ci prin intermediul unor vise.

Unul dintre misionarii creștini din Orientul Mijlociu a fost contactat pentru a fi pus în legătură cu un luptător din Statul Islamic care a recunoscut că a ucis până acum mulţi creștini. Respectivul jihadist a mărturisit nu numai că nu a resimţit nicio remușcare în urma acţiunilor sale criminale, dar „i-a și plăcut acest lucru”, susţine Christian Post. S-a complăcut în acest stil de viaţă până a avut un vis. Este ceea ce constituie miezul întregii sale povești.

Un om îmbrăcat în alb a venit la el și i-a zis: „Tu îmi ucizi poporul.” După noaptea aceea, jihadistul a început să se simtă neliniștit cu privire la ceea ce făcea. Însă visul nu l-a oprit să ucidă încă un creștin – moment care a avut o încărcătură aparte, fiindcă înainte de a-l omorî pe creștin, acesta i-a spus: „Știu că mă vei ucide, dar înainte de asta îţi voi da Biblia mea.” L-a ucis, i-a luat Biblia și a început s-o citească. Apoi a avut un alt vis, în care același om îmbrăcat în alb i-a cerut „să-L urmeze și să devină un urmaș al lui Christos”.

„Deci, cine știe? Poate că acest om va fi ca Saul din Biblie, care îi persecuta pe creștini și s-a întors de la acea persecuţie a bisericii primare pentru a deveni apostolul Pavel”, a comentat Gina Fadely, directoarea organizaţiei creștine care a intrat în legătură cu luptătorul islamic.

Dileme și confirmări

Cât de autentică este această poveste? Greu de spus, în condiţiile în care ea nu vine dintr-o sursă primară. Corelată însă cu alte relatări similare, poate contura o imagine a ceea ce se întâmplă în prezent în lumea arabă. Chiar și teroriștii se trezesc la realitate și încep să aibă îndelungi procese de conștiinţă, în urma cărora se convertesc la creștinism. Astfel, un jihadist s-a convertit la creștinism după ce a auzit mesajul Evangheliei la radio. Acesta era membru al grupării Boko Haram și a părăsit ulterior organizaţia. Un militant al Statului Islamic a fost aproape de moarte după ce a atacat o comunitate creștină din Siria. Surprinzător însă, a fost ajutat de victimele sale. A fost suficient pentru ca, odată vindecat, să îmbrăţișeze valorile creștine.

Un altul, participant la Intifadă (sub toate formele ei), cu tatăl membru Hamas, a făcut același gest (aici declaraţia video). Un fondator Hezbollah se alătură și el celor care pot fi trecuţi pe o listă a musulmanilor radicali care nu doar că renunţă la extremismul politico-religios, ci şi aderă la conceptele creștine.

Vise decisive pentru teroriști

Cazul ilustrat de către Fadely este expresia unei realităţi căreia spaţiul musulman trebuie să îi facă faţă. Povestea în sine are toate atuurile să fie credibilă. Intriga poveștii nu constă atât de mult în procesul convertirii (atâta timp cât se întâmplă și cu alţii), ci în suportul visului. Aceasta este partea care creează dificultăţi de interpretare în spaţiul occidental.

Fadely a sugerat că Dumnezeu folosește adeseori visul ca modalitate de a facilita activitatea misionarilor din Orientul Mijlociu. Ea are convingerea că visele sunt un mod prin care Dumnezeu îi convinge pe musulmani și pe cei aparţinând altor religii noncreștine să creadă în Iisus Christos.

Nabeel Qureshi, un apologet și autorul unei cărţi referitoare la convertirea musulmanilor, a explicat rolul viselor musulmanilor, într-un interviu acordat publicaţiei Christian Post. „În culturile musulmane, în general vorbind, oamenii nu concep că ar putea comunica cu Dumnezeu. Acesta este un concept specific creștin, la fel și ideea că Christos a dat la o parte vălul (în islam, conceptul vălului fiind foarte viu). În islam, de exemplu, oamenii nu se așteaptă ca Dumnezeu să le vorbească personal. Ei Îi cer lui Dumnezeu călăuzire prin vise. Acesta este modul în care musulmanii așteaptă să audă ceva de la Dumnezeu”, a explicat Qureshi.

Visul, un instrument divin?

Ideea de a solicita un vis, continuă Qureshi, nu este deloc ciudată pentru un musulman. „Este ceea ce musulmanii fac în mod curent.” Este și cazul lui Ali, un musulman turc, dependent de alcool, care a mers în pelerinaj la Mecca cu câţiva ani în urmă. A plecat musulman și s-a întors creștin. L-a căutat pe Allah și l-a găsit pe Iisus. Cum a fost posibilă această conversie radicală într-un timp scurt? Ali a declarat că în vis i-a apărut o persoană care i-a spus: „De acum vei crede în Mine. Du-te din acest loc!” Profund marcat de aceasta, şi-a anunţat familia că L-a văzut pe Iisus în vis la Mecca.

De ce acest gen de miracole se întâmplă la musulmani și nu și la creștini? Este o întrebare justificată. Reticenţa în faţa viselor nu este atât de mult o problemă a musulmanilor, cât a creștinilor. Aceștia din urmă sunt, de regulă, mai sceptici în această chestiune, iar motive ar fi suficiente. Visele, în sine, sunt o parte naturală a existenţei umane. Interpretarea lor însă exprimă o tendinţă superstiţioasă. De ce am risca să credem în ele?

Tom Doyle, care activează în organizaţia E3 Ministries și se ocupă cu răspândirea Evangheliei în rândul musulmanilor, oferă o posibilă explicaţie a fenomenului. A fost martorul mai multor convertiri în urma unor vise. „Oamenii caută ceva și nu știu unde să meargă. Poate că nu au o Biblie, poate că nu este niciun misionar în satul respectiv. Dumnezeu le va transmite mesajul oricum”, spune Doyle. Greșeala ar fi, spune misionarul, să se confunde visul cu experienţa convertirii. În aprecierea sa, visele și viziunile sunt de obicei începutul, nu sfârșitul convertirii unui musulman (vezi o analiză video pe acest subiect).

Ca în vremurile vechi

Cea mai bună dezlegare a acestei dileme vine însă din Biblie. Dumnezeu a utilizat comunicarea prin vis atunci când a fost cazul. Astăzi, o accentuare a acestui procedeu poate că ar fi nefirească. Dumnezeu are și alte soluţii de comunicare decât cele care sunt la limita dintre superstiţie și misticism. Însă Dumnezeu vorbește întotdeauna pe limbajul comun al oamenilor. Astfel, în anumite timpuri și culturi, Dumnezeu a apelat și continuă să apeleze și la vis ca modalitate de transmitere a mesajului Său. Lipsa unei Biblii sau alt gen de impedimente poate crea contextul ca Dumnezeu să intervină în forme pe care astăzi le punem sub semnul întrebării. Ceea ce pentru un occidental (obișnuit cu interpretări raţionale ale fenomenelor inexplicabile) poate părea inacceptabil, pentru un oriental poate fi singura modalitate de convingere. Pentru Dumnezeu mesajul este vital, nu filtrul.

Partea ciudată a poveștilor de acest gen constă în faptul că musulmanii se convertesc la creștinism mizând pe veridicitatea viselor, în timp ce creștinii se convertesc la secularism ignorând esenţa Bibliei. Aceasta ar fi poate miza adevărată a problemei în dezbatere. Așteptarea unui vis, în timp ce ignorăm celelalte modalităţi prin care Dumnezeu Își exprimă voinţa, poate că nu este cea mai bună modalitate de a înţelege maniera lui Dumnezeu de colaborare cu o omenire aflată în derivă.

DISTRIBUIE: