Închisoarea nu este niciodată ceva de dorit, însă pentru unele persoane se poate dovedi salvatoare. Un caz surprinzător din Statele Unite ale Americii ridică întrebări cu privire la efectele privării de libertate.

Era ziua de luni, ora 19:00. Pentru Kelly Gissendaner, mamă a trei copii, urma un moment fatidic. Era programată să fie executată și să devină, astfel, prima femeie care a primit pedeapsa cu moartea în statul Georgia în ultimii 70 de ani.

O mulţime de susţinători erau adunaţi în faţa închisorii. Kara Tragesser, o fostă deţinută și colegă cu Kelly, s-a alăturat grupului care a început să cânte un cântec religios. Kelly li s-a alăturat la telefon. Afară ploua, dar mulţimea refuza să se miște. A sosit și ora 19. Toţi au plecat capetele în rugăciune în speranţa unui miracol. Așteptau totuși să audă vestea tristă a decesului celei pe care o susţineau.

Anunţul a venit, dar nu cel așteptat. Surprinzător, execuţia a fost amânată din motive de „precauţie”, după ce autorităţile penitenciarului au sesizat că substanţa letală nu părea să fie foarte limpede. Aceasta era a doua amânare. Prima execuţie fusese programată pe 15 februarie, însă a fost amânată din cauza vremii nefavorabile.

Amprenta lui Dumnezeu

Pentru cei din stradă, aceste amânări repetate nu erau simple defecţiuni de ordin tehnic. Înfruntând ploaia și răcoarea serii, ei nu puteau accepta decât o singură explicaţie: intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu.

„Cred că fiecare dintre noi își dorește mult să beneficieze de un miracol. Și atunci când vrei asta și nu se întâmplă ești dezamăgit”, a declarat Tragesser pentru Huffington Post. „Dar acum am simţit că Dumnezeu este real.”

Aceeași concluzie a fost susţinută și de Jim Wallis, președintele unei organizaţii creștine preocupate de justiţia socială. Această dublă amânare „ar putea fi maniera lui Dumnezeu de a acorda mai mult timp celor care încearcă să salveze viaţa lui Kelly”.

Originea  simpatiei

În 1998, un juriu a găsit-o vinovată pe Kelly de complicitate la moartea soţului ei. Ulterior a fost condamnată la moarte. În anii petrecuţi în închisoare, a finalizat un program de studii teologice și a devenit chiar un fel de consilier spiritual pentru colegii deţinuţi. Gissendaner a știut să le ofere speranţă deţinuţilor, „mai bine chiar decât ofiţerii de corecţie sau capelanii”, a spus Tragesser.

Dr. Jennifer McBride, cea care i-a fost ghid spiritual lui Kelly în anii de detenţie, a declarat că aceasta rămâne un caz exemplar de credincioșie și „că se roagă pentru copiii ei și pentru toţi cei care au fost răniţi de crima pe care a săvârșit-o”. (Vezi declaraţia video.)

„Sper că povestea lui Kelly le va arăta oamenilor din întreaga ţară că transformarea personală chiar este o realitate”, a declarat Wallis. În opinia sa, pedeapsa cu moartea este greșită, pentru că minimalizează „oportunitatea pocăinţei și a transformării”.

O poziţie interesantă a fost exprimată de rabinul Peter Berg, din Atlanta, care susţine că e imperios necesar ca situaţia lui Kelly să fie tratată în egală măsură cu dreptate, dar și cu milă. Astfel, „este drept ca Kelly să își petreacă restul vieţii în închisoare. Dar apare mila atunci când este lăsată să trăiască.”

Când oamenii apreciază schimbarea

Situaţia lui Kelly ar putea fi analizată din cel puţin două perspective. Una este condiţionată de reacţia mai mult decât favorabilă a opiniei publice. Diverse comunităţi religioase s-au mobilizat formând grupuri de rugăciune în seara execuţiei. A doua zi, după amânarea execuţiei, o campanie puternică prin care se solicita comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viaţă a strâns, doar în cursul dimineţii, peste 80.000 de semnături.

Pare destul de ciudat ca un criminal să beneficieze de această clemenţă din partea publicului larg. De exemplu, pentru un observator din România, această poziţionare nu este chiar ușor de descifrat. Deși presa autohtonă acordă o atenţie sporită numeroaselor arestări din ultima perioadă, motivaţia mediatizării este cu totul diferită faţă de cea din Georgia. Nu declaraţiile incendiare, nici notorietatea publică, nici statutul social nu au contribuit la compasiunea acumulată în jurul lui Kelly. Profundul regret (atât cât poate fi el intuit) și transformarea vieţii lui Kelly, după cum confirmă apropiaţii, au fost criteriile esenţiale în funcţie de care oamenii s-au mobilizat în favoarea ei.

Când Dumnezeu intervine în scenariu

De aici derivă și a doua perspectivă a analizei. Au trecut 17 ani de la crima pe care Kelly a recunoscut-o, iar ea nu mai pare să fie aceeași persoană. A ajutat-o închisoarea în această transformare? Sau intervenţia miraculoasă divină? Dacă una a condiţionat-o și a facilitat-o pe cealaltă?

O temă similară apare în ecranizarea românească Binecuvântată fii, închisoare! Filmul, bazat pe fapte reale, ne familiarizează cu viaţa dură a României staliniste. Nicoleta, o tânără intelectuală, a fost arestată din raţiuni politice. În celula rece a întrezărit puterea credinţei. Când Dumnezeu atinge fiinţa umană, orice este posibil. Întâlnirea cu divinitatea i-a oferit protagonistei libertatea și curajul mărturisirii noilor repere existenţiale. Chiar dacă detenţia are resorturi diferite în cele două situaţii (aflate la mare distanţă în timp), atât Nicoleta, cât și Kelly au un destin comun. Ambele descoperă lumina în întuneric. Una are un trecut pe care are motive să îl regrete, cealaltă are doar un prezent pe care trebuie să și-l construiască. Nu biografia lor contează, ci modul în care au încercat și reușit să își exploreze interiorul.

Dincolo de controversele de ordin juridic și moral ale pedepsei capitale în cazul lui Kelly, pe fond problema esenţială ţine de ceea ce se poate întâmpla cu viaţa unui om atunci când își regretă deciziile și se întâlnește cu Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că trecutul poate fi ignorat. Faptele rămân și consecinţele, de asemenea. Interesant este că nimeni nu a solicitat eliberarea lui Kelly. Nu au fost intervenţii care ţin de abilitatea avocaţilor în această direcţie. Kelly este convinsă că a greșit și trebuie să plătească pentru aceasta. Însă nu cu viaţa.

DISTRIBUIE: