Timp de secole, protestanţii au susţinut că oficiul papal întrunește caracteristicile biblice ale antichristului. O tendinţă nouă pare însă a se înfiripa în mediul protestant, iar declaraţiile făcute la cel mai recent Conciliu Mondial al Bisericii Catolice de către Thomas Schirrmacher, președintele celei mai mari alianţe evanghelice la nivel mondial, expert și prieten al Bisericii Catolice, vin în sprijinul acestei idei.

Thomas Schirrmacher – președintele Conciliului Internaţional al Societăţii Internaţionale pentru Drepturile Omului și ambasador pentru Drepturile Omului în cadrul Alianţei Evanghelice, în același timp președinte executiv al Comisiei Teologice a Alianţei Evanghelice Mondiale – a fost singurul protestant prezent la această întâlnire. Într-unul dintre comentariile pe care Schirrmacher le-a făcut pentru publicaţia Christian Post, în ziua a 11-a a conciliului, teologul povestește că, în timpul evenimentului, a fost întrebat cum se raportează la modul protestant de interpretare a identităţii antichristului. Răspunsul lui a fost surprinzător pentru mulţi. Schirrmacher a spus că nu crede că papa este antichristul şi că îşi bazează acest răspuns pe principiul protestant Sola Scriptura – Biblia ca supremă autoritate pentru doctrină și credinţă. Schirrmacher consideră că, potrivit textului biblic din 1 Ioan, capitolul 4, versetele 2 și 3, care descrie antichristul ca pe acela care neagă divinitatea lui Iisus, papa nu poate fi antichristul. Teologul face apel la faptul că papa Benedict a scris trei volume despre Iisus, ca Christos și Dumnezeu întrupat. Apoi a subliniat că acest pasaj din Scriptură îl face să vorbească prietenește cu prelaţi și cu lideri catolici și să creadă că „Duhul Sfânt este activ în vieţile lor, chiar dacă există dezacord pe teme foarte importante și bine cunoscute din învăţăturile lor.”

El merge chiar mai departe și sugerează pe blogul personal că Luther nu a studiat cu atenţie versetele referitoare la antichrist și că a folosit gratuit acest cuvânt pentru papă. Schirrmacher propune islamul ca o interpretare care s-ar potrivi mai bine textului Scripturii.

La finalul articolului, reputatul teolog protestant afirmă: „Niciun comentariu [al Bibliei] exegetic evanghelic existent acum nu îl vede pe papă în versetele menţionate. Dacă Scriptura nu o spune, nu îmi pasă că unii din eroii mei teologi au folosit termenul antichrist pentru papă. Luther mă va lăuda pentru aplicarea principiului Sola Scriptura. Biblia contează, nu cuvintele lui Martin Luther, deseori aspre.”

Protestantismul și papalitatea

Actorii Reformei și urmașii lor au susţinut că papalitatea este antichristul, de la Luther până la Spurgeon și de la John Wesley până la puritani. Au scris aceasta chiar în Confesiunea de Credinţă de la Westminster, din 1646, un document de fundamentală importanţă pentru protestantism. De aici și atitudinea anticatolică ce a dominat America protestantă pentru câteva secole.

Dar lumea protestantă și-a schimbat mult părerea în privinţa papalităţii în ultimele decade. Un studiu efectuat în SUA de LifeWay Research, cu doar câteva săptămâni înaintea vizitei papei Francisc, în septembrie, și publicat de Christianity Today dezvăluie atitudinea mult mai prietenească și chiar frăţească pe care o au mai mult de jumătate dintre pastorii americani faţă de papa Francisc. Articolul poartă titlul „De la antichrist la frate în Christos: Cum îl văd pastorii protestanţi pe papă”.

Reputaţia papei Francisc, umilinţa de care dă dovadă în gesturi și atitudine i-au apropiat comunitatea evanghelică, iar unii dintre penticostalii americani l-au considerat „plin de Duh Sfânt”.

Ce temeiuri au unii pentru a susţine că papa este antichristul?

În ciuda popularităţii crescute de care se bucură, există încă voci în protestantism care sunt suspicioase faţă de pontif. Spre exemplu, într-un articol publicat de Charisma News, se sugera că online există mult mai multă dezbatere pe tema papa Francisc-antichrist decât în dreptul celorlalţi papi. Ţinând cont de creditul pe care suveranul pontif îl are la nivel mondial, autorul încearcă o explicaţie.

Motivul central, potrivit acestuia, este apelul papei Francisc la unitate creștină și, chiar mai mult, la unitate religioasă. Pe lângă comunităţile protestante și liderii protestanţi care se arată prietenoși faţă de papă, Francisc a reușit să atingă într-un mod unic și lumea musulmană și cea iudaică. În 2014, pentru prima oară la Vatican se înălţau rugăciuni iudaice și se citea din Coran, când președintele palestinian, Mahmoud Abbas, și omologul său israelian, Shimon Peres, au fost oaspeţii lui Francisc pentru o întâlnire de rugăciune. Ca să nu mai amintim de apelul pe care papa l-a făcut Bisericii Ortodoxe la unitate cu ocazia vizitei sale în Turcia, tot în 2014.

Aceasta este văzută de unii ca o încercare de a crea o religie universală. Iar viziunea protestantă asupra antichristului este cea a unei puteri religioase instaurând o religie universală care domină și persecută adevărata biserică a lui Dumnezeu, potrivit Apocalipsei capitolele 13 și 17. De aici suspiciunea faţă de papă.

Leonardo de Chirico, pastor protestant și teolog în Roma, este cel care a creat valuri recent, readucând în discuţie vechea poziţie protestantă pe un blog evanghelic. Iar întrebarea pe care Thomas Schirrmacher, reprezentantul protestant la Conciliul Catolic pe teme de familie, a primit-o la Vatican este reacţia prelaţilor la articolul acestui pastor.

În acel articol apărut pe internet în timpul conciliului, Chirico a subliniat mai multe aspecte legate de identitatea antichristului.

În timp ce Thomas Schirrmacher susţinea că a interpreta textele biblice privitoare la antihrist ca făcând trimitere directă la papă reprezintă rezultatul unei neatenţii a lui Luther în citirea Bibliei, Chirico argumentează exact opusul, subliniind că, în istoria protestantismului, „a existat o interpretare consistentă, coerentă și neechivocă a identităţii antichristului”. Chirico merge chiar mai departe și își susţine argumentaţia apelând la scrierile celui mai renumit teolog protestant timpuriu Francis Turretin (1623-1687). „Aici”, spunea Chirico, „găsim poate cea mai detaliată și sistematică argumentare protestantă în favoarea identificării papei ca antichristul”, iar câteva paragrafe mai târziu susţine că „teologi ca Turretin au construit o argumentaţie teologică și biblică destul de rafinată și nefiind conduși doar de resentiment”.

Chirico răspunde și obiecţiei lui Thomas Schirrmacher potrivit căreia papa nu neagă divinitatea lui Christos, făcând referire din nou la Turretin, care susţine că antichristul „nu Îl va nega deschis pe Christos ca un inamic declarat, ci ca un prieten al lui Christos care Îl laudă prin cuvintele lui, dar care luptă împotriva Lui prin acţiunile pe care le întreprinde”. Thomas Schirrmacher revine pe blogul personal cu precizarea că așa ceva nu se găsește în Biblie.

Apoi Chirico surprinde prin francheţe, o atitudine faţă de papă la care pastorii din America par să fi renunţat de mult: „El [Turretin] a văzut această atitudine la papii care și-au arogat cele trei oficii ale lui Christos (preot, profet și împărat), dar care îngroapă Evanghelia sub propria tradiţie și subminează lucrarea Lui de răscumpărare prin mese, Purgatoriu, indulgenţe și închinare falsă.” Pastorul protestant citează poziţia actuală identică a Bisericii Catolice faţă de autoritatea supremă și universală a papei asupra Bisercii Catolice (Catehismul Catolic, 1997) și comentează: „Analiza papalităţii făcută de Turretin poate părea aspră și tăioasă, dar se potrivește învăţăturii oficiale a Bisercii Catolice asupra papalităţii.”

Thomas Schirrmacher susţine, în schimb, că Turretin a abordat această problemă într-un context total diferit de lumea de azi și că „multe mișcări [din trecut] au luat o altă întorsătură decât anticipase el”. Chirico are un răspuns și aici. El spune că, de fapt, deși a trecut prin schimbări vizibile în raport cu identitatea sa istorică, Biserica Catolică nu s-a transformat și nu se transformă la nivelul pilonilor fundamentali: „Ea se dezvoltă, dar nu se purifică. Îmbrăţișează noi trenduri și practici, dar nu le înlătură pe cele nebiblice. Crește, dar nu se reformează conform standardelor Evangheliei.”

Spre ce va duce acest dialog din interiorul protestantismului? Unii sunt gata să uite trecutul și să abordeze problema din perspective noi, însă există și alţii, o minoritate ce-i drept, care au o abordare cel puţin ciudată, dacă privim care sunt trendurile și atitudinile faţă de papalitate în ultimii ani, în special de când papa Francisc a pășit pe scenă. Concluzia lui Chirico este valabilă pentru ambele tabere protestante: „Discuţia despre antichrist trebuie să fie reaprinsă și să fie revizuită cu încăpăţânare biblică și sensibilitate istorică.”

Foto: Pixabay