Cuvinte grele rostite de un medic român, participant la Conciliul Episcopilor de la Roma, în prezenţa papei Francisc, contestă poziţia publică a suveranului pontif ca pe o deviere de la rolul benefic al bisericii și o transformare a acesteia într-o instituţie de proliferare a marxismului cultural.

„Sanctitatea Voastră, Părinţi Sinodali, fraţi și surori, reprezint Asociaţia Medicilor Catolici din București. Aparţin Bisericii Greco-Catolice din România.” Așa și-a început intervenţia dr. Anca Maria Cernea, medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament al Spitalului „Dr. Victor Babeș”. Prezentându-se drept fiica unui fost lider politic creștin, deţinut timp de 17 ani din pricina credinţei lui, dr. Cernea a povestit despre moștenirea de devotament oferită de părinţii săi: „Mama l-a așteptat pe tata în toţi acei ani, deși nici măcar nu știa dacă el mai era în viaţă. Au fost fideli în mod eroic lui Dumnezeu și legământului lor. Exemplul lor arată că harul lui Dumnezeu poate învinge situaţii sociale îngrozitoare, precum și sărăcia materială.”

Vorbind în numele asociaţiei pe care o reprezintă, medicul a spus că vede „această bătălie ca fiind una spirituală. Sărăcia materială și consumismul nu sunt principalele cauze ale crizei familiei. Cauza principală a revoluţiei sexuale și culturale este ideologică.” Dr. Cernea a adăugat că asistăm astăzi la un reviriment al marxismului, sub masca progresismului. Dacă marxismul clasic se manifesta, spune medicul, prin violenţa și uciderea a zeci de milioane de oameni, marxismul cultural încurajat astăzi construiește o punte între revoluţia sexuală a lui Lenin, Gramsci, Şcoala de la Frankfurt și ideologia actuală asupra drepturilor „gay” și asupra sexului. „Această ideologie se autointitulează «progresistă». Dar ea nu este altceva decât vechea ofertă a șarpelui, ca omul să preia controlul, să-i ia locul lui Dumnezeu, să caute mântuirea aici, în această lume.”

Căutaţi întâi Împărăţia…

Discursul reprezentantului Asociaţiei Medicilor Catolici a culminat cu un apel la reprioritizarea valorilor care transpar din poziţia adoptată public de papa Francisc și repunerea în drepturi a valorilor conservatoare: „Misiunea bisericii este mântuirea sufletelor. Răul, în această lume, vine din păcat. Nu din „inegalitatea veniturilor” sau din „schimbările climatice. Soluţia este: evanghelizarea. Convertirea. Nu creșterea controlului guvernamental. Nu guvernul mondial. Aceștia sunt astăzi principalii agenţi care impun marxismul cultural naţiunilor noastre, sub forma controlului populaţiei, a sănătăţii reproductive, a drepturilor gay, a educaţiei gender etc. Lumea de azi are nevoie nu de îngrădirea libertăţii, ci de libertatea adevărată: eliberarea de păcat. Mântuirea.”

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga vouă,” a argumentat medicul, citând din Evanghelia după Matei, capitolul 6, versetul 30. Interesant însă, aceeași evanghelie, în același capitol, cu 20 de versete înainte, este piatra unghiulară a mișcării evangheliei sociale, ale cărei principii se reflectă fidel în politicile adoptate de papa Francisc. „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe Pământ”, spune versetul 20, devenit central în mișcarea intelectualistă creștină care a avut perioada ei de glorie în debutul secolului XX. Chestiuni precum inegalitatea socială, sărăcia, alcoolismul, crimele, tensiunile rasiale, mahalalele, mediul poluat, exploatarea copiilor și, printre altele, pericolele războiului alcătuiesc esenţa mișcării evangheliei sociale și se oglindesc aproape programatic în agenda publică a suveranului pontif. La baza acestei mișcări stă credinţa că omenirea poate scăpa, prin propriile eforturi, de răul din mijlocul ei.

Cei mai proeminenţi lideri ai mișcării evangheliei sociale au fost asociaţi ramurii liberale a mișcării evanghelice progresiste, cei mai mulţi fiind adepţii unei teologii liberale (cu unele excepţii conservatoare). De ramarcat este însă și că majoritatea lor au fost protestanţi. De fapt, majoritatea adepţilor acestui tip de raportare la nevoile societăţii rămân în continuare protestanţii mainline, fie ei din Biserica Evanghelică Luterană din America, din Biserica Prezbiteriană din SUA, din United Church of Christ ori din Biserica Metodistă Unită. În Canada, cel de-al doilea epicentru intelectual al mișcării, ideologia evangheliei sociale este prezentă și în Biserica Anglicană.

Lecţia veche pe care o predă azi papa

Tiparul observabil azi în ceea ce presa a numit „efectul Francisc”, de promovare a echităţii sociale bazate pe etica creștină, nu este nicidecum o inovaţie teologică. Poate doar pentru Biserica Catolică. Și nici argumentele celor care i se opun nu sunt noi. În cea mai prolifică perioadă a mișcării în Statele Unite, cunoscutul pastor Dwight Moody refuza să predice despre chestiuni sociale, spunând că, dacă s-ar concentra pe acestea, ar distrage oamenii de la mesajul mântuitor al Evangheliei. În schimb, era convins că soluţia la problemele sociale (în care se implica, de exemplu, prin sponsorizarea mai multor organizaţii caritabile) depindea de regenerarea spirituală pe care Dumnezeu o lucrează în sufletul individului.

Efervescenţa mișcării evangheliei sociale s-a stins la scurt timp de la apariţia ei, unii punând acest final pe seama izbucnirii Primului Război Mondial, care a bulversat priorităţile globale. Însă moștenirea ei rămâne adânc înrădăcinată în mentalul protestant, o dovadă anecdotică fiind celebra expresie „What would Jesus do?” („Ce ar face Iisus?”) care a fost popularizată de Charles Sheldon, unul dintre părinţii evangheliei sociale, în cartea In His Steps.

Este însă adecvată comparaţia între agenda publică a suveranului pontif și mișcarea evangheliei sociale? Până la un punct. Punctul în care papa adresează mesajul social unei biserici mondiale pentru care mesajul evangheliei spirituale își pierde tot mai mult din atractivitate. Am putea spune că papa încearcă să reconstruiască relevanţa mesajului spiritual practicând o spiritualitate pragmatică. Alţii însă vor reproșa că, prin temele pe care le abordează, papa comite ingerinţe politice periculoase. Până când timpul va lămuri care dintre aceste variante este mai adecvată, este bine să cunoaștem opţiunile.