Nu doar catolicii, ci și protestanţii sunt copleșiţi de „efectul Francisc”. Tot mai mulţi sunt cei impresionaţi de stilul de viaţă și maniera în care liderul catolic abordează problemele globale. Cu nici un secol în urmă, protestanţii, în special cei americani, acuzau leadershipul și dogma catolică de faptul că ar fi străine creștinismului. Acum, trecutul pare să fie ignorat.

„Protestul s-a încheiat”, declara anul trecut, într-un discurs extrem de controversat, Tony Palmer, unul dintre apropiaţii anglicani ai papei Francisc, în faţa unei adunări pline de lideri charismatici. Discursul acestuia anunţa, de fapt, noi mutaţii pe scena religioasă. Percepţia protestanţilor asupra papalităţii (cel puţin sub mandatul lui Francisc) pare să se schimbe iremediabil.

„Cei mai mulţi precursori ai pastorilor protestanţi, de la Luther la Wesley, la Spurgeon și la mulţi alţii, cu siguranţă nu l-au perceput pe papă ca «frate în Christos». În decurs de câteva secole, papa a trecut de la «Antichrist» la «frate în Christos» pentru o mulţime de protestanţi”, sună concluzia de acum câteva zile a lui Ed Stetzer, director executiv LifeWay, o declaraţie care are darul de a-i pune pe mulţi pe gânduri cu privire la noua traiectorie a istoriei.

Vizita recentă a suveranului pontif pe tărâm american a confirmat popularitatea de care se bucură, chiar și în exteriorul bisericii pe care o reprezintă. Cândva, America se considera protestantă, adică anticatolică. Acum, pare să manifeste o simpatie mai mult decât evidentă faţă de pontiful roman. Este o mutaţie uriașă, dacă se ia în considerare atmosfera de sfârșit de secol XIX, atunci când ostilitatea protestanţilor faţă de catolicii americani era deosebit de intensă.

Nimic nu mai este ce a fost

„Nu pretind că sunt un profet. Dar văd un nor foarte întunecat la orizontul Americii şi acel nor vine de la Roma. Este plin de lacrimi și sânge”, comenta Abraham Lincoln, citat într-o carte publicată în 1928. Perioada lui Lincoln era frământată de puternice sentimente antipapale, liderii protestanţi fiind alarmaţi de fluxul de imigranţi catolici din Irlanda și Germania. Atunci, mulţi asimilau Biserica Catolică cu Babilonul din Apocalipsa. Exact în acea perioadă, Mark Twain mărturisea că a fost educat să se opună la tot ceea ce este catolic.

Anii au trecut și ostilitatea aproape s-a stins. Drept urmare, declaraţii de genul: „Sunt protestant, dar şi un fan al papei Francisc” nu mai surprind. Mai mult, Zuck Hunt, scriitor şi speaker american (cel căruia îi aparţine declaraţia), nu a ezitat să le solicite pastorilor protestanţi să preia modelul lui Francisc. „Încetaţi să mai fiţi pastori celebri vizionaţi online și începeţi să semănaţi mai mult cu papa Francisc.”

Schimbări confirmate

Un studiu recent (derulat chiar în săptămâna premergătoare vizitei papei în SUA) pune în lumină această schimbare de percepţie printre protestanţi. Astfel, potrivit LifeWay Research, aproape 40% din pastorii americani confirmă că, datorită lui Francisc, văd într-o lumină pozitivă Biserica Catolică, deși jumătate dintre ei recunosc că sunt în dezacord cu papa asupra unor aspecte teologice.

Aproape două treimi, mai precis 63%, au declarat că îl percep pe Francisc drept un „creștin și frate în Christos”. Doar 22% nu sunt acord cu această afirmaţie. Pastorii evanghelici par să fie puţin mai sceptici decât protestanţii cu privire la credinţa pe care o afișează Francisc, însă nu cu mult. Astfel, doar 58% dintre pastorii evanghelici cred că pontiful este un creștin autentic, în comparaţie cu 80% dintre pastorii protestanţi.

Vederile favorabile asupra suveranului pontif sunt mai pronunţate în rândul pastorilor protestanţi cu studii superioare. De exemplu, 69% dintre pastorii protestanţi care au cel puţin un master sau un doctorat îl percep pe Francisc drept un creștin autentic. Comentând asupra rezultatelor studiului, directorul executiv LifeWay, Ed Stetzer, a spus că „efectul Francisc” s-a manifestat chiar și în rândul celor care sunt educaţi să fie împotriva conceptului de credinţă promovat de papalitate.

Între admiraţie și panică

Presa a încercat să urmărească îndeaproape atitudinea candidaţilor la prezidenţiale, în special a celor necatolici, faţă de vizita papei. De exemplu, CNN l-a întrebat pe Ben Carson cum se va raporta la acest eveniment, iar acesta a răspuns că va fi prezent la discursul liderului catolic ţinut în Congresul american. Pentru un candidat sprijinit de tabăra conservatoare evanghelică, poziţia sa pare puţin ciudată. Mai mult, și-a exprimat speranţa „că vom fi primitori și ne va plăcea să auzim ce are papa de spus”, a declarat Carson. „Simt că trebuie să fiu peste tot. Dar acest eveniment va fi pe lista mea de priorităţi.” Evident, atitudinea lui Carson sau a altor politicieni din tabăra evanghelică trebuie citită și într-o cheie politică. Este destul de riscantă adoptarea unei atitudini critice faţă de Francisc, în contextul cotei de popularitate de care se bucură.

Însă aceasta nu înseamnă că nu au lipsit mesajele alarmiste. Preponderent, ele au venit din partea adepţilor teoriilor conspiraţioniste, caracterizate mai degrabă de speculaţii decât de date concrete. Ar fi o atitudine definită, așa cum se spunea într-un articol, de presupunerea că, dacă „Obama, Putin și papa se întâlnesc pentru a discuta la Naţiunile Unite, atunci ceva important trebuie să se întâmple”. În general, există temerea încercării de impunere a unei religii mondiale. De altfel papa și-a exprimat deschis de mai multe ori dorinţa unei unităţi creștine pe care, însă, unii o decriptează potrivit cu propria lor înţelegere. Este rezultatul grabei de a specula și de a atribui conotaţii secrete acţiunilor Vaticanului. Rezultatul constă în conturarea unor atitudini și interpretări preponderent emoţionale, decât raţionale. De aici și până la papafobie nu sunt prea mulţi pași de făcut.

Migrează protestanţii spre Vatican?

Ideea unei catolicizări a maselor, inclusiv a protestanţilor (o idee care alimentează temeri în rândurile necatolicilor) nu pare să fie promovată (cel puţin deocamdată) de actualul suveran pontif. În opinia sa, unitatea „care este rodul Duhului Sfânt nu înseamnă uniformitate. Fraţii au în comun aceeași origine, dar aceasta nu înseamnă că sunt identici între ei.” Proiectul Vaticanului se circumscrie, mai degrabă, unităţii în diversitate. Este o viziune pe care Francisc a expus-o în faţa valdenzilor din Torino (precursori ai protestanţilor de astăzi). Din perspectiva liderului catolic, „diferenţele asupra chestiunilor de natură antropologică ce există între catolici şi valdenzi nu sunt o piedică în a găsi noi forme de colaborare în alte domenii. Dacă păşim împreună, Domnul ne ajută să trăim acea comuniune care este mai puternică decât orice contrast.”

De fapt, este greu de crezut că protestanţii (fie chiar și secularizaţi) vor fi atât de dispuși să îmbrăţișeze cultul mariologic, intermedierea sfinţilor, Purgatoriul sau alte elemente distinctive din teologia catolică. Admiraţia faţă de suveranul pontif nu presupune în mod obligatoriu și disponibilitatea renunţării la identitatea proprie, fapt demonstrat de sondajul LifeWay Research, care atestă că jumătate dintre pastorii care văd într-o lumină pozitivă Biserica Catolică sunt în dezacord cu papa asupra unor aspecte teologice.

În aceste condiţii, explicaţia admiraţiei faţă de Francisc trebuie căutată în altă direcţie. O explicaţie cu privire la secretul succesului de imagine al acestuia, inclusiv printre necatolici, a fost dată de arhiepiscopul de Westminster, Vincent Nichols. Surprinzător, comentează Christian Today, explicaţia acestuia este mai degrabă evanghelică decât catolică. Este vorba de un accent puternic pe relaţia cu Iisus Christos. „Aceasta se află în centrul misiunii acestui papă. Este vorba despre refacerea și reînnoirea unei relaţii personale cu Iisus”, a spus arhiepiscopul. Este, de fapt, elementul de referinţă în jurul căruia Vaticanul întrevede o posibilă unitate. Aceasta poate și explica, într-o anumită măsură, disponibilitatea taberei protestante de a intra într-un dialog consistent cu o instituţie pe care altădată prefera să o numească Babilon. Viitorul este însă imprevizibil. Ceea ce, astăzi, poate fi acceptabil mâine poate suferi o conversie radicală. Aceasta îi determină pe unii să fie precauţi și să privească oarecum cu reticenţă invitaţia Vaticanului la unitate, chiar dacă este asociată cu numele lui Iisus Christos.

DISTRIBUIE: