Din anul 1965, Statele Unite s-au bucurat de opt vizite papale, însă vizita papei Francisc este cu totul deosebită, întrucât el este primul și poate va fi singurul papă care se adresează direct Congresului american, în stilul în care președintele american ţine discursul anual despre starea naţiunii. Un singur membru al Congresului și-a exprimat intenţia de a boicota discursul, în rest atmosfera fiind electrifiantă. Este, fără îndoială, un moment interesant atât pentru membrii catolici, cât și pentru cei cu alte convingeri, atât pentru republicani, cât și pentru democraţi.

„Domnule vicepreședinte, domnule președinte al Camerei Reprezentanţilor, onoraţi membri ai Congresului, dragi prieteni,

Sunt extrem de recunoscător pentru invitaţia de a mă adresa celor două camere ale Congresului, „pe tărâmul celor liberi și în casa celor curajoși”. Mi-ar plăcea să cred că motivul este faptul că și eu sunt un fiu al acestui continent, de la care cu toţii am primit atât de multe și faţă de care avem o responsabilitate comună.

Fiecare fiu sau fiică a unei anumite ţări are o misiune, o responsabilitate personală și socială. Responsabilitatea voastră ca membri ai Congresului este să ajutaţi această ţară prin activitatea voastră legislativă, să creșteţi ca naţiune. Voi sunteţi chipul acestui popor, sunteţi reprezentanţii lui. Sunteţi chemaţi să apăraţi și să protejaţi demnitatea cetăţenilor, într-o căutare neobosită a binelui comun, pentru că acesta este scopul suprem al politicii. O societate politică rezistă atunci când caută să își îndeplinească vocaţia de a satisface nevoile comune, prin stimularea creșterii tuturor membrilor ei, în special a celor care se află într-o situaţie vulnerabilă sau riscantă. Activitatea legislativă se bazează întotdeauna pe grija faţă de oameni. La aceasta aţi fost invitaţi, chemaţi, convocaţi de către cei care v-au ales.

Lucrarea voastră este una care mă face să mă gândesc la personajul Moise în două feluri diferite. Pe de o parte, patriarhul și legiuitorul poporului Israel simbolizează nevoia poporului de a menţine în viaţă sentimentul de unitate doar prin intermediul legislaţiei. Pe de altă parte, personajul Moise ne îndreaptă direct spre Dumnezeu și astfel spre demnitatea transcendentală a fiinţei umane. Moise ne oferă o bună sinteză a lucrării voastre: Sunteţi chemaţi să protejaţi, prin intermediul legii, chipul și asemănarea lui Dumnezeu așezată de El pe fiecare chip uman.

Astăzi, aș dori să mă adresez nu doar vouă, ci, prin voi, întregului popor al Statelor Unite. Aici, împreună cu reprezentanţii lor, aș dori să profit de ocazie pentru a vorbi cu multele mii de bărbaţi și de femei care se străduiesc în fiecare zi să își facă lucrul cu cinste, să aducă acasă pâinea cea de toate zilele, să economisească bani și, puţin câte puţin, să construiască o viaţă mai bună pentru familiile lor. Aceștia sunt bărbaţii și femeile care nu sunt preocupaţi doar de plata taxelor, ci, în felul lor tăcut, susţin viaţa societăţii. Generează solidaritate prin acţiunile lor și creează organizaţii care oferă o mână de ajutor celor care aflaţi cel mai mult în nevoie.

Aș dori, de asemenea, să mă adresez persoanelor în vârstă, care reprezintă o casă de înţelepciune ridicată prin experienţă și care caută în multe feluri, în special prin muncă voluntară, să-şi împărtășească poveștile și observaţiile. Știu că mulţi dintre ei sunt pensionari, dar sunt încă activi; continuă să muncească pentru a ridica această ţară. Vreau, de asemenea, să mă adresez tuturor celor tineri, care muncesc pentru a-și realiza aspiraţiile mari și nobile, care nu se lasă înșelaţi de propuneri facile și care se confruntă cu situaţii dificile, de multe ori ca urmare a imaturităţii adulţilor. Doresc să mă adresez vouă, tuturor, și doresc să fac acest lucru prin intermediul istoriei poporului vostru.

Vizita mea are loc într-un moment când bărbaţii și femeile cumsecade marchează aniversarea a mai multor mari americani. În ciuda complexităţii istoriei și a realităţii slăbiciunii umane, acești bărbaţi și aceste femei, cu toate diferenţele și limitele lor, au fost cu toţii capabili prin muncă grea și sacrificiu de sine – câteodată chiar cu costul vieţii – să construiască un viitor mai bun. Ei au dat formă valorilor fundamentale care vor dăinui pentru totdeauna în spiritul poporului american. Un popor cu acest spirit poate trece prin multe crize, tensiuni și conflicte, găsind întotdeauna resursele necesare pentru a merge mai departe, și poate face asta cu demnitate. Acești bărbaţi și aceste femei ne oferă o modalitate de a vedea și de a interpreta realitatea. Onorând memoria lor suntem inspiraţi, chiar în mijlocul conflictelor, și în fiecare moment al fiecărei zile să recurgem la rezervele noastre culturale cele mai profunde. Aș vrea să-i menţionez pe 4 dintre acești americani: Abraham Lincoln, Martin Luther King, Dorothy Day și Thomas Merton.

În acest an, se împlinesc 150 de ani de la asasinarea președintelui Abraham Lincoln, gardianul libertăţii, care a lucrat neobosit pentru ca „această naţiune, sub Dumnezeu, să aibă o nouă naștere a libertăţii”. Construirea unui viitor al libertăţii necesită dragoste pentru binele comun și cooperarea într-un spirit de solidaritate și de complementaritate.

Cu toţii suntem destul de conștienţi și profund îngrijoraţi de situaţia socială și politică tulburătoare în care se află lumea azi. Din ce în ce mai mult, lumea noastră este un loc al conflictelor violente, al urii și al atrocităţilor extraordinare, comise chiar în numele lui Dumnezeu și al religiei. Știm că nicio religie nu este imună la forme de deziluzii personale sau extreme ideologice. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim deosebit de atenţi la orice tip de fundamentalism, fie religios sau de orice altă natură. Este nevoie de un echilibru delicat pentru a combate violenţa comisă în numele unei religii, al unei ideologii sau al unui sistem economic, protejând în același timp libertatea religioasă, libertatea intelectuală și libertăţile individuale. Dar mai există un alt tip de ispită de care trebuie să ne ferim în mod special: reducţionismul simplist, care vede doar bine sau rău, sau, dacă vreţi, doar neprihăniţi și păcătoși. Lumea contemporană, cu rănile sale deschise care afectează pe atât de mulţi dintre fraţii și surorile noastre, ne cere să combatem orice formă de polarizare care ar împărţi-o în aceste două tabere. Știm că, în încercarea de a fi eliberaţi de inamicul dinafară, putem fi tentaţi să hrănim inamicul dinăuntru. Cel mai bun mod de a le lua locul tiranilor și criminalilor este imitarea urii și violenţei lor. Aceasta este ceva ce voi, ca popor, respingenţi.

În schimb, răspunsul nostru trebuie să fie unul de speranţă și vindecare, de pace și dreptate. Ni se cere să găsim curajul și inteligenţa de a rezolva multele crize geopolitice și economice de astăzi. Chiar și în lumea dezvoltată, efectele structurilor și acţiunilor injuste sunt evidente. Eforturile noastre trebuie să se îndrepte spre restabilirea speranţei, redresarea greșelilor, menţinerea angajamentelor, promovând astfel bunăstarea persoanelor și a popoarelor. Trebuie să ne mișcăm înainte împreună, ca unul, într-un spirit reînnoit de fraternitate și solidaritate, cooperând cu generozitate pentru binele comun.

Provocările cu care ne confruntăm astăzi cer reînnoirea acelui spirit de cooperare care a realizat atât de mult bine de-a lungul istoriei Statelor Unite. Complexitatea, gravitatea și urgenţa acestor provocări cer să ne unim resursele și talentele și să ne sprijinim unul pe altul, având respect pentru diferenţele și convingerile noastre de conștiinţă.

În ţara aceasta, diferitele culte religioase au contribuit în mare măsură la construirea și consolidarea societăţii. Este important ca astăzi, ca și în trecut, vocea credinţei să continue să fie auzită, deoarece este vocea fraternităţii și a iubirii, care încearcă să scoată ce e mai bun din fiecare om şi din fiecare societate. O astfel de cooperare este o resursă puternică în lupta pentru eliminarea noilor forme de sclavie globală, născute din nedreptăţi grave care pot fi depășite doar prin noi politici și noi forme de consens social.

Aici mă gândesc la istoria politică a Statelor Unite, care arată că democraţia este adânc înrădăcinată în mintea poporului american. Orice activitate politică trebuie să servească și să promoveze binele uman și să se bazeze pe respectul faţă de demnitatea umană. „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea și căutarea Fericirii” (Declaraţia de Independenţă, 4 iul 1776). Dacă politica trebuie să fie cu adevărat în serviciul persoanei umane, rezultă că aceasta nu poate fi un sclav al economiei și finanţelor. Politica este, în schimb, o expresie a nevoii noastre imperioase de a trăi ca unul, pentru a construi, ca unul, cel mai mare bine comun: acela al unei comunităţi care sacrifică interese particulare pentru a împărtăși, în dreptate și pace, bunurile sale, interesele sale, viaţa sa socială. Nu subestimez dificultatea pe care o implică aceasta, dar vă încurajez să faceţi acest efort.

Aici mă gândesc la marșul pe care Martin Luther King l-a condus de la Selma la Montgomery, acum 50 de ani, ca parte a campaniei de a-şi îndeplini „visul” de a avea drepturi civile și politice pentru afro-americani. Acest vis continuă să ne inspire. Sunt fericit că America continuă să fie, pentru mulţi, „ţara visurilor”. Visuri care duc la acţiune, la participare, la angajament. Visuri care trezesc ce este mai profund și mai sincer în viaţa unui popor.

În ultimele secole, milioane de oameni au venit în această ţară pentru a-și urmări visul de a construi un viitor în libertate. Noi, oamenii de pe acest continent, nu ne temem de străini, deoarece majoritatea dintre noi am fost odată străini. Vă spun asta ca fiu al unor imigranţi, știind că mulţi dintre voi se trag, de asemenea, din imigranţi. În mod tragic, drepturile celor care au fost aici cu mult înaintea noastră nu au fost întotdeauna respectate. Pentru acele persoane și pentru naţiunile lor, care stau la baza democraţiei americane, vreau să-mi reafirm cea mai mare stimă și toată aprecierea mea. Acele prime contacte au fost de multe ori turbulente și violente, dar este dificil să judecăm trecutul după criteriile prezentului. Cu toate acestea, când străinul din mijlocul nostru apelează la noi, nu trebuie să repetăm ​​păcatele și erorile din trecut. Acum trebuie să trăim pe cât de nobil și corect posibil, în timp ce educăm noile generaţii să nu le întoarcă spatele „vecinilor” noștri și a tot ce ne înconjoară. Construirea unei naţiuni înseamnă recunoașterea faptului că trebuie să ne raportăm în mod constant la alţii, respingând o stare de spirit ostilă și adoptând una a subsidiarităţii reciproce, într-un efort constant de a da tot ce se poate. Sunt convins că putem face acest lucru.

Lumea noastră se confruntă cu o criză a refugiaţilor de o magnitudine nemaivăzută de la al Doilea Război Mondial. Acest lucru ne pune în faţa unor mari provocări și a multor decizii grele. Pe acest continent, de asemenea, mii de oameni sunt forţaţi să călătorească spre nord în căutarea unei vieţi mai bune pentru ei și pentru cei dragi, în căutarea unor oportunităţi mai mari. Nu e aceasta ceea ce ne dorim și pentru propriii copii? Nu trebuie să fim surprinși de numărul lor, ci mai degrabă trebuie să îi vedem ca persoane, să ne uităm la feţele lor și să le ascultăm poveștile, încercând să răspundem cât de bine putem situaţiei lor. Să răspundem într-un mod care este întotdeauna uman, corect și fratern. În zilele noastre, trebuie să evităm o ispită comună: aceea de a ne debarasa de orice se dovedește a fi problematic. Să ne amintim Regula de Aur: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12).

Regula aceasta ne indică o direcţie clară. Să îi tratăm pe ceilalţi cu aceeași pasiune și compasiune cu care vrem să fim și noi trataţi. Să căutăm pentru alţii aceleași posibilităţi pe care le căutăm și pentru noi. Să îi ajutăm pe alţii să se dezvolte, așa cum ne-am dori să fim ajutaţi și noi. Într-un cuvânt, dacă dorim securitate, trebuie să oferim securitate; dacă vrem viaţă, trebuie să dăm viaţă; dacă vrem oportunităţi, trebuie să oferim oportunităţi. Etalonul pe care îl folosim pentru alţii va fi etalonul pe care timpul îl va folosi pentru noi. Regula de Aur ne amintește, de asemenea, de responsabilitatea pe care o avem de a proteja și apăra viaţa umană în fiecare etapă a dezvoltării ei.

Această convingere m-a condus, de la începutul slujirii mele, în susţinerea, la diferite niveluri, a eliminării pedepsei cu moartea, la nivel global. Sunt convins că acesta este lucrul corect, deoarece fiecare viaţă este sacră, fiecare persoană umană este înzestrată cu o demnitate inalienabilă și societatea poate doar să beneficieze de reabilitarea celor condamnaţi. Recent, fraţii mei episcopi de aici din Statele Unite ale Americii și-au reînnoit apelul pentru abolirea pedepsei cu moartea. Nu numai că îi susţin, dar îi încurajez pe toţi cei care sunt convinși că o pedeapsă justă și necesară nu trebuie să excludă dimensiunea speranţei și obiectivul reabilitării.

În aceste momente, când preocupările sociale sunt atât de importante, nu pot să nu o menţionez pe roaba Domnului Dorothy Day, care a fondat mișcarea Catholic Worker. Activismul ei social, pasiunea pentru dreptate și pentru cauza celor oprimaţi au fost inspirate de Evanghelie, de credinţa ei și de exemplul sfinţilor.

Cât de multe progrese s-au făcut în acest domeniu, în atât de multe părţi ale lumii! Cât de mult s-a făcut în primii ani din mileniul III pentru a ridica oameni din sărăcie extremă! Știu că îmi împărtășiţi convingerea că încă mai este mult de făcut și că, în vremuri de criză și de dificultăţi economice, nu trebuie să se piardă spiritul de solidaritate globală. În același timp, v-aș încuraja să îi păstraţi în minte pe toţi acei oameni din jurul nostru care sunt prinși într-un cerc de sărăcie. Și ei au nevoie de speranţă. Lupta împotriva sărăciei și a foametei trebuie purtată în mod constant și pe mai multe fronturi, în special în privinţa cauzelor. Știu că mulţi americani astăzi, ca și în trecut, încearcă să rezolve această problemă.

Este de la sine înţeles că o parte din acest mare efort constă în crearea și distribuirea avuţiei. Utilizarea corectă a resurselor naturale, aplicarea corectă a tehnologiei și folosirea corectă a spiritului întreprinzător sunt elemente esenţiale ale unei economii care urmărește să fie modernă, durabilă și favorabilă incluziunii. „Antreprenoriatul este o vocaţie nobilă, îndreptată spre producerea bogăţiei și spre îmbunătăţirea lumii. Acesta poate fi o sursă fructuoasă de prosperitate pentru zona în care se desfășoară, în special dacă duce la crearea de locuri de muncă ca o parte esenţială a slujirii binelui comun” (Laudato Si, 129). Acest bun comun include, de asemenea, pământul, o temă centrală a enciclicei pe care am scris-o recent cu scopul de a „intra în dialog cu toţi oamenii despre casa noastră comună” (Idem, 3). „Avem nevoie de o discuţie care să includă pe toată lumea, deoarece provocarea de mediu cu care ne confruntăm și rădăcinile sale umane ne preocupă și ne afectează pe toţi” (Idem, 14).

În Laudato Si, solicit un efort curajos și responsabil pentru a ne  „redirecţiona pașii” (Idem, 61) și pentru a evita efectele cele mai grave ale deteriorării mediului din cauza activităţii umane. Sunt convins că putem face o diferenţă și nu am nicio îndoială că Statele Unite – și acest Congres – au un rol important de jucat. Acum este momentul pentru acţiuni și strategii curajoase, care să vizeze implementarea unei „culturi a grijii” (Idem, 231) și a unei „abordări integrate pentru combaterea sărăciei, restabilirea demnităţii celor excluși și, în același timp, protejarea naturii” (Idem, 139). „Avem libertatea necesară pentru a limita și a direcţiona tehnologia” (Idem, 112.); „pentru a elabora modalităţi inteligente de a… dezvolta și limita puterea noastră” (Idem, 78); pentru a pune tehnologia „în slujba unui alt tip de progres, unul care este mai sănătos, mai uman, mai social, mai agregat” (Idem, 112). În acest aspect, am încredere că instituţiile academice și de cercetare din America pot avea o contribuţie esenţială în anii următori.

Acum un secol, la începutul Marelui Război, pe care Papa Benedict al XV-lea l-a numit un „măcel fără rost, s-a născut un alt american notabil: călugărul cistercian Thomas Merton. El rămâne o sursă de inspiraţie spirituală și un ghid pentru mulţi oameni. În autobiografia sa, el a scris: „Eu am venit în lume. Liber prin natura mea, după chipul lui Dumnezeu, am fost totuși prizonierul propriei violenţe și al propriului egoism, după chipul lumii în care m-am născut. Acea lume a întruchipat Iadul, plin de oameni ca mine, iubitori de Dumnezeu care totuși Îl urau; născuţi să Îl iubească, dar trăind în frică de poftele contradictorii lipsite de speranţă. Merton a fost, mai presus de toate, un om al rugăciunii, un gânditor care a contestat certitudinile timpului său și care a deschis noi orizonturi pentru suflete și pentru biserică. El a fost, de asemenea, un om al dialogului, un promotor al păcii între popoare și religii.

Din acest punct de vedere, al dialogului, aș dori să aduc recunoaștere eforturilor depuse în ultimele luni pentru depășirea diferenţelor istorice legate de episoade dureroase din trecut. Este datoria mea să construiesc poduri și să ajut orice bărbat și femeie, în orice fel posibil, să facă același lucru. Atunci când ţări care au fost certate reiau calea dialogului – un dialog care se poate să fi fost întrerupt din unul dintre cele mai legitime motive –, se deschid noi oportunităţi pentru toţi. Acest lucru a cerut și cere curaj și îndrăzneală, care nu este același lucru cu iresponsabilitatea. Un lider politic bun este cel care, cu interesele tuturor în minte, profită de o anumită ocazie într-un spirit al deschiderii și pragmatismului. Un lider politic bun optează întotdeauna să iniţieze procese, mai degrabă decât să posede spaţii (cf. Evangelii Gaudium, 222-223).

Să fii în slujba dialogului și a păcii înseamnă, de asemenea, să fii cu adevărat hotărât să reduci la minimum și, pe termen lung, să pui capăt multelor conflicte armate din întreaga lume. Aici trebuie să ne întrebăm: De ce se vând arme mortale celor care intenţionează să provoace suferinţe nespuse oamenilor și societăţii? Din păcate, răspunsul, după cum știm cu toţii, este pur și simplu pentru bani: bani care sunt scăldaţi în sânge, de multe ori sânge nevinovat. În faţa acestei tăceri rușinoase și culpabile, este datoria noastră să înfruntăm problema și să oprim comerţul cu arme.

Trei fii și o fiică ai acestei naţiuni, 4 persoane și 4 visuri: Lincoln, libertate; Martin Luther King, libertate în pluralitate și non-excludere; Dorothy Day, justiţie socială și drepturile umane; Thomas Merton, capacitate pentru dialog și deschidere faţă de Dumnezeu.

Patru reprezentanţi ai poporului american.

Îmi voi încheia vizita în ţara voastră în Philadelphia, unde voi participa la Întâlnirea Mondială a Familiilor. Este dorinţa mea ca, pe parcursul vizitei, familia să fie o temă recurentă. Familia a fost un element esenţial în construirea acestei ţări. Și cât de mult merită în continuare sprijinul și încurajarea noastră! Cu toate acestea, nu îmi pot ascunde preocuparea pentru familie, care este ameninţată, poate ca niciodată, din interior și din exterior. Sunt puse la îndoială relaţii fundamentale, precum însăși baza căsătoriei și a familiei. Nu pot decât reitera importanţa și, mai presus de toate, bogăţia și frumuseţea vieţii de familie.

În special, aș dori să atrag atenţia asupra acelor membri ai familiei care sunt cei mai vulnerabili, tinerii. Pe mulţi dintre ei îi așteaptă un viitor plin cu nenumărate posibilităţi, însă mulţi alţii par dezorientaţi și fără rost, prinși într-un labirint al violenţei, abuzului și disperării. Problemele lor sunt problemele noastre. Nu le putem evita. Trebuie să le facem faţă împreună, să vorbim despre ele și să cautăm soluţii eficiente, mai degrabă decât să ne împotmolim în discuţii. Cu riscul de a simplifica, am putea spune că trăim într-o cultură care pune presiune pe tineri să nu își întemeieze o familie, din cauza lipsei posibilităţilor de viitor. Cu toate acestea, aceeași cultură le prezintă altora atât de multe opţiuni, încât și aceștia sunt descurajaţi să înceapă o familie.

O naţiune poate fi considerată mare atunci când apără libertatea așa cum a făcut-o Lincoln, atunci când cultivă o cultură care le permite oamenilor să „viseze” la drepturi depline pentru toţi fraţii și surorile lor, cum a încercat să facă Martin Luther King; atunci când se străduiește pentru dreptate și pentru cauza celor oprimaţi, așa cum a făcut Dorothy Day în munca ei neobosită, rodul unei credinţe care devine dialog și care seamănă pace în stilul contemplativ a lui Thomas Merton.

Prin aceste observaţii, am încercat să prezint o parte din bogăţia patrimoniului vostru cultural, a spiritului poporului american. Este dorinţa mea ca acest spirit să continue să se dezvolte și să crească, astfel încât cât mai mulţi tineri să moștenească și să locuiască într-o ţară care a inspirat atât de mulţi oameni să viseze.

Dumnezeu să binecuvânteze America!”

Discursul în limba engleză îl puteţi citi aici.

DISTRIBUIE: