Misterioase sunt căile prin care internetul repune în circulaţie o informaţie veche pe post de știre, cu titluri mincinoase. Dar imposibil de demascat nu sunt. Așa s-a întâmplat recent cu un clip în care papa Francisc ar „dezvălui oficial planuri pentru o religie mondială unică”.

Dincolo de procesul prin care clipul a ajuns să spună altceva decât spune, interesant de documentat este poziţia reală a papei Francisc faţă de o eventuală unire a religiilor lumii. Întâi de toate, clipul care circulă în luna mai a fost lansat în luna ianuarie, fiind așadar vechi, raportându-ne la era informaţiei. Apoi, deși titlul anunţă un eveniment fără precedent („E oficial! Papa Francisc dezvluie planuri pentru «o religie mondială unică»”), clipul conţine de fapt declaraţii care au numeroase precedente în istoria pontificatului lui Francisc și are, în original, un cu totul alt titlu („Motivele de rugăciune ale papei Franisc pentru luna ianuarie 2016”). Mai puţin accesibilă la o primă vizionare este informaţia că liderii religioși din clip sunt cu toţii prieteni ai papei, încă de pe vremea când acesta era cardinal. De fapt, împreună cu acești lideri, papa a fondat Institutul de Dialog Interreligios din Argentina, o structură în cadrul căreia colaborează evrei, musulmani și creștini pentru realizarea de proiecte sociale. Mai mult, înainte de a fi preluat de un canal YouTube care şi-a creat o colecţie de clipuri conspiraţioniste impresionantă prin varietatea ei, apelul video al papei Francisc a fost lansat de Vatican ca parte din campania publică generată de desemnarea anului 2016 drept Anul Milei în Biserica Catolică. În filmare, papa invită credincioșii să își unească rugăciunile cu ale lui pentru ca „un dialog sincer între bărbaţi și femei de religii diferite să aducă rodul păcii și al dreptăţii”. Invitaţia sa îi surprinde mai puţin pe cei familiarizaţi cu modul în care fostul cardinal Bergoglio s-a raportat la membrii altor confesiuni, chiar de dinainte să fie numit papă.

Urmăriţi mai jos clipul, înainte de a analiza împreună evoluţia discursului public al actualului suveran pontif privind ecumenismul.

Consecvenţă în priorităţi

Încă din timpul slujirii sale în poziţia de cardinal, Jorge Bergoglio a insistat pe rolul dialogului interreligios în viaţa spirituală a credincioșilor creștini. În „Despre Cer și Pământ”, o colecţie de dialoguri cu cardinalul Bergoglio, publicată iniţial în 1995 și reeditată de atunci de cel puţin 10 ori numai în limba engleză, cardinalul povestește cum, după ce a participat prima dată la o adunare charismatică ţinută pe un stadion din Buenos Aires, presa locală l-a acuzat de apostazie pentru că a îngenunchiat atunci când gazdele sale i-au propus să se roage pentru el. „Fiecare se poate ruga potrivit tradiţiei lui. Care este problema?” întreba retoric cardinalul Bergolio. (p. 221)

Volumul alocă puţine pagini chestiunii dialogului interreligios, însă pasaje tangenţiale, cum ar fi cele tratând fenomenul globalizării, ne lasă să deducem fidelitatea cardinalului Bergoglio faţă de identitatea dogmatică, care trebuie păstrată în mijlocul diversităţii. Aceasta, deși cardinalul se declară „respectuos faţă de toate propunerile spirituale noi, însă ele trebuie să fie autentice și să reziste trecerii timpului, care va dezvălui dacă mesajul lor e doar temporar sau dacă va dăinui pe parcursul generaţiilor.” (p. 236)

Elisabetta Pique este încă o voce care se alătură analiștilor care au remarcat consecvenţa papei Francisc în privinţa relaţiilor cu membrii altor religii, evidenţiind că, după numirea sa ca papă, fostul cardinal a continuat pe direcţia dialogului, devenind „primul papă al cărui anturaj a avut o componentă interreligioasă” într-o vizită la Betleem, spune autoarea referindu-se la rabinul Abraham Skorka și la liderul islamic Omar Abboud.

Coroborând declaraţiile lui cu unele gesturi de smerenie și apropiere faţă de membrii altor religii (precum spălarea picioarelor unei femei musulmane), unii analiști l-au plasat pe Francisc în opoziţie cu predecesorul său, Benedict, și l-au asemănat în spirit cu papa Ioan Paul al II-lea. Dave Armstron scria în „Pope Francis Explained” că anumite segmente ale presei l-au catalogat pe Francisc drept un liberal incomod pentru ramura tradiţionalistă a catolicismului: „Francisc a arătat puţin sau niciun interes pentru una dintre priorităţile-cheie ale pontificatului lui Benedict: renașterea tradiţiilor pre-Vatican II ale Bisericii Catolice.” Timothy Wright scria că Francisc „va reaprinde cu siguranţă entuziasmul înflăcărat al papei Ioan Paul al II-lea pentru dialogul interreligios”. (p. 56)

Un papă „pentru lumea nouă”

Michael Cool îl numește pe Francisc „un papă pentru lumea nouă”, scăpându-l parcă din umbra lui Ioan Paul al II-lea, precum și din cea a lui Benedict al XVI-lea, anticipând că papa Francisc ar putea fi catalizatorul unei expresii istorice a unităţii creștinilor în 2017, atunci când protestanţii din întreaga lume, dar mai ales luteranii, vor sărbători aniversarea a 500 de ani de la debutul Reformei Protestante (p. 42). Volumul pe care îl semnează se concentrează mai mult pe dialogul interconfesional, lipsindu-i latura interreligioasă, care ar fi dat o profunzime și mai mare perspectivei.

Și John L. Allen Junior, editor la Crux, subordonează dialogul interconfesional – în sânul creștinismului – dialogului interreligios, pe care îl vede mai ușor de atins dacă creștinii își sincronizează obiectivele și valorile. În lumea răvășită de extremism religios, crede Allen, ecumenismul apare drept o soluţie viabilă, o metodă eficientă de combatere a violenţelor pe care le suportă credincioși de aproape orice coloratură. Însă – mai mult decât să observe că papa Francisc, în raport cu predecesorii săi, a făcut mult mai vizibile nevoia de ecumenism și deschiderea Bisericii Catolice în acest sens – Allen sugerează că momentul ales este unul cum nu se putea mai bun, fiindcă religia este tot mai des percepută „mai degrabă parte a problemei decât a soluţiei” la problemele lumii.

ONU a religiilor?

Discursul pe care papa Francisc l-a susţinut anul trecut în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite i-a făcut pe unii, precum fostul președinte israelian Shimon Peres, să se declare convinși că, datorită respectului universal de care se bucură, papa Francisc ar putea să conducă un fel de ONU a religiilor, care să fie mai eficient decât ONU în realizarea păcii în Orientul Mijlociu. Însă în timp ce papa Francisc recunoaște că și-ar dori să aibă un impact revoluţionar asupra creștinilor din întreaga lume, o structură religioasă-politică nu este o metodă agreată de Vatican și nu este nici un instrument prioritar pentru suveranul pontif. Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, papa declara că are un angajament ferm faţă de ecumenism, care este „o prioritate pentru mine”. Papa a precizat că ecumenismul există deja, dar este un „ecumenism al sângelui. În unele ţări, creștinii sunt uciși pentru că poartă o cruce sau au o Biblie și, înainte să fie uciși, nu sunt întrebaţi dacă sunt anglicani, luterani, catolici sau ortodocși. Sângele este amestecat.” În timpul Octavei pentru Unitatea Creștinilor care a avut loc anul acesta, papa Francisc și-a cerut „iertare pentru modul în care catolicii i-au tratat pe ceilalţi credincioși creștini de-a lungul anilor și i-a invitat și pe catolici să îi ierte pe cei care i-au persecutat.” Semn că urgentă pentru pontif acum nu este puterea politică, ci puterea de a vindeca rănile istorice.

DISTRIBUIE: