Johnny Barnes, cunoscut mai degrabă ca „Mr. Happy”, a devenit un ambasador pentru micuţa insulă, obiceiurile sale zilnice făcând subiectul unui scurt documentar care a ajuns să fie cunoscut în toată lumea. Diviziunea Bisericii Adventiste din America de Nord a declarat că Barnes „a jucat un rol-cheie în a ajuta Biserica să prindă rădăcini în Bermuda”, cu toate că acţiunile sale nu aveau o asemenea ţintă.

La intrarea în orașul Hamilton, Bermuda, la o intersecţie cu trei drumuri, pe un petec de iarbă de câţiva metri stătea Johnny Barnes câte 6 ore pe zi, în fiecare zi, pentru a le face cu mâna trecătorilor, pentru a le ura o zi bună și a le spune „Te iubesc!” De la 60 de ani, Johnny și-a luat misiunea de a fi un instigator al fericirii și al iubirii și nu a lipsit nicio zi, până în momentul morţii sale, la venerabila vârstă de 93 de ani.

Guvernatorul George Fergusson a declarat cum, la fel ca alţi mii de oameni, a simţit cum „saluturile pline de bucurie și lipsite de orice motivaţie ascunsă”, cu care Barnes întâmpina lumea în fiecare dimineaţă, îl făceau să se simtă mai bine. „Mărinimia sa altruistă nu căuta faimă, avere sau susţinerea unei cauze, ci era trăirea mesajului creștin de a-ţi iubi aproapele”, a mai spus Fergusson.

Premierul Micheal Dunkley a povestit despre prima ocazie când l-a văzut pe Barnes, într-o dimineaţă cu 30 de ani în urmă, când se ducea să cumpere lapte. Dunkley a mulţumit familiei lui Barnes pentru că au oferit micuţei insule un ambasador, „un om remarcabil și original care a impactat vieţile multora, în feluri pe care încă nu le înţelegem complet”.

Foști studenţi au povestit cum erau întâmpinaţi de Barnes când ajungeau în Hamilton și se dădeau jos din autobuz, iar el le făcea cu mâna de parcă erau vedete. Barnes a avut chiar și ocazia de a cunoaște o „vedetă”, pe regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, căruia i-a spus că o iubește și că se roagă pentru ea. Regina a răspuns: „Și eu te iubesc.” Și turiști ajunși în Bermuda veneau la Hamilton pentru a-l cunoaște pe Barnes, a declarat pastorul Randolph Wilson.

Este uimitor cum un asemenea gest, atât de simplu, poate cauza un așa val de dragoste, recunoștinţă și admiraţie. Și mai uimitor este cum s-a născut această moștenire, care a influenţat atât de mulţi oameni. Într-o zi, Barnes a rămas blocat la intersecţia de intrare în orașul Hamilton. În loc să se enerveze și să comenteze pe treaba asta, el a văzut situaţia ca pe o oportunitate de a-i însenina și pe ceilalţi „colegi de suferinţă”, făcându-le cu mâna și urându-le o zi frumoasă. După 30 de ani rutina sa nu se schimbase.

O mulţime de oameni nu au înţeles de ce făcea Barnes asta, dar până la urmă au prins mesajul: „Salut oamenii și le spun că viaţa e frumoasă. Indiferent ce se întâmplă în viaţă, e întotdeauna bine să fii în viaţă. Bucură-te de soare, de flori, de păsări, ele sunt fericite. Bunul Dumnezeu și cu mine doar încercăm să le aducem fericire oamenilor”, a declarat Barnes într-un documentar de scurt metraj realizat de regizorul Matt Morris.

DISTRIBUIE: