Încotro se îndreaptă creștinismul? Dacă pentru unii întrebarea nu generează interes, pentru alţii este destul de îngrijorătoare. Statisticile nu dau prea multe motive de speranţă.

Cine este preocupat de fenomenul religios poate intui anumite tendinţe ce pot facilita anticiparea viitorului imediat. Unele tendinţe sunt sugerate de statistici, altele au nevoie de o analiză mai fină. Pentru decodarea viitorului, trebuie plecat de la premisa că religia este influenţată de o multitudine de factori, inclusiv de cei care par să se interconecteze prea puţin cu sfera religioasă, așa cum ar fi, de exemplu, economia sau politica.

Fabrizio Vecoli, profesor la Universitatea din Montreal, director al Centrului de Studii asupra Religiilor, face o analiză a situaţiei prezente și, plecând de la aceasta, se aventurează în creionarea unor prognoze. Punctul de plecare al analizei îl constituie realitatea lumii globalizate, multipolare, în care dificultăţile de ordin economic au generat ample migraţii de populaţii, din care au derivat și o sumedenie de mutaţii care se inserează uneori pe furiș în societatea actuală.

În plus, viaţa de zi cu zi este puternic marcată de lumea online. Vorbim, în consecinţă, de o dimensiune spaţio-temporală care nu mai cunoaște graniţele de acum un deceniu. Drept urmare, internetul, globalizarea, migraţiile, cultura pluralistă și postmodernă, toate acestea, spune Vecoli pe platforma Huffington Post, pot fi rezumate prin termenul de „lichid”. Mai precis, „lichiditatea” (adică, instabilitatea) a ajuns să definească tot mai pregnant lumea ultimului deceniu.

Spiritualitatea „lichidă” a lumii

„Lichiditatea” a intrat în sistemul religios chiar dacă acesta pare să fie ancorat puternic în norme și în valori tradiţionale. În mod paradoxal, susţine Vecoli, nu este nimic mai instabil decât o religie care face apel la un discurs fundamentalist sub pretextul restabilirii unei purităţi primordiale sau al justificării unui imperialism economic și geopolitic. Ceea ce cercetătorii au observat, și de multe ori cu o nuanţă de îngrijorare, este dificultatea tot mai mare de a defini religia într-o lume caracterizată de transformări exponenţiale. Asistăm la o explozie de opinii religioase difuzate pe web, furnizate gratis utilizatorilor. Credinciosul tipic contemporan poate fi comparat cu un fel de pelerin, în condiţiile în care este nevoit de multe ori să își modifice valorile, să călătorească de la o paradigmă la alta într-o lume în care aspectele culturale sunt într-o continuă schimbare.

În replică, instituţiile religioase tradiţionale au o perioadă dificilă de adaptare la noul peisaj și par să fie depășite de aceste transformări sociale. „Un corp solid într-o masă lichidă riscă să se scufunde”, susţine Vecoli. Evadările din biserică sunt explicate cel mai adesea prin impactul pe care îl are secularizarea. Pentru specialiști, acesta deja nu mai reprezintă un centru de interes, deoarece problema majoră este în altă parte. Cei preocupaţi de descifrarea tendinţelor religioase fac referire la un alt fenomen, mult mai subtil, generat de nevoia unei speranţe acute, care suferă mutaţii permanente și revine în forţă sub diferite forme. Fenomenul este numit generic „spiritualitate”.

Apele învolburate ale bisericii

Un studiu de acum câţiva ani anticipa ceea ce specialistul din Canada susţine în prezent. Spiritualitatea (nu religiozitatea) devine nota definitorie până și pentru cei care se declară atei. Spre exemplu, peste 20% dintre oamenii de ştiinţă atei se autoevaluau ca persoane spirituale. „Rezultatele noastre arată că oamenii de ştiinţă consideră religia şi spiritualitatea nişte proiecţii diferite din punct de vedere calitativ. Aceşti oameni de ştiinţă atei şi spirituali caută miezul unui sens al adevărului prin intermediul spiritualităţii”, a declarat Elaine Howard Ecklund, profesor-asistent de sociologie la Universitatea Rice.

Această tendinţă de explorare a spiritualităţii în dauna religiei organizate începe să devină o constantă a prezentului. Adevărurile metafizice coerente și colective se dezintegrează în favoarea unui pluralism în care experienţa personală subordonează adevărurile religioase tradiţionale. „Emoţia a devenit un element-cheie pentru relaţia creștinului cu Dumnezeu”, scrie istoricul Todd M. Brenneman, estimând că această emoţie ar putea fi mai corect definită drept „sentimentalism”. În consecinţă, doctrina nu mai reprezintă o prioritate sau, așa cum spune Brenneman, oamenii tind spre o religie „hipocognitivă”. Eclectismul devine o normă, iar diversitatea, în lipsa unor adevăruri absolute, se transformă într-un ideal.

Practic, cam așa ar putea arăta viitorul creștinismului: religia încercând să conserve ceea ce mai poate în faţa unei spiritualităţi detașate de experienţa unei închinări colective. Pentru a ilustra și mai bine această perspectivă, Vecoli a făcut trimitere la un episod istoric, atunci când marile descoperiri geografice au forţat redefinirea geopoliticii, dar și a religiei. Pe lângă „legea pământului” (care reglementa relaţiile interumane), a apărut „legea mării”, care guverna raporturile dintre state și care a schimbat percepţiile despre viaţă. Religia se confruntă în prezent cu o problemă similară, generată de presiunile care reconfigurează major lumea. „Un lucru este cert, religia va trebui să înveţe să stăpânească și să înţeleagă această nouă «lege a mării», spune Vecoli, dacă mai are cumva intenţia de a naviga pe viitor în mări libere. Cu alte cuvinte, lumea s-a schimbat, „lichiditatea” este deja o prezenţă vizibilă, așteptările oamenilor sunt altele, viziunea asupra lumii a suferit modificări substanţiale, iar biserica este obligată să identifice un antidot pentru a rămâne în cărţi. Altfel, riscă să se limiteze doar la discursuri despre relevanţă, fără să reușească schimbarea unei lumi tot mai înclinate spre forme de spiritualitate proprii.

DISTRIBUIE: