Cooperare există în cadrul tuturor speciilor de animale, dar aproape întotdeauna este exprimată în cadrul relaţiilor de grup familial. În schimb, oamenii sunt capabili să ajute și străini, persoane pe care nu au certitudinea că le vor mai vedea vreodată. Cercetările recente vin cu o ipoteză cât se poate de provocatoare: religia este „vinovată” pentru altruismul de care dau dovadă oamenii faţă de semenii lor (chiar dacă nici măcar nu îi cunosc), făcând astfel posibilă dezvoltarea societăţii umane. Din acest punct de vedere, religia și frica de pedeapsă se pare că ar fi contribuit decisiv la expansiunea și modernizarea societăţilor, menţinând omogenitatea grupului şi respectul pentru reguli.

„Dar nu orice fel de religie”, comentează The Wall Street Journal. Oamenii au urmat mii de credinţe, multe diferind în ceea ce privește apariţia vieţii pe pământ, opinii despre viaţa de apoi, precum și numărul zeităţilor sau natura lor. Însă religia care a avut un rol important în dezvoltarea societăţii este strâns asociată de ideea de morală, dar și de punitate.

Antecedente

În general, obiceiurile preistorice ale omului nu au permis credinţa în zeităţi care să posede atributele monitorizării și judecării moralităţii umane în acord cu un anumit set de recompense și pedepse. De ce această situaţie? Preocupaţi să ofere un răspuns, cercetătorul Carlos A. Botero, de la Universitatea Washington, și colegii săi au arătat că zeii cu atribute morale au devenit mai frecvenţi în grupurile mari. Psihologul Ara Norenzayan, de la Universitatea British Columbia, evaluând această dimensiune a grupurilor, sugerează că, în timp ce societatea se dezvolta, zeii cu orientare morală au devenit imperios necesari pentru menţinerea ordinii sociale. Adică, atunci când fiinţa umană face ceva care are potenţialul de a deregla ordinea socială, chiar dacă o face în anonimat, există totuși o persoană care supraveghează: zeul. Norenzayan a publicat concluziile cercetării sale în 2007 în Psychological Science, susţinând că persoanele care au devenit mai active social sunt cele care au rezonat cu ideea existenţei lui Dumnezeu.

Studiul buclucaș și concluziile sale

Această ipoteză a fost abordată recent în revista Nature de o echipă de cercetători tot de la Universitatea British Columbia. Cercetatorii au studiat aproape 600 de oameni din întreaga lume, provenind din sisteme religioase diverse, precum creștinism, hinduism, budism sau animism.

Subiecţii au avut de-a face cu un scenariu destul de simplu (pe site-ul universităţii sunt oferite câteva dintre detaliile procesului de cercetare): li s-a oferit o anumită sumă de bani pentru a participa la un joc în care erau lăsaţi să trişeze. Era vorba de un joc de zaruri recompensat cu beneficii financiare. Jucătorii puteau pune câştigurile în unul din două recipiente. Unul era pentru membrii comunităţii lor, iar al doilea, pentru o persoană necunoscută, dar aparţinând aceleiași religii. La finalul jocului, subiecţii erau supuși unui interviu pentru a se afla percepţia lor asupra modului în care divinitatea se raporta la greșelile lor.

Ce s-a constatat? Cu cât oamenii considerau că divinitatea în care credeau era mai interesată de aspectul moral, cu atât era mai mare generozitatea faţă de persoana străină. „Cooperarea între străini pentru extinderea societăţilor cere o credinţă comună în zei morali”, a declarat Benjamin Purzycki, cel care a condus cercetarea, citat de Wired. Cu alte cuvinte, societăţile s-au dezvoltat datorită acestei percepţii legate de divinitate. Însă rezultatele mai arată și că o credinţă solidă într-un zeu punitiv se corelează cu sume mai consistente acordate membrilor aceleiaşi religii, chiar dacă necunoscuţi. Deci morala, susţinută de teamă, ar fi contribuit la progresul şi bunăstarea societăţii. „Închinătorii credeau că acești zei erau capabili să le citească gândurile, să observe comportamentul bun și rău și să pedepsească și să recompenseze în consecinţă”, sugerează cercetătorii. În mod paradoxal însă, această frică nu a avut un efect paralizant, ci unul care a imprimat progresul, deoarece „credinţele împărtășite despre acești zei par să fi creat condiţiile pentru reţelele de comerţ, pentru economii și instituţii cum ar fi guvernele și tribunalele”.

În consecinţă, rezultatele cercetării ar susţine „ipoteza că o credinţă în divinităţi morale poate contribui la extinderea altruismului”, transmit cercetătorii. Partea cea mai incitantă a studiului rezidă însă în faptul că „nu credinţa într-o recompensă divină a fost cea care a promovat cooperarea, ci frica de pedeapsă”, spune Purzycki. Credinţa în zei care să recompenseze un comportament bun nu a fost evidenţiată în cercetarea făcută. În concluzie, morala bazată pe teamă a avut un rol determinant în progresul social și în cooperarea interumană. „Dacă crezi că ești supravegheat și te aștepţi să fii pedepsit fiindcă ești lacom sau necinstit, s-ar putea să fii mai puţin înclinat să te angajezi în comportamente antisociale faţă de cei care împărtășesc aceleași convingeri”, este concluzia fermă a lui Purzycki.

Obiecţii

Conform jurnaliștilor Wall Street Journal, aceste concluzii nu ţin cont de două aspecte de o importanţă vitală. În primul rând, străinii erau coreligionari. Probabil lucrurile ar sta puţin diferit dacă străinii ar fi aparţinut unei alte religii. În al doilea rând, ideea că divinităţile morale promovează cooperarea în cadrul unui grup nu spune nimic despre caracterul acestei cooperări. De exemplu, oamenii sunt dispuși să acţioneze în interesul grupului atunci când intervin colectiv pentru a ajuta un vecin, dar și atunci când vor să își distrugă inamicii. Iar în acest ultim caz, nu ar părea să fie foarte altruiști faţă de străini.

În plus, se mai poate obiecta și în privinţa premisei. Religia este percepută ca o necesitate de ordin practic, strâns asociată cu nevoile sociale. Nu toţi văd însă lucrurile în această manieră. Preocupaţi de înţelegerea acestui fenomen, alţi cercetători mizează pe ideea că legăturile genetice puternice determină organismele să adopte comportamente altruiste, iar cu cât legătura genetică este mai slabă, mai îndepărtată, cu atât acest comportament se dizolvă. Această idee susţinută de biologii evoluţioniști sugerează că altruismul ar fi de fapt un act egoist, fiind doar o adaptare a organismelor pentru a-și proteja moștenirea genetică. Ideea a fost contestată de Samir Okasha, profesor de filosofie a știinţei la Universitatea din Bristol. „Dacă vrem să înţelegem comportamentul, trebuie să știm că, prin definiţie, biologia face parte din el, dar nu este explicaţia completă pentru complexitatea condiţiei umane”, citează BBC.

Prin extensie, se poate spune același lucru și despre noua interpretare dată altruismului, construită pe o platformă socioreligioasă. Fiinţa umană este prea complexă pentru a fi explicată prin factori unici, chiar dacă ideea divinităţii care pedepsea faptele rele ale oamenilor nu poate fi eliminată din evoluţia societăţii umane, cel puţin din faza incipientă a acesteia. Violenţa, crimele în masă, așa-numitele războaie sfinte prezente și în Vechiul Testament nu pot fi asociate doar unei anumite percepţii despre divinitate, ci și unei forme de educaţie pentru o societate care părea funcţională doar în baza fricii de pedeapsă.

În consecinţă, unii teologi argumentează că Dumnezeu a folosit limbajul pe care oamenii îl înţelegeau cel mai bine, apelând la metode de intervenţie cu care oamenii erau cel mai familiarizaţi. Unul dintre aceștia, teologul John Hemer, a încercat să armonizeze imaginile aparent contrastante ale lui Dumnezeu din cele două Testamente, afirmând că violenţa este un aspect central al Bibliei deoarece „este o problemă a omului”. Teologul susţine că „Biblia este, de fapt, povestea de trecere lentă, minuţioasă și uneori șovăitoare (a omului, n.r.) de la ideea unui Dumnezeu care este violent la un Dumnezeu care este iubire”. Deci nu este vorba de o inconsecvenţă divină, ci mai degrabă poate fi invocată o evoluţie a omului în raport cu divinitatea. Despre aceasta scrie și Karen Armstrong în a sa Istorie a lui Dumnezeu, insistând pe faptul că „ideea omenească de Dumnezeu are o istorie, căci ea a avut întotdeauna semnificaţii uşor diferite de la o comunitate la alta, în diferite perioade”. A fost nevoie de timp pentru ca societatea să evolueze și conceptul unui Dumnezeu iubitor să se structureze în mintea omului însetat de răzbunare și marcat de ideea superiorităţii de rasă.

DISTRIBUIE: