Mai are nevoie societatea de religie? Statisticile se încăpăţânează să surprindă aspecte pronunţat negative, fapt care face ca și îngrijorările să fie pe măsură. În aceste condiţii, este legitim să ne întrebăm dacă religia mai are un viitor sau, și mai bine zis, dacă religia tradiţională mai are șanse să supravieţuiască. Tendinţele actuale le dau mari bătăi de cap celor care încearcă să intuiască ce va urma după postmodernism.

Iisus a împărţit pâine cumpărată de la o tonetă. Le-a și cântat discipolilor săi. L-a motivat pe Petru să fie stânca bisericii printr-un discurs ţinut într-un bar. Mai târziu, a fost prins de poliţiști și încătușat. Acestea sunt doar câteva secvenţe transpuse într-un spectacol muzical ce redă ultimele ore ale vieţii lui Iisus Christos. Este vorba despre un Christos modern, ducându-și misiunea (într-un registru de melodii pop) în timpuri la fel de moderne, încercând să capteze atenţia generaţiei tinere.

Un scenariu ciudat? Nu și pentru scenariștii care sunt chiar încântaţi de opera lor („The Passion”). „Această ţară are nevoie de speranţă”, a comentat Tyler Perry, gazda întregii povești difuzate de Fox News, convins fiind că în spatele întregii regii poate fi depistat cu ușurinţă scopul nobil. „Avem nevoie de ceva pozitiv, avem nevoie de credinţă, avem nevoie de Dumnezeu, avem nevoie de ceva care să ne ridice. Am fost atât de surprins să găsesc că atât de mulţi mileniali nici măcar nu știu povestea lui Iisus Christos, nici măcar nu știu povestea despre înviere…” Iar pentru a o cunoaște se pare că ar avea nevoie de puţină muzică modernă și de un personaj care ar vrea să treacă drept Christos, dar care seamănă mai degrabă cu o vedetă MTV.

Dincolo de poveste

În Statele Unite, tot mai puţini tineri declară că sunt religioși sau că participă la serviciile de închinare. S-ar putea spune că nicio generaţie nu a trecut printr-o asemenea situaţie. Din punctul acesta de vedere, Tyler Perry poate avea dreptate. Persoanele cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani reprezintă mai mult de o treime din așa-numiţii „nones”, adică dezafiliaţii religios. Nu este o noutate faptul că religia nu mai este de mult timp un punct ferm de raportare, iar această stare de fapt relativ nouă îi afectează chiar și pe cei care rămân religioși. Se deschide astfel posibilitatea proliferării unor credinţe și practici care nu sunt moștenite pur și simplu, ci sunt alese în mod conștient, comentează The Atlantic pe marginea fenomenului religios actual.

Aceste mutaţii nu pot rămâne fără urmări. Pe de o parte, religia are rolul de a-i face pe oameni mai fericiţi, mai sănătoși și mai angajaţi din punct de vedere civic, oferind și un suport în faţa tragismului vieţii de zi cu zi. În consecinţă, privind spre noua generaţie detașată de biserici, sinagogi sau moschei, unii sociologi și comentatori nu pot să își reprime întrebările cu privire la viitorul societăţii omenești. Problema este cu atât mai spinoasă cu cât SUA nu doar că devine mai puţin religioasă, ci și mai diversă religios. Americanii nu sunt singurii care se confruntă cu acest fenomen paradoxal. Oameni de pretutindeni, în special tineri, își schimbă religiile, modificându-și percepţiile cu privire la fenomenul spiritual, dar și practica religioasă.

Faptul că există posibilitatea alegerii poate fi considerat un ajutor în modelarea identităţii și în dezvoltarea personalităţii. Există însă și alte implicaţii care nu pot fi ignorate. Unii se confruntă cu dilema de a rămâne într-o religie care susţine dogme cu care nu sunt de acord, dar de care s-au simţit atașaţi ani de-a rândul. Alţii sunt puși în situaţia de a decide dacă vor să își expună public credinţa sau dacă pot să o menţină în intimitatea spaţiului privat. Alţii îmbrăţișează un gen de umanism secular care se bazează pe faptul că fiecare persoană poate să își stabilească propriul cod de etică. În plus, persoanele care nu se identifică cu un anumit grup religios nu sunt neapărat nereligioase sau necredincioase. Mulţi îmbrăţișează un fel de practici religioase și relativ puţini se descriu ca atei sau agnostici. Este adevărat că un număr tot mai mare de tineri se distanţează de instituţiile religioase, dar la fel de adevărat este că o parte semnificativă a tinerilor americani se consideră încă spirituali, în sensul că explorează transcendentul, dar nu în condiţii instituţionalizate.

Variaţii și sinuozitate

Nu este exclus ca o parte dintre cei „evadaţi” să regăsească drumul înapoi la biserică pe măsură ce înaintează în vârstă. Cercetările sugerează că unii bărbaţi și femei se reconectează cu religia atunci când încep să treacă prin evenimente majore ale vieţii, precum căsătoria sau venirea pe lume a copiilor. Din acest punct de vedere, subiectul încă nu este tranșat.

Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că tendinţele religioase sunt greu de anticipat. Participarea la biserică poate că este scăzută, dar asta nu spune prea multe despre religiozitatea oamenilor, care este posibil să aibă o formă predominant privată. Anumite culte pot avea servicii de închinare intense și chiar mulţi participanţi, dar asta spune mai multe despre acele instituţii decât despre cei care participă la serviciile respective. Mai mult, sondajele despre religie au limitele lor. Ele depind, de multe ori, de eșantioane mici și de rate scăzute de răspuns și se bazează pe considerentul unui comportament uman care este coerent și consecvent, ceea ce este, totuși, destul de diferit faţă de realitate.

O viaţă intensă de spectacol

Deocamdată trebuie să ne împăcăm cu ideea că lumea divertismentului reușește cu brio să modeleze așteptările religioase mai mult decât sunt capabile valorile religioase să modifice percepţiile despre tot ceea ce înseamnă entertainment. „The Passion”, marca Fox News, vine ca un argument în plus în această privinţă. Pentru unii, spiritualitatea se rezumă la câteva secvenţe care pot părea mai comode publicului cu gusturi ceva mai moderne. Chiar și actorul care l-a jucat pe Iisus în noua variantă de musical și-a expus cu fermitate  convingerea: „Noi facem greșeala de a atașa cuvântul «Dumnezeu» la religie.” Din perspectiva actorului, „Cuvântul lui Dumnezeu este mult mai mult decât religia”. Această supoziţie ar putea fi considerată în limitele corectitudinii dacă în spatele ei nu s-ar crea, relativ facil, un spaţiu pentru orice gen de manifestare spirituală sau pseudoreligioasă. În consecinţă, nu ar trebui atât de mult să surprindă faptul că Iisus, „un orășean perfect”, după cum apreciază The Atlantic, devine subiectul unei povești care nu are nimic de-a face cu Evangheliile, în speranţa că registrul emoţional generat de melodiile cu iz de muzică pop pot servi ca un substitut pentru fervoarea religioasă.