Liderii musulmani fac eforturi insistente pentru a schimba percepţia opiniei publice cu privire la esenţa islamului. „Nu este o religie violentă”, auzim cel mai adesea. Totuși, Coranul conţine suficiente texte agresive care par să îi contrazică pe imami. Problema este că nici Biblia nu duce lipsă de ele. Astfel, s-ar putea concluziona că cele două religii monoteiste sunt construite pe un cult al violenţei. Istoria ar părea să îndreptăţească această percepţie.

Este relativ simplu ca musulmanii să fie acuzaţi ca fiind extremiști și intoleranţi. Prin comparaţie, creștinii sunt percepuţi ca fiind mai blânzi și îngăduitori. Diferenţele ar proveni din sursele din care cele două religii se alimentează. Biblia este tolerantă, dar nu și Coranul. Ar putea fi o percepţie formată, mai degrabă, pe baza unor clișee verbale?

Un experiment stradal pune sub semnul întrebării blândeţea Bibliei, demonstrând că presupusa violenţă a Coranului nu este cu nimic diferită de cea a cărţii fundamentale a creștinismului. Videoclipul (care a ajuns deja la aproape 7 milioane de vizualizări) a fost preluat și de presa română, fiind distribuit fără să fie analizate implicaţiile.

Biblia și Coranul, gemene în privinţa violenţei?

Doi tineri olandezi au provocat printr-un exerciţiu inedit. Au învelit o Biblie în coperta unui Coran, apoi au ieșit pe stradă citindu-le oamenilor câteva texte. Au ales pasaje controversate, agresive, argumentând că aparţin Coranului. Tinerii au vrut să afle dacă oamenii vor recunoaşte că fragmentele sunt de fapt din Biblie. Textele aparţineau în majoritate Vechiului Testament. „Voi aduce asupra ta teroare, boli cumplite şi febră care îţi vor distruge vederea şi îţi vor lua puterea….[1] Voi trimite animale sălbatice asupra ta, care îţi vor ucide copiii, îşi vor distruge cirezile, iar numărul vostru va scădea aşa de mult că drumurile vor părea pustii…[2] Te voi pedepsi chiar eu pentru păcatele tale, de câte şapte ori. Te vei hrăni cu carnea fiilor tăi şi cu carnea fiicelor tale”[3]. Alături de acestea, apar alte frânturi de texte („îi vei tăia mâinile”), unele chiar din Noul Testament: „femeia să înveţe în supunere” [4]

Subiecţii din clip nu au recunoscut provenienţa citatelor şi au fost siguri că ele aparţin Coranului, fiind chiar extrem de intrigaţi să afle de conţinutul brutal al cărţii. Unii erau de părere că o religie aşa de „învechită” ar trebui să își facă un update, poate chiar să ia exemplul Bibliei. Aceasta din urmă ar avea „învăţături pozitive”, dar, mai mult, „Biblia spune o cu totul altă poveste”, „Biblia este mult mai paşnică şi mai puţin dură”. Dincolo de faptul că experimentul evidenţiază proasta conexiune a creștinilor cu ceea ce ar presupune cultura biblică, apar întrebări legate de fondul pe care este construită concepţia creștină.

Biblia, supusă scanării

Textele pe care le-au citat cei doi tineri nu sunt fictive. Cu puţin efort ar fi putut găsi și altele, poate chiar mai dure. Este suficientă o trecere în revistă a unor site-uri care acuză Biblia pentru violenţa sa, astfel încât familiarizarea cu acest gen de texte să fie foarte simplă. Pe cât de reale sunt aceste versete, pe atât de reală este și dificultatea armonizării lor cu concepţia iubirii creștine. Problema este veche, iar unii au soluţionat-o fără prea multe ezitări: Dumnezeu în Vechiul Testament este brutal și sângeros. În Noul Testament, Christos apare în altă ipostază. Astfel, ideea a doi Dumnezei a prins rădăcini încă din primele secole creștine (vezi cazul Marcion). În acest context, nu este deloc surprinzător că, până în ziua de astăzi, dilema este rezolvată prin eludarea completă a Vechiului Testament. Considerat o colecţie de scrieri evreiești, brutale, pline de intoleranţă, cu comportamente nu foarte diferite de cele ale teroriștilor de astăzi, Vechiul Testament ridică probleme mari de decriptare.

O variantă de soluţionare o oferă pentru Charisma News Michel Brown, președintele FIRE School of Ministry. El identifică trei mari diferenţe dintre Biblie și Coran în ceea ce privește problema violenţei și intoleranţei. În primul rând, textele violente din Biblie au avut aplicabilitate pentru un timp și un loc specifice. În acest sens ar trebui înţelese multe dintre pasajele biblice care fac trimitere la crime în masă sau la impunerea monoteismului iudaic cu forţa sabiei. În al doilea rând, Vechiul Testament este fundaţia pe care Noul Testament este construit, însă doar cel din urmă conţine revelaţia finală. Cu alte cuvinte, nu sunt doi Dumnezei, ci două abordări diferite ale aceluiași Dumnezeu, în funcţie de timp și de educaţia celor vizaţi. În al treilea rând, modelul suprem în creștinism este Iisus. Aceasta ar face marea diferenţă dintre cele două religii.

Prin contrast, în Coran apar texte care promovează în mod direct conceptul violenţei: „luptaţi și omorâţi păgânii oriunde-i veţi întâlni, apucaţi-i, împresuraţi-i și pândiţi-i în toate modurile; dacă se pocăiesc, se vor ruga în mod regulat și vor face acte de caritate regulate, atunci deschideţi drumul pentru ei”. Problema este că texte similare apar și în Biblie. În plus, imamii susţin că musulmanii cred într-o religie a păcii. Teologii creștini spun la fel despre ei înșiși. Cu toate acestea, ambele religii au avut derapaje serioase. O diferenţă majoră ar fi că în creștinism desprinderea de trecut s-a realizat cu mai mare succes. În schimb, islamul are încă o problemă prezentă. „Ideea că islamul este tolerant nu este doar eronată, ci şi periculoasă” spune Hirsi Ali, activistă de origine arabă.

Aceasta nu înseamnă că creștinismul și-a rezolvat toate dilemele, în condiţiile în care se folosește Noul Testament ca un fel de antidot pentru violenţa din Vechiul Testament. „Exilarea” Vechiului Testament nu rezolvă problema. Istoria este plină de jihadism creștin, de masacre în numele unui Dumnezeu iubitor, de extremism construit pe texte biblice. Acestea demonstrează că de-a lungul timpului creștinii au avut dificultăţi majore în a armoniza textele care fac apel la violenţă cu cele care solicită iubirea necondiţionată a aproapelui. Dacă astăzi ignoranţa (precum cea a danezilor) se impune, în trecut excesul a fost norma.

Biblia, pericol în mâinile fundamentaliștilor

Teologul John Hemer a încercat să armonizeze imaginile aparent contrastante ale lui Dumnezeu din perioada celor două testamente, afirmând că violenţa este un aspect central al Bibliei, deoarece „este o problemă a omului”. Teologul susţine că „Biblia este, de fapt, povestea de trecere lentă, minuţioasă și, uneori, șovăitoare (a omului, n.r.) de la ideea unui Dumnezeu care este violent la un Dumnezeu care este iubire și nu are absolut nimic de-a face cu violenţa”. Însă nu este vorba despre o schimbare a lui Dumnezeu, ci de o evoluţie a omului în raport cu divinitatea.

Pierderea din vedere a manierei în care revelaţia și inspiraţia operează (limitate de incapacitatea umană de a înţelege corect glasul divinităţii) poate genera derapaje grave. Până la urmă, nu textele sunt problema, ci modul de raportare la acestea. O citire decontextualizată a Bibliei le poate crea aceleași probleme creștinilor ca și musulmanilor atunci când se supun literei Coranului. Sunt suficiente texte de o parte și de cealaltă pentru a transforma religia într-un coșmar. Iar unii, și nu puţini, au căzut adânc în capcană.

 

[1] Levitic, cap. 26, 15-16, traducere modernă

[2] Levitic, cap. 26,22

[3] Levitic, cap. 26, 28-29

[4] 1 Timotei 2.11

DISTRIBUIE: