The Daily Beast a publicat pe 21 februarie articolul lui Candida Moss („You’re Doing Baptism All Wrong”), plecând de la cartea „The World’s Oldest Church”, a lui Michael Peppard, profesor la Universitatea Fordham din Statele Unite.

Cartea lui Peppard se ocupă cu arheologia bisericii din Dura-Europos (Siria, teritoriul ISIS), probabil cea mai veche biserică, în stare de ruină. Speculând semnificaţiile posibile ale unei picturi șterse care a supravieţuit, autorul afirmă că primii creștini nu ar fi văzut iniţial în botez o semnificaţie a morţii și învierii iniţiatice în Christos, ci una a nunţii cu divinitatea. Concluzia domniei sale vine din observaţia că pictura ar reprezenta-o nu pe femeia samariteancă la fântână, ci pe însăși Maica Domnului scoţând apă la nunta din Cana.

Dar articolul respectiv nu intră nici pe departe în adevăratele semnificaţii ale botezului, care se întemeiază pe afirmaţiile clare ale Scripturii, nu pe speculaţii iconografice.

Botezul își are originea în abluţiunile rituale iudaice, care au fost mult accentuate în perioada greco-romană. Esenienii făceau în mod frecvent băi rituale, iar fariseii obișnuiau să le facă și o baie rituală neofiţilor păgâni care acceptau circumcizia și iudaismul, devenind prozeliţi iudei. Inovaţia adusă de Ioan Botezătorul nu consta în baia rituală ca atare, ci în faptul că el îi chema la această „curăţire” cu prioritate pe iudei, inclusiv pe farisei, care se credeau curaţi. Botezul lui Ioan era un ritual care semnifica iertarea (curăţirea), pecetluind pocăinţa credincioşilor în vederea accesului la Împărăţia lui Mesia (Mc. 1:4; FA 13:24).

Botezul lui Iisus avea iniţial aceeaşi semnificaţie (In. 3:22-23; 4:1-2), accentuând probabil cetăţenia duhovnicească în împărăţia mesianică. Semnificaţia curăţirii, a spălării de păcate a rămas în teologia ritualului apostolic (Ef. 5:26; Tit 3:5), dar i s-a adăugat și simbolistica morţii și învierii lui Iisus, accentuându-se astfel o intrare iniţiatică în Împărăţie, prin jertfa lui Christos, prin unirea cu El în moartea faţă de păcat (omul vechi) și învierea la viaţa veșnică, trăită cu dreptate în Christos (Rom. 6:3-23).

Dar curăţirea aceasta de păcate nu era înţeleasă ca o spălare magică a păcatului strămoșesc, ci ca răspunsul unei conştiinţe drepte faţă de Dumnezeu (1Pt. 3:21).

Există condiţii clare pentru botez (credinţa: Mc. 16:16; FA 8:12, 36-37; 18:8; pocăinţa: Lc. 3:7-17; FA 19:4; ucenicia: Mat. 28:19). Iar între aceste condiţii este şi forma biblică a botezului: imersiunea completă (nu turnarea, stropirea, sau presărarea de petale…).  În mod evident, botezul nu poate fi aplicat unei fiinţe care nu îl cere în mod personal, sau nu crede, ori nu a dovedit pocăinţă. Nu pot să-mi botez animalul de companie, chiar dacă o fi având şi el păcate strămoşeşti. Nu pot să botez prin constrângere, ameninţare sau forţă un turc sau un evreu. Nu pot boteza un bolnav psihic care nu cere botezul şi nu împlineşte condiţiile.

De asemenea, nu pot lua un copil, care este nevinovat şi care încă nu înţelege pocăinţa, ca să-l botez, ca şi cum intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu ar fi un act de magie albă. Copiii au dreptul să se boteze, atunci când doresc şi când înţeleg suficient ceea ce fac, ţinând seama, în acelaşi timp, că minorii sunt responsabili şi faţă de părinţii lor. (Nu este etic să botez un minor fără consimţământul părinţilor lui.)

Dacă un copil moare nebotezat, nu este pierdut, deoarece copiii sunt deja membri de drept ai Împărăţiei cerului: ei sunt nevinovaţi (Mt 18:4; 19:13-14). Prin urmare, botezul pruncilor este invalid prin definiţie şi nu dă nimănui calitatea de creştin. Cu atât mai mult, cu cât mulţi dintre cei care au fost scăldaţi magic în pruncie – încristelniţaţi, dar nu şi încreştinaţi – nu trăiesc o viaţă de pocăinţă, după exemplul lui Iisus.

Ca ritual iniţiatic al intrării în Împărăţie, botezul este un act exterior obligatoriu pentru toţi cei care ştiu, înţeleg şi pot. Dumnezeu nu va pierde pe toţi păgânii, cărora nu li s-a vestit Evanghelia şi care nu au fost botezaţi, deoarece unii au împlinit Legea Împărăţiei fără s-o fi învăţat de la cineva (Rom. 2:14-16; Lc. 10:33-37). Alţii s-au pocăit în faţa morţii, în timpul torturilor pe care le meritau, fiind în imposibilitatea de a fi botezaţi (Lc. 23:40-43). Dar oricine evită botezul pocăinţei (de ruşine, de jenă sau din mândrie), crezându-se destul de cumsecade, sau insuficient de păcătos pentru a intra în Împărăţie pe poarta Crucii lui Christos, dovedește că nu are credinţa mântuitoare și pocăinţa fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Există însă și o profundă semnificaţie a botezului pe care nici teologii nu o subliniază destul. Botezul, ca răspuns dat Evangheliei, are și o semnificaţie finală, anticipând judecata lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul a învăţat că botezul lui Iisus este superior botezului pocăinţei, deoarece Iisus botează „cu Duhul Sfânt și cu foc” (Mat. 3:11). Botezul cu Duhul Sfânt este darul Duhului Sfânt și rămânerea sau înnoirea acestui dar de-a lungul vieţii (In. 14:17). Nu este posibilă o viaţă creștină fără Duhul Sfânt. Botezul cu foc este pedeapsa judecăţii lui Dumnezeu pentru toţi aceia care au respins glasul Duhul Sfânt. (Mat. 3:12). De aceea, botezul creștin se face nu doar în Numele Tatălui și al Fiului, ci și al Duhului Sfânt (Mat. 28:19; 3:16; In. 1:33; FA 1:5; 2:38; 10:47; 11:16; Didaché 7:1). Aici este mai mult decât un hocus-pocus, mai mult decât o formulă. Este vorba de un Nume Unic, adică de un caracter și de o reputaţie unice, dar şi de o apartenenţă unică, atât faţă de Christos Împăratul, cât și faţă de Biserica Lui, care este trupul Lui și ambasada Împărăţiei Lui pe pământ (1Cor. 12:13; In 17:11, 21-22).

Astfel, botezul are şi o semnificaţie de polarizare şi divizare finală, asemenea Evangheliei, care judecă lumea (Mat. 10:34-39; In. 9:39; 12:47-48). Apa botezului este comparată cu apa potopului, care pe câţiva i-a salvat din lumea antediluviană stricată, iar pe toţi ceilalţi, o lume întreagă, i-a înnecat într-o catastrofă globală unică (1Pt. 3:20-21).

Semnificaţiile botezului sunt fascinante şi merită mai multă investigaţie, dar înainte de toate este sensul practic, care nu poate fi ratat decât cu preţul vieţii veşnice. Poarta mântuirii – crucea lui Iisus – este suficient de largă pentru a permite accesul oricărui muritor, care are conștiinţa propriei păcătoșenii, care strigă la Dumnezeu după ajutor și care iubește pe Dumnezeu și pe semeni, chiar dacă împrejurările în care a crescut nu i-au permis să cunoască creștinismul și botezul biblic. Dar, în același timp, poarta este suficient de îngustă încât să nu permită intrarea celui mai bun creștin care, în loc de a-și însuși condiţiile, le negociază, în speranţa că se va putea mântui și fără pocăinţă, sau fără dorinţa de a cunoaște voia lui Dumnezeu, sau fără botez, sau printr-un botez magic, inventat de oameni.

Acest adevărat Iordan, botezul pocăinţei și al dedicării creștine, rămâne mai departe o linie de hotar între moartea veșnică și nemurire.

DISTRIBUIE: