L-am invitat pe dr. Roth să comenteze recenta dezbatere dintre Bill Nye și Ken Ham, care a avut loc pe 4 februarie 2014. Acesta a fost ultimul episod, larg mediatizat, din lunga istorie a controversei creaţie-evoluţie.

Evaluarea dezbaterii din partea unui om de știinţă care a studiat subiectul timp de câteva decenii oferă informaţii valoroase despre unele aspecte controversate.

O mare parte din discuţia cu dr. Ariel Roth a fost redată în ediţia tipărită a revistei Semnele timpului din aprilie 2014. Pentru început, dr. Roth ne-a împărtășit sentimentul că dezbaterea amplu promovată a fost destul de dezamăgitoare prin prisma contribuţiei ambilor participanţi. În articolul de faţă este redat răspunsul pe care l-am primit când l-am rugat pe dr. Roth să ne enumere greșelile pe care le-au făcut cei doi participanţi la dezbatere.

Ariel Roth:

Deoarece majoritatea inadvertenţelor care au apărut în timpul dezbaterii Nye-Ham aparţin ariei ştiinţei istorice, gradul de inexactitate rămâne o enigmă. Realitatea este adeseori mult prea complexă pentru a ne oferi răspunsuri simple, însă câteva observaţii merită făcute.

Afirmaţii eronate ale lui Bill Nye

680.000 de straturi de gheaţă în Antarctica. Cu toate că există zone ale Antarcticii în care putem observa câteva straturi de gheaţă, în cea mai mare parte a continentului precipitaţiile extrem de reduse nu au permis formarea acestora (vezi slide-urile 40-48, DISCUŢIA 8, www.sciencesandscriptures.com).

Ştiinţa istorică nu există. Fals. Știinţa istorică este un concept destul de răspândit și acceptat. Simpson, un evoluţionist cu recunoaștere globală, de la Universitatea Harvard, accentuează diferenţa între știinţa empirică (știinţă bazată pe percepţia senzorială și pe experimentare) și știinţa istorică (referitoare la acele aspecte ale știinţei care nu sunt ușor testabile și predictibile). Bill Nye a greșit atunci când a sugerat că știinţa istorică nu există, iar argumentul său că tot ce este observabil este istoric ignoră uzul obișnuit al termenilor de către oamenii de știinţă.

Toate plantele au fost acoperite de apă timp de un an de zile în timpul potopului. Multe plante plutesc, iar relatarea biblică a potopului nu indică o acoperire totală cu apă a planetei timp de un an de zile.

Nu există canioane asemănătoare Marelui Canion pe nici un alt continent. În Himalaya există canioane extrem de adânci, iar râul Indus din Gilgit are o adâncime de trei ori mai mare decât cea a Marelui Canion.

Nu există o intersectare a straturilor de fosile din Marele Canion. Sau straturile superioare nu se intersectează cu cele inferioare. Într-o oarecare măsură, Nye are dreptate, însă acest lucru este valabil în cazul grupelor taxonomice mai mari şi nu se aplică la nivelul speciilor inferioare. Raţionamentul este lipsit de sens la acest nivel, deoarece paleontologii nu fac altceva decât să extindă zona de răspândire a unei anumite specii atunci când acestea se găsesc mai sus sau mai jos în straturile de fosile. Unele fosile au o zonă de răspândire fixă, iar altele extinsă. Vezi capitolul 9 şi 10 din cartea Origini.

Sub picioarele noastre se află milioane de straturi de viaţă. Nesemnificativ, dacă straturile au fost transportate în timpul potopului relatat de Geneza, după cum reiese din relatarea cu privire la creaţie.

Este posibil la Tiktaalik să nu reprezinte de fapt o formă intermediară (n.t. – între peşti şi primele animale care au ieşit din apă), aşa cum se susţine. Mi se pare greu de crezut că Nye a folosit acest exemplu ca o predicţie. Acetsta ar fi trebuit desfiinţat când au fost descoperite urme corecte ale pașilor unui tetrapod în straturi despre care se presupune că aveau o vechime de 18 milioane de ani. Așa că Tiktaalik nu mai e veriga lipsă pe care evoluţioniștii o folosesc ca argument solid. Ar putea totuși să schimbe datarea rocilor unde au fost găsite urmele tetrapodului, astfel încât să se potrivească teoriei lor. Așa au făcut recent cu urmele unor păsări, dar acesta nu este decât un bun exemplu despre cum poţi manipula datele ca să se potrivească unor teorii (pentru mai multe detalii despre acest subiect, vezi şi site-ul organizaţiei Creation Ministries International and Answers in Genesis).

Blocurile de rocă din statul Washington. Majoritatea geologilor şi creaţioniştilor nu consideră că ar fi apărut în urma Potopului, ci în urma inundaţiilor glaciare ulterioare. Se pare că Nye a inventat această problemă doar pentru a avea un motiv de critică la adresa creaţioniştilor. Totuşi, unii creaţionişti cochetează cu ideea sortării sedimentelor de către gravitaţie în timpul Potopului, însă, dacă aveţi nişte noţiuni elementare de sedimentologie, veţi înţelege că această idee nu este relevantă în discuţia noastră. Chiar şi inundaţiile majore distribuie sedimentele în straturi şi nu creează un „talmeş-balmeş” general, lucru la care nu ne-am aştepta nici în cazul Potopului din Geneza.

Arca nu ar fi rezistat presiunii apelor. A construi una care să reziste este totuşi destul de uşor şi, din câte am înţeles, vasul „Wyoming” a făcut destul de bine faţă apelor timp de mai mulţi ani.

Sex pentru întărirea imunităţii. În fine, explicaţia evoluţiei organelor sexuale pentru diminuarea numărului de paraziţi trece complet cu vederea problemele principale pe care le întâmpină modelul evoluţionist în a explica evoluţia organelor sexuale. Reproducţia asexuată este mult mai potrivită unei evoluţii directe rapide. Și atunci, de ce ar fi evoluat sistemul reproducător în ceva mai puţin eficient, cu gene mai puţin specifice. De asemenea, problematică pentru evoluţie este întrebarea: ce a apărut mai întâi, procesul complex al creării spermei sau procesul creării unui ovul? Ambele sunt nefolositoare și, luate separat, nu au valoare în vederea supravieţuirii. În acest caz, cum se explică această „evoluţie” (vezi slide-urile 41-44, DISCUŢIA 3, www.sciencesandscriptures.com)

Contextul cosmic şi timpul măsurat în ani lumină care ne desparte de stele reprezintă într-adevăr o provocare pentru modelul lui Ham, însă nu şi pentru numărul mare de creaţionişti care cred că universul a fost creat cu mult timp înainte de săptămâna creaţiunii.

Biblia este mai respectată decât problemele pe care le ridică ştiinţa. Oamenii de ştiinţă îşi modifică adesea punctele de vedere, iar paradigmele precum cea a mobilităţii continentelor se schimbă în mod constant. În schimb, Biblia a rezistat testului timpului cu mult mai bine decât majoritatea interpretărilor ştiinţifice. Este de departe cea mai populară carte din lume şi cu mult mai populară decât orice manual ştiinţific. Prin urmare, este mult mai demnă de respect decât ştiinţa.

Pot creaţioniștii prezice ceva? Modelele creaţioniste pot oferi predicţii, după cum oferă și modelele evoluţioniste. În schimb, modelele creaţioniste pot să fie mult mai complicate pentru că sunt deschise la un spectru mult mai larg de posibile cauze, nelimintându-se la simple cauze materialiste.

Nye susţine că poate dovedi vârsta pământului cu mare precizie. Nu sunt sigur dacă a folosit cuvântul „a dovedi.” Dar dacă a făcut-o, acest lucru contravine în mod făţiş punctului de vedere care spune că ştiinţa nu poate dovedi nimic, din moment ce ştiinţa are dreptul să se răzgândească. Ştiinţa oferă dovezi, matematica demonstrează teoreme. Ceea ce mă preocupă însă este acea „mare precizie.”

Nye nu a oferit dovezi dincolo de datarea radiometrică, datare complexă care se bazează adeseori atât pe presupuneri bune cât şi rele. Cu toate acestea, există câţiva factori care ridică probleme serioase cu privire la coloana geologică. Mai jos sunt prezentate zece exemple extrase dintr-un capitol pe care l-am scris pentru cartea IN THE BEGINNING (Pacific Press, 2012). Vă pot oferi trimiterile bibliografice, dacă aveţi nevoie. Aceste date par să contravină „marii precizii” a lui Nye.

„Cum rămâne cu miliardele de ani? Geologii şi mulţi alţii folosesc adesea ordinul milioanelor şi al miliardelor pentru a se referi la vârsta diferitelor fosile. Drept dovadă este invocată de cele mai multe ori metoda datării radiometrice. Literatura ştiinţifică este împânzită cu date de felul acesta, care se află în conflict cu modelul biblic conform căruia viaţa a fost creată cu doar câteva mii de ani în urmă. Cu toate acestea, există şi acele date ştiinţifice care susţin mai mult modelul biblic decât pe cel al erelor geologice îndelungate:

(1) Erodarea continentelor este atât de rapidă încât, de-a lungul marilor ere geologice propuse, acestea s-ar fi putut eroda de peste o sută de ori până la nivelul mării. Dacă sunt atât de vechi, de ce sunt totuşi încă aici? Unii sugerează existenţa unui proces de reînnoire de la bază a continentelor. Soluţia nu este însă deloc satisfăcătoare, din moment ce coloana geologică, de la nou spre vechi, este încă prezentă pe continente care, în mod evident, nu au parcurs încă nici măcar un ciclu de erodare completă.

(2) De asemenea, folosind nişte calcule extrem de conservatoare, la viteza cu care râurile transportă sedimentele înspre oceane, ar fi trebuit ca în prezent acestea să se fi umplut cu sedimente de mai bine de şapte ori de-a lungul miliardelor de ani postulate.

(3) Suprafeţele plane, precum Insula Kangaroo, – la care ne-am referit mai sus – şi care se presupune a fi extrem de vechi, nu ar trebui să fie de fapt atât de plane şi ar trebui să fi fost erodate complet de-a lungul erelor geologice sugerate.

(4) Planitatea straturilor sedimentare de sub şi de deasupra numeroaselor discontinuităţi plane (paraconformităţile la care ne-am referit mai sus) indică o stratificare rapidă a coloanei sedimentare.

(5) Carbonul-14, care are un timp de înjumătăţire de doar 5730 de ani nu ar trebui folosit deloc în dreptul unor mostre mai vechi de un milion de ani. Totuşi, datarea cu carbon-14 sugerează că fosilele marine, cărbunele, grafitul, chiar şi unele diamante, presupuse de mulţi ca având sute de milioane de ani, sunt relativ tinere. În cazul acestora, datarea cu carbon-14 sugerează date mult mai recente!

(6) Moleculele proteice nu pot supravieţui atât de mult timp, mai ales că unii dintre aminoacizii din compoziţia acestora sunt extrem de delicaţi. Unii sugerează că perioada acestora de supravieţuire ar fi de câteva mii, sau maxim un milion de ani. Totuşi, în fosila unui dinozaur, care se presupune că ar avea 78 milioane de ani, s-au găsit urme de ţesut cu aspect proaspăt, precum şi urme de celule sanguine. Poate că totuşi dinozaurii nu sunt chiar atât de bătrâni!

(7) Conform scenariului evoluţionist, rasa umană există de aprox. 200-500 de mii de ani, iar genul Homo, de aprox. două sau mai multe milioane de ani. Ne reproducem atât de repede, încât ne dublăm numărul în mult mai puţin de 100 de ani. Dacă pornim de la doar doi părinţi şi luând în considerare viteza actuală de reproducere, avem nevoie de doar câteva mii de ani pentru a ajunge la numărul populaţiei de azi. Se pare, până la urmă, că nu suntem pe-aici de atât de multă vreme pe cât sugerează evoluţia, ori planeta ar fi deja plină.

(8) De asemenea, dovezile arheologice extrem de convingătoare ale activităţii umane, cum sunt scrisul sau colosurile arhitecturale, precum apeductele sau piramidele, nu au decât câteva mii de ani.

(9) Mutaţiile sunt extrem de dăunătoare, iar calculele indică faptul că, datorită ratei ridicate a mutaţiilor descoperite recent, ar trebui ca umanitatea să fi degenerat până la punctul de extincţie cu mult timp în urmă. Cum să fi supravieţuit totuşi unor şanse atât de împotrivitoare, dacă suntem pe-aici de câteva sute de mii de ani?

(10) Evoluţia are nevoie de foarte mult timp, însă eonii geologici extrem de lungi sunt totuşi mult prea scurţi pentru improbabilităţile imaginate. Biologul molecular Herbert Yockey a calculat că, pe pământ, ar fi nevoie de 1.023 ani pentru ca o singură moleculă proteică specifică să se producă în mod accidental. Vârsta presupusă a pământului este de 10 miliarde de ori prea scurtă pentru a produce o singură moleculă proteică specifică, iar cea mai simplă formă de viaţă pe care o cunoaştem are câteva sute de mii de astfel de molecule. Evaluate din punct de vedere cantitativ, miliardele de ani propuse pentru procesul de evoluţie nu sunt de prea mare ajutor dacă luăm în calcul improbabilităţile implicate. Creaţia pare un lucru necesar.

Afirmaţii eronate ale lui Ken Ham

Nu a făcut multe, iar puţinele la care mă voi referi nu sunt foarte semnificative. Nu s-a concentrat pe fapte, ci mai mult pe filosofie şi pe interpretarea sa personală a Bibliei.

Milioane de ani înseamnă existenţa morţii înaintea păcatului. Punct bine atins, însă la ce se referă atunci când spune că înainte de păcat nu a existat moarte? Trebuie totuşi spus că a existat multă moarte înaintea căderii în păcat, dacă luăm în considerare toate alimentele din plante care au fost consumate. De fiecare dată când mâncăm un măr, ucidem o mulţime de feluri de celule. Argumentele sale trebuiau să fie mai clare. Şi ce s-a întâmplat în grădina Eden cu toate furnicile călcate de elefanţi?

90% dintre metodele de datare contrazic existenţa erelor lungi. Cu siguranţă că veţi găsi mii de date care contrazic fie erele lungi, fie pe cele scurte, iar comunitatea ştiinţifică va accepta doar metodele care se potrivesc cu erele lungi din publicaţiile lor. Aş manifesta însă mai multă prudenţă în a spune că toate metodele cuprinse în cele 90 de procente reprezintă metode valide. Este posibil ca în literatura creaţionistă să existe vreun articol care să menţioneze acest lucru, însă cifra pare prea optimistă în contextul metodelor standard de datare.

Avioane îngropate în Groenlanda. Acesta nu reprezintă un exemplu semnificativ de inadvertenţă deliberată, însă am auzit că avioanele P-38 se află într-o zonă cu precipitaţii frecvente, deci nu reprezintă climatul normal din Groenlanda. Problema trebuie studiată mai adânc. În mod cu totul întâmplător, în Groenlanda sunt vizibile doar câteva mii de straturi de gheaţă. Pentru detectarea straturilor de mai jos se folosesc metode distincte (vezi slide-urile 45-47 din DISCUŢIA 8 la www.sciencesandscriptures.com).

Am avut impresia că, din moment ce Ham nu permitea ca vreun lucru să îi modeleze credinţa pe care și-a format-o din Biblie, s-a detaşat de metodele pe care raţiunea le oferă pentru a descoperi adevărul. Folosind această atitudine i-a îndepărtat pe mulţi dintre aceia care se declară gânditori. Ar trebui ca adevărul să fie mai logic decât neadevărul, iar oamenii au libertatea de a alege. Dumnezeu ne-a înzestrat cu creierele noastre, iar noi suntem datori să le folosim. După părerea mea, aceasta a fost cea mai gravă eroare a sa. Sunt cei care susţin că crezul lor se bazează doar pe credinţă. Totuşi, trebuie să ai credinţă în lucrurile corecte, iar raţiunea ne poate ajuta să le alegem dintre toate celelalte.

După ce și-a încheiat doctoratul în zoologie la Universitatea din Michigan, Ariel A. Roth a petrecut treizeci de ani ca cercetător în diferite domenii în care ştiinţa şi religia se întrepătrund. A predat la universităţile Andrews şi Loma Linda şi a fost director la Geoscience Research Institute între anii 1980 şi 1994.

Citește și:

Evoluţie sau creaţie. Mai aproape de miezul controversei

Diavolul din detaliile dezbaterii evoluţionism vs creaţionism