Richard Dawkins s-a poziţionat extrem de critic faţă de candidaţii conservatori la președinţia SUA, acuzându-i pentru poziţia lor antievoluţionistă. Ben Carson, care se bucură în prezent de o creștere în sondaje, a fost „beneficiarul” principal al înţepăturilor lui Dawkins, bine-cunoscutul om de știinţă etichetându-l ca o „rușine”.

Cum poate Ben Carson, un medic reputat, să fie contra știinţei? – este mirarea exprimată public de unul dintre cei mai vocali apărători ai evoluţionismului. Richard Dawkins a participat la o emisiune CNN, unde a afirmat că reticenţa candidaţilor de a accepta evoluţionismul este „profund deprimantă”. Toţi candidaţii republicani la președinţie, cu excepţia lui Trump, au declarat că nu cred în evoluţie, menţionează The Examiner.

Dawkins a susţinut că, prin natura profesiei sale de medic, Carson nu ar trebui să fie atât de indiferent faţă de știinţă, în favoarea gândirii biblice. Dacă, în general, orice poziţie antiștiinţifică este problematică, atunci „pentru un medic cu distincţii atât de importante precum Carson, situaţia este chiar mai rea. Evoluţia este piatra de temelie a biologiei, iar biologia este piatra de temelie a medicinei. În mod clar, el nu înţelege teoria fundamentală a propriei sale preocupări. Acesta este un lucru grav.”

Răspunsul creaţioniștilor

Această abordare l-a înfuriat foarte tare pe creaţionistul Ken Ham. În opinia acestuia, atacul lui Dawkins nu demonstrează decât că acesta își neagă propria acuzaţie. Argumentul lui Ham este construit pe suita realizărilor pe care Carson le-a avut, în ciuda convingerilor sale antievoluţioniste. „În mod evident, dr. Carson nu a avut nevoie să creadă în evoluţie pentru a deveni un neurochirurg de renume mondial.” În acest sens, Ham menţionează cele 67 de titluri onorifice ale prezidenţiabilului american, performanţa separării gemenilor siamezi, calitatea de membru al Alpha Honor Medical Society, numirea de către revista Time drept unul dintre cei mai importanţi 20 de medici și oameni de știinţă la nivel mondial și multe altele, „Cum poate fi pusă această listă impresionantă pe același plan cu ceea ce Richard Dawkins a realizat în această lume?”, se întreabă Ham.

Editorii platformei patheos au reacţionat la fel de dur, acuzând că modul în care Ham pune problema indică faptul că „nu știe să facă măcar o căutare pe Google”. Fără a discredita realizările lui Carson, editorii consideră că premiile sale nu pot fi puse pe picior de egalitate cu performanţele domeniului de activitate. Odată ce ai primit o distincţie, celelalte vin de la sine, ar lăsa ei de înţeles. În schimb, cercetările știinţifice ale lui Dawkins sunt incontestabile.

Jocul declaraţiilor incendiare

De ce a ajuns Carson ţinta tirului evoluţioniștilor? Fostul neurochirurg a atras adversitate și atunci când a spus că teoria evoluţiei a fost creaţia diavolului (acesta l-ar fi încurajat pe Darwin să își formuleze teoria), iar teoria Big Bang este „ridicolă” și poate fi considerată un „basm”. Recent și-a reiterat poziţia, atunci când a spus că el crede în crearea în 6 zile literale a Pământului, însă nu pare să fie convins și de tinereţea acestuia. Această poziţie îl separă de majoritatea creaţioniștilor, care preferă să se limiteze la o citire literală a textului biblic. „Eu cred în microevoluţie. Cred în selecţia naturală. Dar am o abordare diferită”, conchidea Carson într-un interviu pentru Fox News.

Chiar și în contextul acestor nuanţe pe care Carson le introduce, nu a scăpat de șarja lui Dawkins. Explicaţia poate fi destul de simplă. Neurochirurgul vine tare din urmă în sondajele de opinie. Discursul său cu miză religioasă pare să aibă priză la o parte a electoratului american. Aproape că Dawkins se întreabă ce se va întâmpla cu America în cazul în care Carson, odată ajuns președinte, va continua să aibă o gândire neștiinţifică. Este destul de concludent faptul că aceste poziţii antagonice s-au acutizat și pe fondul unui joc al acuzaţiilor în care intervin replici nu foarte comode. De exemplu, Dawkins i-a acuzat pe creaţioniști și de aroganţă. „Este o formă de aroganţă să spunem că știm ce face Dumnezeu.” În opinia biologului, „singura modalitate de a cunoaște ceva este de a privi la probe. În acest caz particular, dovezile sunt copleșitoare. În cazul evoluţiei, nu există nicio îndoială. Este un fapt.”

Credinţă sau știinţă?

Problema de fond constă în dificultatea stabilirii unei conexiuni oneste între credinţă și știinţă. Cele două pleacă de la paradigme total diferite. Dawkins respinge din start faptul că evoluţionismul ar putea avea vreodată vreo legătură cu ideea de credinţă. Știinţa „nu este ceva ce să crezi sau nu”. Construind mai departe pe această convingere, cercetătorul britanic conchide că evoluţionismul „este un fapt. Este tot la fel cum Pământul se învârte în jurul Soarelui. Nu poţi să crezi în aceasta decât cu excepţia cazului în care ești un ignorant.” Pentru a părea și mai convingător în argumentaţia sa, Dawkins a susţinut că politicienii care par să fie creaţioniști optează pentru această variantă doar din raţiuni electorale. Astfel, a pus sub semnul îndoielii faptul că republicanii ar crede cu sinceritate în creaţionism, iar dacă asta chiar se întâmplă, „atunci este profund deprimant”.

Ceea ce încearcă să sugereze biologul britanic este faptul că toate probele ar fi favorabile evoluţionismului. Trece totuși sub tăcere nenumăratele contradicţii sau modificări de concluzii asociate acestei teorii. De pildă, teoria Bing Bangului, cândva unanim acceptată în lumea știinţifică, este pusă sub semnul îndoielii. Pe de altă parte, nici creaţionismul nu dispune de toate probele. Dacă le-ar avea, nu ar mai fi necesară credinţa. Ambele tabere lucrează cu verigi lipsă și aceasta ar trebui să le facă mai reţinute în incisivitatea declaraţiilor.