În general, apa sfinţită este apreciată pentru presupusa capacitate de a proteja fiinţa umană. Bisericile tradiţionale recurg în mod ritualic la obiceiul stropirii oamenilor. Mai nou, pot fi binecuvântate și bicicletele.

În grup sau individual, numeroși bicicliști intră cu tot cu bicicletă pe covorul roșu din interiorul Bisericii „Sfântul Pavel” din Toronto. Înăuntru sunt întâmpinaţi de o oficiantă, îmbrăcată în robă albă, care îi stropește cu apă sfinţită pe posesorii de biciclete, susţine RNS.

Pentru mulţi, ideea poate fi ciudată, nu însă și pentru o parte a cetăţenilor din Toronto, care sunt la a șasea participare la ritualul de binecuvântare a bicicletelor. Motivaţia din spatele acestui gest poate fi considerată mai mult decât lăudabilă. Este vorba de afișarea unei atitudini pozitive faţă de mediu. Reprezentanţii Bisericii „Sf. Pavel” consideră că problemele actuale legate de mediul înconjurător nu trebuie lăsate să fie girate doar de cercurile știinţifice sau politice. Ele au și o componentă puternic spirituală.

Cu bicicleta la sfinţit

Publicul larg consideră că schimbările climatice trebuie abordate și din perspectivă etică cu implicaţii religioase. Astfel, un sondaj Reuters a constatat că 66% dintre americani consideră că liderii politici sunt obligaţi din punct de vedere moral să ia măsuri pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon. Pe acest fond, bicicletele răspund unei nevoi cotidiene și reprezintă o modalitate eficientă de a combate la nivel personal schimbările climatice.

Unele biserici par să își fi asumat în mod deschis această responsabilitate, drept urmare prima binecuvântare de biciclete a avut loc în 1999, la Catedrala „Sfântul Ioan Divinul”, din New York. De atunci, ritualul a fost preluat și de biserici din alte orașe, precum Los Angeles, Melbourne sau Toronto. Procesiunea nu este lipsită de o ușoară nuanţă spectaculoasă. Oficiantul folosește o crenguţă de cedru pe care o înmoaie în cristelniţă, iar apoi stropește bicicliștii, cu tot cu bicicletele lor. „Este ceva divin în simplitatea unei biciclete”, a declarat Ann Russell (care urmează în prezent un Master of Divinity), oficianta procesiunii din Toronto. „Avem datoria de a trăi cu respect faţă de creaţie”, spune ea, iar „celebrarea mersului pe bicicletă este o modalitate de a respecta porunca referitoare la grija faţă de Pământ.”

RNS-BIKE-BLESSING b

Fondul este același, formele diferă

Intenţia unor biserici de a atrage atenţia asupra problemelor de mediu ar trebui să fie susţinută de toţi cei care consideră că planeta aceasta ne-a fost dată în grijă. Din acest punct de vedere, încercarea de a da o notă de religios protecţiei mediului este mai mult decât lăudabilă. Singura problemă care necesită o discuţie este legată de modalitatea aleasă pentru a face acest lucru. Binecuvântarea bicicletelor, deși ciudată, nu este atât de inedită precum pare.

Obișnuinţa de a binecuvânta obiecte are o lungă istorie, iar românii sunt familiarizaţi cu această procedură. Motivaţia poate fi corectă, dar acţiunea e discutabilă. Un exemplu similar este binecuvântarea maşinii, care este considerat un gest religios oficial (video) sau a pârtiilor de schi (video), a stadioanelor, imobilelor și chiar a cailor (video). Motivaţia este similară: de a-i oferi protecţie celui care e stropit cu apa sfinţită. Dar situaţia diferă puţin în privinţa obiectelor expuse stropirii.

În privinţa aceasta merită în primul rând observat că ideea stropirii cu agheasmă a obiectelor este agreată de clerul bisericii. „Au fost destule cereri de sfinţire a mașinilor, dar de astăzi este o bucurie și o binecuvântare pentru noi, preoţii, că putem să sfinţim mașinile în mod oficial”, a declarat unul dintre oficianţii unei „sfeștanii” a mașinii. Pe de altă parte, se observă și multă confuzie în această privinţă. Pot fi sfinţite obiectele, în condiţiile în care Biblia prezintă o altă perspectivă legată de acest subiect?

Sfinţire sau binecuvântare?

Preotul respectiv a utilizat expresia „sfinţire a mașinii”. Confuzia derivă tocmai din asocierea celor două cuvinte. „O casă, un birou, un spital, un magazin sau o maşină pot fi doar binecuvântate, dar nu şi sfinţite”, a declarat un alt prelat într-un articol de analiză teologică. El recunoaște că, în realitate, diferenţa aceasta terminologică nu este sesizată la nivel public. Chiar formulele din Molitfelnice au „formule” greşite pentru stropirea unor obiecte cu agheasmă. Adică apare cu insistenţă expresia „se sfinţeşte”, care este pusă din inerţie în toate rânduielile bisericești. În opinia autorului, „toate sfinţirile sunt şi binecuvântări, dar nu toate binecuvântările sunt şi sfinţiri”.

Această abordare teologică recurge, de fapt, la un joc de termeni specific religioși, prin care se intenţionează ieșirea din dificultăţile legate de înţelegerea rolului pe care îl joacă apa sfinţită. Conform presei ortodoxe, binecuvântarea ar fi specifică doar bunurilor comune, comparativ cu celelalte lucruri care sunt sacre prin ele însele. Însă, indiferent de termenii atribuiţi, întrebarea rămâne aceeași: Poate un obiect să primească niște atribute prin intermediul unui ritual, fie el religios? Adică, mai concret, o bicicletă este mai sigură dacă este stropită?

Răspunsul la această întrebare trebuie căutat într-o sursă sigură, altfel există riscul alunecării în tehnici magice, în ciuda unei motivaţii corecte. Iar în această privinţă, singura sursă legitimă este Biblia. Este drept că Sfânta Scriptură vorbește despre apa sfinţită și despre clădiri sfinte, dar acestea sunt așezate într-un anumit context și sunt asociate unei anumite înţelegeri a fenomenului religios. Mai târziu, în perioada nou-testamentară, apare cu preponderenţă ideea sfinţirii oamenilor, ceea ce schimbă datele problemei. Diferenţa nu este doar de semantică, ci de fond.

Sfinţirea omului nu este însă rezultatul unui demers ritualic, ci o operaţiune divină care se derulează pe tot parcursul vieţii. Dacă, în privinţa transformării interioare a omului, nu poate fi invocată o schimbare spontană, situată la limita magiei, cu atât mai puţin poate fi pretinsă această performanţă în privinţa unor elemente materiale. Faptul că un obicei persistă la nivelul mentalului colectiv nu este și o garanţie că este și corect.

DISTRIBUIE: