Acesta a fost titlul care m-a convins să citesc povestea unui cuplu de tineri nonconformiști care, încăpăţânându-se să fie diferiţi într-o lume care urla „uniformizare!”, au împins mai la vale bolovanul revoluţiei sexuale.

Americanii Barbara și John Williamson aveau multe calităţi în ochii societăţii din anii ’60, în care își trăiau tinereţea. Erau educaţi, socializau în cercuri superioare, aveau cariere promiţătoare și extrem de bănoase pentru vârsta lor. Însă între ei și convenţiile societăţii era o prăpastie peste care nici ei, nici societatea nu erau dispuși să treacă. Barbara și John credeau că toate tarele civilizaţiei pot fi vindecate dacă oamenii se întorc la naturaleţe prin renunţarea la ceea ce ei considerau a fi inhibiţii artificiale, impuse de societate. Și aici încadrau de exemplu hainele, castitatea și monogamia. Cei doi se prezentau în schimb drept experimentatori ai unor idealuri uitate: sinceritatea absolută și fidelitate faţă de simţuri. „Dacă te simţi bine făcând un lucru, fă-l.”

Fondatori ai comunităţii Sandstone (un „sanatoriu” nudist, deschis sexualităţii și ospitalier cu cei dispuși să facă schimb de parteneri), Barbara și John Williamson sunt o cărămidă din edificiul revoluţiei sexuale. Însă între revoluţia pe care și-au propus-o ei și rezultatele ei reale s-a deschis o altă prăpastie, peste care, de data aceasta, nici cu voinţă nu se putea trece. Cei doi iubeau transparenţa, sinceritatea, libertatea și comuniunea, însă fără să realizeze că toate aceste idealuri nu există în vid, ci interacţionează cu diferite variabile (inclusiv cu alte idealuri) și că, de multe ori, dacă societatea ajunge la exprimări poate mai șoptite ale unui absolut este pentru că acest tip de exprimare permite societăţii să manifeste simultan și alte valori. Nu e nimic nou aici: e vechiul pachet libertate-responsabilitate, echilibrul (incompatibil cu libertatea absolută) generat de faptul că a avea ceva presupune a nu avea altceva. „Fiecare alegere presupune o renunţare şi fiecare renunţare ne face conştienţi de limitare şi temporalitate. (…) Fiecare da, implică un nu,” spunea Irvin Yalom în Privind soarele în faţă. Și ce este fascinant este modul cum această axiomă socială s-a manifestat concret în viaţa celor doi revoluţionari, lăsând în urmă o lecţie pentru alţii care cred într-o matematică simplistă a vieţii: intenţii oneste = intenţii bune, intenţii bune = rezultate bune, deci rezultă că nu e nevoie pentru rezultate bune decât de niște intenţii oneste. De fapt, aceasta e definiţia dezamăgirii.

Ce s-a întâmplat cu părinţii revoluţiei sexuale și ce s-a întâmplat cu descendenţii lor spirituali? Surpriză: în timp ce unii revoluţionari au sfârșit în căsătorii tipice (monogame, până ce moartea i-a despărţit), descendenţii lor spirituali, proaspăt scăpaţi de blestemul presiunii de a nu divorţa, au pornit un trend al divorţurilor și al recăsătoririlor pe bandă rulantă.

Strict pentru comunitatea Sandstone, sfârșitul idealurilor a venit pe cea mai banală ușă posibilă: falimentul. Pentru că, în ciuda scenariului utopic, sexul nu poate fi unica și cea mai importantă activitate umană. Natura atât de lăudată de comunitate ar fi trebuit să fie un martor al faptului că sexul este doar una dintre nenumăratele faţete ale vieţii. Iar găzduirea a sute de petreceri neprofitabile, cu zeci de invitaţi – fie ei aleși pe baza unor interviuri care să îi selecteze doar pe cei potriviţi fizic și mental – nu avea cum să fie compatibilă cu traiul strict din economii. (Fondatorii au pierdut jumătate de milion de dolari, strânși din salariile adunate pe vremea când aveau locuri de muncă.) După destrămarea comunităţii, fondatorii ei s-au văzut nevoiţi să se întoarcă la viaţa obișnuită și au realizat curând că asta înseamnă un iad pentru ei. Așa că au făcut tot ce a ţinut de ei pentru a se întoarce la paradisul pierdut, de data aceasta într-o formă modificată: construit în jurul familiei lor (chiar așa!) și a unei colecţii de feline sălbatice pe care le-au salvat, printr-un concurs de împrejurări, de la eutanasie. Ani mai târziu, John a murit după o luptă agonizantă cu cancerul, iar Barbara a rămas să aibă grijă de ultima felină care a supravieţuit adăpostită de ei. Jurnalista care i-a spus povestea a vizitat-o pe Barbara acasă și, după o întâlnire de gradul zero cu felina care se plimba nestingherită prin casă, şi-a dat seama că Barbara, ajunsă la vârsta de 80 de ani, este încă dispusă să trăiască într-un mediu mult mai riscant decât orice alt cunoscut al ei.

Urmașii spirituali ai revoluţiei sexuale au avut însă de înfruntat consecinţe mult mai dure. Privită de la distanţa de aproape 50 de ani, cât s-au scurs de atunci, revoluţia sexuală poate apărea glamourizată ca o cruciadă a libertăţii. Însă haiducii utopiei sexuale nu au realizat decât după ce au început bătălia că nu luptau numai contra convenţiilor. Apariţia epidemiei de SIDA a fost un dușman crunt și neașteptat. O surpriză tragică a răvășit, în cel mai crud mod, vieţile a sute de mii de adepţi ai iubirii libere, care nici măcar nu își imaginau că s-ar putea expune unui astfel de risc. Că libertatea totală la care râvneau ar putea pretinde atât de perfid un preţ atât de teribil. Dar așa a fost. Apoi, mai subtilă, dar la fel de perfidă a fost realizarea că idealurile pentru care luptă se întorc împotriva lor. Ca și alţi musafiri ai comunităţii Sandstone, însăși fondatoarea ei mărturisea că era măcinată de sentimente de pierdere atunci când știa că soţul ei este cu altă femeie. Ce paradox! Să militezi pentru o comunitate construită în favoarea înclinaţiilor naturale, dar să lupţi contra înclinaţiei tale naturale de a cere fidelitate din partea partenerului! Ar fi putut fi un semnal de alarmă că ceva nu fusese totuși calculat corect, dar când ești deja în mijlocul frontului, e cam greu să mai oprești războiul.

După ce citești istoria comunităţii Sandstone, vine parcă din cu totul altă lume apelul pastorului prezbiterian Timothy Keller la o viaţă monogamă fidelă. Însă Keller pare să aibă acces la informaţii la care, dacă arhitecţii revoluţiei sexuale ar fi avut acces, poate că efectele negative ale mișcării lor nu ar mai fi fost atât de puternice. Printre alte idei valoroase, Keller recunoaște un lucru: sexul este o forţă. Fizic și emoţional declanșează în noi efecte pe care nicio altă experienţă umană nu le declanșează. Așa cum aprecia Barbara Williamson, sexul presupune transparenţă, sinceritate totală, vulnerabilizare, pentru că fără acestea intimitatea nu este reală. Însă o dăruire completă fizică și sufletească ce ar permite această intimitate are nevoie de un cadru sigur. Iar acel cadru, spune pastorul, este angajamentul căsătoriei. Nu hârtia, nici ceremonia, nici petrecerea. Ci promisiunea sfântă, pentru care se depune efort, pentru întreţinerea căreia se muncește, de a fi una cu celălalt chiar și atunci când sentimentele fluctuează (așa cum au ele reputaţia să facă). Asta înseamnă că nu sentimentele tale te stăpânesc, ci tu decizi ce se întâmplă cu tine și cu cei dragi. Nu emoţiile dictează cursul, ci tu însuţi o faci. Nu te lași purtat de instincte, fiindcă oricât de naturale ar fi, ele au tendinţa să te domine și, când reușesc să o facă, îţi denaturează alte dimensiuni ale vieţii.

Ipocrizia extremă și fundamentalismul strict ale anilor ’50 se cereau revoluţionate. Discriminarea și subjugarea femeii pe multiple planuri trebuiau combătute. Revoluţia sexuală a căzut însă în extrema cealaltă. A opus stricteţii și opresiunii idealul unei libertăţi care s-a dovedit a fi iluzorie. Însă e foarte probabil ca, dacă „autoritarienii” nu ar fi caricaturizat prin interdicţiile lor arbitrare perspectiva creștină asupra sexului, idolatrizând castitatea, nici „revoluţionarii” să nu fi idolatrizat sexul, dezlănţuind odată cu el și consecinţele negative ale revoluţiei sexuale, care s-au ţinut scai de cele pozitive.

Foto: ucf.collegiatelink.net

DISTRIBUIE: