Dacă analizăm iconografia creștină se poate trage concluzia că Iisus a fost o persoană tristă. Totuși, nu toţi sunt de acord cu această supoziţie, unii considerând că întemeietorul creștinismului apela adeseori la umor și că noi ar trebui să îi urmăm exemplul.

„Preoţii se antrenează pentru stand-up comedy.“ Știrea oferită de un cotidian britanic pare să fie o glumă, însă este cât se poate de serioasă. Clerul își dorește să copieze ceva din presupusul stil al lui Iisus, fapt pentru care intenţionează să participe la un curs de stand-up comedy. Motivul? Să dea viaţă predicilor de duminică după modelul lui Christos, susţine The Telegraph.

Practic, preoţii au fost invitaţi să ia parte la un stand-up comedy cu rol formativ. Obiectivul acestei iniţiative oarecum ciudate este de a-i ajuta pe cei care stau în faţa amvonului să se familiarizeze cu tehnicile de improvizaţie comică, ca parte a unui efort susţinut de a-i atrage pe oameni înapoi la momentele liturgice ale bisericii.

Justificarea

Bentley Browning, un comediant de stand-up care îl satirizează în mod regulat pe David Cameron, a fost invitat pentru a derula câteva sesiuni de formare pentru clerul britanic la una dintre întâlnirile clericale care vor avea loc la Londra luna viitoare.

Orientarea Bisericii Anglicane spre comedie vine, cel mai probabil, și ca o reacţie la iniţiativa Bisericii Romano-Catolice, care este în plin proces de înviorare a serviciilor religioase ale bisericii și de diminuare a formalismului. La începutul acestei săptămâni, chiar Papa Francisc i-a atenţionat pe preoţi în privinţa mesajelor „plictisitoare“ conţinute de predicile lor.

Browning, el însuși fiul unui vicar, a declarat că mulţi preoţi pe care îi cunoaște sunt caracterizaţi de un talent comic înnăscut, uneori chiar foarte provocator și împins până la limită, dar care prea rar se utilizează la amvon. „Am decis să fac acest lucru după ce am realizat un sondaj în care i-am întrebat pe oameni cum apreciază predicile“, a spus el. „Jumătate dintre ei au spus că sunt plictisitoare, cealaltă jumătate au spus că sunt foarte plictisitoare.“

Este convins de faptul că Iisus, de-a lungul activităţii sale publice, a dovedit că posedă tehnici de comunicare similare celor desfășurate de comicii stand-up. În sprijinul argumentaţiei sale sugerează că aluzia lui Iisus la cămila care trece prin urechile acului poate fi interpretată ca o ciudăţenie. În fapt, în opinia sa, Iisus folosește ca tehnică de comunicare exagerarea intenţionată, aceasta fiind o formă utilizată și în stand-up comedy. „Cred că există mai mult umor în Biblie decât ar putea oamenii crede“, este concluzia sa.

Antecedente

Cindy Kent este paroh al bisericii Saint John din Londra și una dintre persoanele din ierarhia bisericii care și-au exprimat acordul pentru frecventarea acestui curs. Ea este convinsă că „Iisus a folosit mult umor și reprezintă cel mai bun model cu privire la modul în care trebuie spusă o poveste“, a spus ea.  Kent, fostă cântăreaţă pop și prezentatoare la Premier Radio, a fost primul paroh participant la un spectacol de comedie atunci când s-a prezentat la o emisiune BBC cu titlul „Vicarii spun glume“. „Am fost încântată când BBC mi-a adresat invitaţia, dar și îngrozită, în același timp. Una este să spui o glumă unui prieten, dar este cu totul altceva să o faci la televizor, pentru o potenţială audienţă de mii de persoane.“

Nu este primul contact cu „oferta“ de stand-up. Dioceza de Canterbury anunţa, încă de anul trecut, organizarea unei întâlniri cu Bentley pentru ca predicile să fie presărate cu  „umor și tehnici de comedie testate și verificate“.

Problema de fond

Câtă dreptate are Bentley? Demersul preoţilor ar putea fi justificat dintr-un anumit punct de vedere. Biblia este presărată cu nuanţe umoristice, împletite uneori chiar cu ironii fine. Societatea iudaică nu era deloc posomorâtă, veselia făcând parte integrantă din existenţa ei. Însă, oricât de mult s-ar căuta pe paginile Scripturii, este greu de presupus că ar putea fi identificate „traininguri“pentru deprinderea artei umoristice.

La fel de adevărat, însă, este că umorul a fost considerat mult timp în biserica creștină o practică negativă. Unii părinţi bisericești au îndemnat la moderaţie în această privinţă. De exemplu, Sfântul Vasile cel Mare era de părere că pentru un creştin adevărat nu există niciodată timp pentru a râde şi a face glume nesocotite. La fel, Sfântul Ioan Hrisostomul le sugera creștinilor să nu râdă, deoarece, spunea el, Mântuitorul Însuşi n-a râs niciodată. Era perioada când în percepţia creștină colectivă se impusese imaginea unui Dumnezeu suferind.

Buna dispoziţie a primit o lovitură fatală din partea monahismului, care a demonizat umorul. Tristeţea, contemplaţia excesivă, chinul sufletesc au devenit virtuţi în sine. Iconografia răsăriteană nu face decât să exprime această realitate, fiind rezultatul unei anumite percepţii despre atitudinea faţă de viaţă a sfinţilor. Urmarea a fost inevitabilă: credinciosul se simte în largul său învăluit în tristeţe, iar predicile îi alimentează această stare.

Nuanţele

Este posibil ca anumite abordări ale lui Iisus să fi stârnit hazul, cum este afirmaţia Sa cu privire la cămila care trece prin urechile acului sau comparaţia cu bârna și paiul din ochii oamenilor. Însă aceste exagerări intenţionate aveau o ţintă precisă, și nu doar întreţinerea unei atmosfere de voie bună. Întâlnirile cu Iisus nu au fost transformate în cluburi de socializare, ci au constituit confruntări cu realitatea dură a tendinţelor personale. În consecinţă, chiar și atunci când Iisus a apelat la subtilităţi de mesaj, a făcut-o pentru a provoca introspecţia, și nu pentru a smulge zâmbetele auditoriului.

Ideea înviorării predicilor ar putea fi salutară. La fel și dorinţa de a-i readuce pe oameni la biserică. Însă pentru aceasta este chiar necesar ca preoţii să devină actori? Poate că tocmai aceste devieri de la menirea pentru care există corpul clerical explică de ce bisericile sunt tot mai goale. Chiar dacă bisericile vor fi invadate atunci când oamenii vor avea posibilitatea să guste comedia de la altarele bisericii, ar fi cu adevărat un câștig? În acord cu teologia tradiţională care mizează pe rolul mântuitor al bisericii, revenirea oamenilor în faţa altarelor, indiferent de  instrumentele utilizate, ar putea fi considerată un semn al victoriei. Aceasta nu constituie și o garanţie a faptului că golul sufletesc nu va fi ascuns în spatele unui zâmbet.

DISTRIBUIE: