Un nou document recent al Vaticanului își propune să atenueze o problemă istorică în relaţia dintre creștini și evrei. Reflecţiile prezentate aici sunt suficient de provocatoare prin maniera în care se expun chestiuni destul de sensibile.

În contextul în care Papa Francisc urmează să viziteze cât de curând principala sinagogă din Roma, Comisia pentru relaţiile cu iudaismul a Vaticanului a publicat un document în care pledează pentru respingerea „tendinţelor antisemite”. Este o iniţiativă cât se poate de firească. Până aici lucrurile sunt în ordine, Vaticanul continuând să semnaleze probleme cotidiene pe linia cu care deja ne-a obișnuit. Abordarea se complică odată cu menţiunea că Vaticanul nu încurajează convertirea evreilor la creștinism. Paradoxul acestei situaţii nu constă doar în faptul că se află într-un contrast izbitor cu ceea ce Biserica Catolică a practicat secole de-a rândul. Surpriza majoră provine din posibilele implicaţii teologice ale acestei poziţionări. Comunicatul Vaticanului evidenţiază rolul special pe care îl joacă evreii:

„Biserica Romano-Catolică nu efectuează şi nu încurajează nicio misiune instituţională adresată în special evreilor. Menţinând această respingere, din principiu, a unei misiuni instituţionale (în sensul convertirii) adresate în mod particular evreilor, creştinii sunt chemaţi să ofere mărturie despre credinţa lor în Iisus Hristos şi în relaţia cu evreii, dar trebuie să o facă în mod smerit şi cu sensibilitate, recunoscând că evreii sunt purtători ai cuvântului lui Dumnezeu şi având în minte marea tragedie a Holocaustului”, precizează documentul, conform site-ului oficial al Vaticanului.

Dincolo de elementele apreciative ale documentului, cum ar fi cele legate de antisemitism, acesta este provocator prin referinţele cu privire la convertirea evreilor. Speculaţiile aproape că vin de la sine. „Faptul că evreii sunt participanţi la mântuirea lui Dumnezeu este un punct de vedere teologic de necontestat, dar cum poate fi posibilă aceasta fără acceptarea lui Christos în mod explicit este și va rămâne un mister divin de nepătruns”, se menţionează în document.

Pe considerentul că „evreii sunt fraţii mai mari ai creştinilor”, Vaticanul solicită o mai mare atenţie în relaţiile cu evreii, având în vedere trecutul. Prin reflecţiile inserate în document se dorește aprofundarea relaţiilor iudeo-creștine. Astfel, insistenţa pe evidenţierea rădăcinilor iudaice ale creștinismului este de bun augur. Observaţiile documentului nu se opresc însă aici.

Revoluţie la Vatican

Documentul surprinde prin afirmaţiile sale care „sunt fără precedent, atât în ​​conţinut, cât și în claritate”, comentează Christian Post. Este mai mult decât evidentă o schimbare de abordare a Bisericii Catolice, comparativ cu secolele interminabile de persecutare a evreilor. Până în anii 1960, învăţătura oficială a Bisericii Catolice era discriminatorie și plină de jigniri la adresa evreilor. Rugăciunile din Vinerea Mare evidenţiau „perfidia” evreilor și solicitau convertirea lor. Era rezultatul direct al unei presupuse vine colective de deicid. De exemplu, Papa Eugen al IV-lea spunea în cadrul Conciliului din Florenţa (1441) că „evreii nu pot lua parte la viaţa veşnică şi vor merge în focul veşnic ce a fost pregătit pentru diavol şi îngerii săi, dacă nu vor fi alăturaţi Bisericii până la sfârşitul vieţii lor”.

Această atitudine s-a perpetuat până în 1965, când  Conciliul Vatican II a emis documentul Nostra Aetate, care reglementa și umaniza relaţia catolicilor cu evreii. Nu este o coincidenţă faptul că noua „reflecţie” a fost lansată de către Vatican cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Nostra Aetate, nu doar continuându-i tema, ci ducându-i-o chiar mai departe. Abordarea progresistă a noului document a fost remarcată chiar de partea evreiască. „Ar putea fi dedusă din Nostra Aetate sau din comentariile ulterioare, dar nu cred că a fost vreodată scrisă explicit în acest fel”, a precizat rabinul David Rosen, directorul internaţional pentru afacerile interreligioase pentru Comitetul Evreiesc American, care a luat parte la prezentarea oficială a documentului.

Dilemele Vaticanului

Dacă pentru oficialii evrei documentul generează satisfacţii, pentru teologii catolici este plin de capcane. Aceștia au insistat asupra faptului că doctrina catolică respinge posibilitatea existenţei mai multor căi spre Dumnezeu. De aici derivă dificultatea unei probleme de care sunt conștienţi chiar și semnatarii documentului. „Teoria că pot exista două căi diferite pentru mântuire, calea evreiască fără Christos și calea cu Christos, ar pune în pericol, de fapt, fundamentele credinţei creștine”, spun aceștia. În acest context, se recunoaște că subiectul abordat ridică o „întrebare teologică extrem de complexă”, generată de modul în care „credinţa creștină în semnificaţia mântuitoare universală a lui Iisus Christos poate fi combinată într-un mod coerent cu declaraţia la fel de clară a credinţei în legământul niciodată revocat al lui Dumnezeu cu Israelul”. Aici intervine al doilea element sensibil al documentului, care derivă din ipoteza unui „legământ niciodată revocat”. În rezumat, documentul încearcă să realizeze o conexiune între cele două elemente: mântuirea este doar prin Christos, dar și evreii (chiar prin refuzul credinţei în Iisus) sunt incluși în acest proces. Aceasta duce la o concluzie pe cât de simplă de formulat, pe atât de dificilă de elucidat. Acţionează Dumnezeu prin intermediul a două sisteme diferite, chiar dacă unul derivă din celălalt? Cu alte cuvinte, creștinismul și iudaismul sunt două alternative divine cu aceeași miză?

Cu evreii pe același drum

Răspunsul la această dilemă s-au grăbit să îl dea nu doar oficialii catolici, ci și unii rabini evrei. Iniţiativa Vaticanului vine la doar o săptămână după ce un grup de rabini ortodocși a emis o declaraţie la fel de revoluţionară, prin care recunoaște participarea creștinilor la un plan divin (în sensul că împreună cu evreii pot răscumpăra lumea). „În separarea iudaismului de creștinism, Dumnezeu a voit o separare între parteneri cu diferenţe teologice semnificative, nu o separare între dușmani”, spune documentul semnat de 28 de rabini. Această afirmaţie pune creștinismul într-o perspectivă teologică iudaică diferită, una extrem de pozitivă. „Recunoaștem că creștinismul nu este nici un accident, nici o eroare, ci un rezultatul divin intenţionat și un cadou pentru toate naţiunile”, spun rabinii, ca o apreciere faţă de ideea inserată în Nostra Aetate, conform căreia legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu a rămas intact. Chiar dacă nu toţi rabinii ortodocși sunt de acord cu noua perspectivă, a mai fost făcut un pas important în direcţia redefinirii creștinismului. Este, de fapt, încă o piesă adăugată pe lungul drum al construcţiei unui viitor detașat tot mai mult de derapajele trecutului. Cât de mare poate fi preţul plătit pentru acest salt rămâne să descoperim fiecare.

DISTRIBUIE: