Liderii ortodocşi nu s-au mai reunit într-un mare sinod de la schisma din 1054. Iată că, după aproape un mileniu, au reușit să o facă, însă într-un context tensionat ca și precedentul. Nici nu a început bine reuniunea, că a ieșit la suprafaţă lipsa de unitate a unei ortodoxii măcinate de sentimente naţionalist-politice suprapuse peste dispute teologice. Sunt absenţe notabile, generate de perspective diferite asupra unor probleme subtile, care umbresc, din start, presupusul mesaj al unităţii ortodoxiei.

„Unitatea ortodoxiei este bună pentru noi toţi. Cei absenţi vor fi cei care pierd”, a comentat Nikos Kotzias, ministrul de externe al Greciei, după confirmarea faptului că unele patriarhii nu își vor trimite reprezentanţii la ceea ce se dorește a fi cel mai mare sinod panortodox al ultimului mileniu. Motivele invocate de cei absenţi sunt la fel de lipsite de unitate precum pare să fie și marea familie ortodoxă în momentul de faţă.

Sabotaj?

Ceea ce a atras, deocamdată, atenţia presei nu au fost temele propuse pentru dezbatere (de natură socială, pastorală, misionară), ci profunzimea tensiunilor care există între unele patriarhii. Așa cum era de așteptat, „capul răutăţilor” îl constituie patriarhul Chiril, care, demografic, este reprezentantul a jumătate din comunitatea ortodoxă. Pe lângă liderul rus mai absentează patriarhul Antiohiei, Bulgariei şi Georgiei.

Biserica bulgară a fost prima care a declarat că nu va onora cu prezenţa sinodul. A urmat Patriarhia Antiohiei (Siria). Antiohienii au invocat, printre motivele neparticipării, faptul că respingerea documentului despre căsătorie nu a fost luată în seamă. În plus, Patriarhia Ecumenică ar fi ignorat conflictul dintre Patriarhia Antiohiei și cea a Ierusalimului (comunicarea dintre cele două scaune fiind, în prezent, întreruptă). La prima vedere, acestea par conflicte administrative sau de procedură, însă, în realitate ies astfel la suprafaţă probleme mai adânci, asociate unei anumite forme de rebeliune. Mitropolitul Gabriel de Loveci, vorbind despre poziţia Bisericii Ortodoxe Bulgare faţă de sinodul din Creta, nu a ezitat să îi acuze pe iniţiatorii sinodului: „Mergem la un sinod ale cărui decizii au fost deja luate.”

Pe 10 iunie 2016 a avut loc o sesiune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene. Concluzia celor prezenţi a fost fără niciun echivoc: „Noi toţi ne-am găsit în faţa faptului că astăzi unitatea nu a fost împlinită.” Este ușor de sesizat că aproape toate declaraţiile care au premers întrunirii de la Creta au accentuat importanţa unităţii. De exemplu, mitropolitul Andrei de Gori și Ateni, reprezentant al Bisericii Georgiei, a făcut o declaraţie concretă în acest sens, insistând pe faptul că „scopul convocării viitorului sinod este de a demonstra unitatea ortodoxă înaintea întregii lumi”. Tocmai această lipsă de unitate este problema esenţială, iar cei care au evidenţiat-o din plin sunt chiar cei care absentează. În legătură cu aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a remarcat că neparticiparea chiar și a unei singure biserici autocefale recunoscute universal la sinod „constituie un obstacol insurmontabil pentru desfășurarea Sfântului și Marelui Sinod”.

Mai are sinodul vreo relevanţă?

Ce rost mai are această întâlnire despre unitate în contextul semnelor foarte clare de clivaj în sânul ortodoxiei? Înainte de plecarea spre Creta, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că „regretăm faptul că nu toate Bisericile Ortodoxe surori vor fi prezente în Creta, dar vom încerca să lucrăm ca și când ele sunt prezente, deoarece și-au exprimat punctele de vedere, au făcut propuneri de îmbunătăţire a textelor existente. Aceste propuneri vor fi luate în seamă, astfel încât hotărârile Sfântului și Marelui Sinod Ortodox să fie ușor acceptate și de Bisericile Ortodoxe surori care nu sunt prezente în Creta.”

„Aceste biserici au invocat câteva raţiuni discutabile, evident, dar libertatea de a nu fi prezent este una respectată. Prima motivaţie a Patriarhiei Ruse a fost că nu se întrunesc toate bisericile. Şi dacă lipsesc câteva, Patriarhia Rusă a conchis că prezenţa ei ar fi inadecvată”, a explicat și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

În schimb, Vladimir Lagodya, șeful Departamentului Sinodal pentru relaţia biserică, societate și media, a spus, în cadrul unei emisiuni TV din Rusia, că „este destul de greu să vorbești despre statutul panortodox al sinodului”. Amintitul sinod poate fi numit, probabil, „conferinţă intraortodoxă, mai degrabă decât Sinod Panortodox”. Legodya a reamintit că, potrivit regulamentului sinodului, toate deciziile trebuie adoptate în consens, unanim. „Dacă cel puţin una din biserici se opune unui document, acesta nu va fi adoptat. Nu se poate vorbi de consens panortodox într-o situaţie în care biserici autocefale refuză să participe”, a spus Lagodya. Nu de aceeași opinie este John Chryssavgis, consilier al Patriarhiei Ecumenice, care consideră că, din punct de vedere procedural, Sinodul Panortodox este valid chiar și în absenţa unor biserici autocefale, iar deciziile care se vor lua vor fi obligatorii pentru toţi membrii Bisericii Ortodoxe.

Politică și religie

Lipsa patriarhului Rusiei constituie o puternică lovitură pentru planurile patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, care spera să adune liderii tuturor celor 14 biserici autocefale din lume. Lovitura nu este chiar surprinzătoare, fiindcă lui Bartolomeu îi era contestată influenţa de ani de zile de către biserica rusă. În replică, patriarhul ecumenic constata, în Scrisoarea nr. 676 din 9 iunie 2016, că amânarea după decenii de pregătiri „va compromite Biserica Ortodoxă la nivel inter-bisericesc și internaţional și va provoca o daună ireparabilă asupra autorităţii ei”.

În fapt, este vorba de o luptă cu iz politic între facţiunea slavă a bisericii, controlată de către Chiril, și cea de sorginte greacă, aflată sub autoritatea lui Bartolomeu. Deja din luna mai au apărut primele nemulţumiri legate de planificata aşezare a fotoliilor în sala de consiliu. Bisericile slave s-au arătat nemulţumite că patriarhiile aflate sub influenţă grecească intenţionau să-i rezerve patriarhului de Constantinopol o poziţie privilegiată. Această bătălie surdă a fost recunoscută de teologul Thanassis Papathanassiou, care a declarat pentru DW că s-a ajuns la această situaţie nu foarte comodă pentru imaginea Bisericii Ortodoxe pentru că diversele biserici autocefale se află adesea în raporturi de concurenţă. „Este vorba uneori de putere, de dominare şi, câteodată, de interese naţionale”, a explicat el. Cu alte cuvinte, naţionalismul își pune puternic amprenta asupra construcţiei teologice ortodoxe. Din acest punct de vedere, nu este nicio noutate și nici o mare surpriză, având în vedere lunga istorie a Răsăritului, în care politica și religia s-au împletit sub forma tradiţionalei „simfonii” de sorginte bizantină.

Cine va învinge?

Nu doar elementele de natură politică tulbură apele sinodului, ci și cele care ţin de diplomaţia religioasă. Unii își doresc ca ortodoxia să rămână într-o atitudine de luptă faţă de celelalte ramuri ale creștinismului. Din acest punct de vedere, sinodul trebuie să se opună unui aşa-numit „fundamentalism intraortodox”, care respinge cu vehemenţă orice dialog cu celelalte confesiuni creştine. Teologul Papathanassiou aşteaptă ca sinodul din Creta să aprofundeze şi să extindă bunele relaţii cu Biserica Romano-Catolică şi cu protestanţii. De fapt, tocmai în aceste diferenţe de optică rezidă o sursă consistentă de tensiune. Carol Saba, purtător de cuvânt la sinodul din Creta și responsabil cu comunicarea AEOF, vede în acest eveniment un aggiornamento pentru ortodoxie. Și Chryssavgis a folosit aceeași comparaţie. Acest „update” are și un puternic caracter interconfesional, cunoscută fiind prietenia care îl leagă pe Bartolomeu de papa Francisc. Poate nu întâmplător, papa s-a rugat pentru marele conciliu ortodox. „Să ne unim cu fraţii noştri ortodocşi, invocând Duhul Sfânt să ajute cu darurile sale pe patriarhii, arhiepiscopii şi episcopii adunaţi în conciliu”. La prima vedere, Francisc pare mai interesat de unitate decât Chiril.

Problema este că această deschidere interconfesională nu este deloc agreată de cei care văd în ortodoxie un zid de apărare împotriva tuturor relelor. De exemplu, mitropolitul de Nafpaktos, Ierotheos Vlachos, acuză că, odată cu secolul al XX-lea, a început să se manifeste o duplicitate și  neclaritate a limbajului în abordarea problemelor ecleziologice. „Această duplicitate și neclaritate se vădește în legătură cu două subiecte: ce este Biserica și care sunt membrii acesteia, ce este erezia și cum îi primește Biserica pe ereticii care se întorc la ea.” Pentru mitropolit, limbajul folosit este cel tradiţional și ortodox, în timp ce în faţa altor audienţe este utilizat un limbaj care ar putea fi caracterizat, cu indulgenţă, ca limbaj al diplomaţiei bisericești.

Se demonstrează, astfel, că sinodul din Creta este vital pentru viitorul ortodoxiei, în cazul în care va reuși concretizarea unui aggiormnamento după modelul catolic. În cazul unui eșec, cel mai probabil Rusia va rămâne marea învingătoare, chiar și în lipsă. În momentul de faţă este prematur de spus dacă Chiril se va adapta deschiderii iniţiate de Sinod. Cel mai probabil, ultimul cuvânt îl va avea Putin, ceea ce, din nou, nu va constitui o mare surpriză. Rezultă cu claritate că asistăm la o polarizare nu doar a opiniilor despre rolul actualului sinod, ci și a modului în care vor fi privite ulterioarele decizii. În concluzie, rămâne de urmărit poziţia „protestatarilor” după ce sinodul își va finaliza lucrările. Premisele duc, mai degrabă, în direcţia unei accentuări a tensiunilor, după ce hotărârile cu statut obligatoriu vor fi adoptate și comunicate.