Lecţia de ştiinţe naturale

Ştiinţă de Florin Lăiu | septembrie 2009

Pagina 1 2

În perioada comunistă, în faţa tăvălugului numit catedră, ne pomeneam uneori opunând rezistenţă, în numele unui singur crez, indiferent de confesiune: Dumnezeu există, altminteri Universul şi viaţa nu se pot explica pe cinstite. Dumnezeu există, altminteri nimic nu ar mai avea sens.

Orizonturile roşii s-au sfâşiat. Dar pericole mult mai subtile se anunţă pentru prezent şi viitor. În cele mai multe ţări creştine, teologia a cerut armistiţiu ateologiei evoluţioniste, imaginându-şi un compromis schizoid şi letal, care nu este nici ateism, nici creştinism autentic. Se numeşte evoluţionism teist, creaţionism evoluţionist sau darwinism creştin. Această nouă doctrină creaţionistă este credinţa că Dumnezeu ar fi creat Universul, viaţa şi omenirea prin legile oculte presupuse de naturalism. Credinciosului îi rămâne să se întrebe, foarte serios, ce loc ocupă Dracul în acest lanţ al evoluţiei! Dar Iisus Christos? Şi spre ce evoluăm?

Aceasta este faza cea mai critică a conflictului ideologic ce marchează educaţia - o provocare insidioasă, care a câştigat deja multe biserici. Secularismul triumfă, iar creştinismul se refugiază în zonele obscure ale psihologiei şi în cele, încă mai obscure, ale politicii. Bisericile şi credincioşii nu au dat suficientă importanţă acestei provocări.

În ciuda afirmaţiilor unora că evoluţionismul ar fi căzut, că însuşi Darwin s-ar fi dezis de teoria lui pe patul de moarte şi că savanţii naturalişti devin tot mai credincioşi, adevărul este că evoluţionismul face progrese. Evoluţionismul s-a impus de mult în comunitatea ştiinţifică şi a devenit o teorie respectabilă în societate, o filozofie care şi-a câştigat titlul de ştiinţă, întemeindu-se pe nu puţinele observaţii ale ştiinţelor naturale.

Foarte relevante sunt tensiunile social-politice create de dezbaterea privind poziţia de egalitate în programa şcolară a ideologiilor care explică lumea (cu mai multă sau mai puţină retorică academică). Pe de o parte, majoritatea specialiştilor în domeniu, educată în spirit naturalist, nu doreşte legitimarea creaţionismului ca alternativă în învăţământ. Nu acceptă nicio variantă de creaţionism, oricât de „ştiinţifică" sau de diluată cu evoluţionism ar fi ea. Pe de altă parte, în unele state, sub presiunea forţelor religioase, s-au dat legi care au obligat şcoala să introducă explicaţii alternative, pentru ca elevii să ştie că studiul despre origini nu este o problemă pe care ştiinţa a rezolvat-o. Aceste experimente cultural-politice sunt însă efemere, iar comunitatea ştiinţifică reuşeşte să-şi recupereze prestigiul totalitar, aducând în special două obiecţii oricărei forme de creaţionism ştiinţific: a) creaţionismul nu este ştiinţă, ci religie deghizată; b) Sinagoga şi Bisericile (Catolică, Ortodoxă, protestante), care cândva erau pur creaţioniste, admit acum că evoluţionismul trebuie respectat ca adevăr ştiinţific şi că, în teologie, există modele de armonizare cu Biblia. Implicit, locul creaţionismului ar fi acolo unde se promovează mitologia religioasă în stil fundamentalist, literalist, nu în viaţa reală.

Creaţionismul în dezavantaj

„Creaţionismul ştiinţific" este dezavantajat astăzi din motive evidente. Evoluţionismul şi-a câştigat vechime, statut ştiinţific, popularitate, putere şi o armată de militanţi şi convertiţi, de la biologi, geologi şi fizicieni până la jurnalişti, artişti şi teologi. Evoluţionismul are un puternic sprijin legal şi material din partea statelor lumii.

Creaţionismul, ca preocupare ştiinţifică, este mult mai tânăr. Argumentele pe care le aduce în favoarea unei Creaţii inteligente şi a cataclismului universal, relatate în Biblie, sunt edificatoare. Totuşi creaţionismul are puţine şanse în faţa spiritelor marcate de dezinformare şi prejudecăţi atunci când este vorba de mesajul Bibliei, chiar dacă aceste spirite sunt genii ştiinţifice.

Ridicol de puţin s-a investit în cercetări care să depisteze fisurile evoluţionismului şi să aducă la lumină date şi dovezi care ar putea conduce într-o direcţie mai bună. Nu e de mirare că statele, mass-media şi diverse foruri culturale sunt, în general, dezinteresate de acest aspect, însă chiar şi marile organizaţii religioase (Biserica, Sinagoga etc.), care au universităţi proprii în multe ţări, nu par interesate să investească într-o aventură ştiinţifică neconvenţională şi incorectă politic. Aceasta explică de ce savanţii cu adevărat credincioşi sunt astăzi extrem de puţini, faţă de secolele anterioare. Iar majoritatea creează în mod natural o presiune psihologică. În instituţiile ştiinţifice, a încerca să sugerezi sau să publici aspecte care ar favoriza creaţionismul este o imposibilitate practică, deşi, teoretic, se afirmă libertatea academică. Fiecare domeniu al ştiinţei are monştrii lui sacri care au creat şcoală, iar ucenicul trebuie să deprindă ticurile maestrului, altminteri nu mai mănâncă pâine albă.

Ştiinţa este vaca sacră a omului modern, de aceea există tendinţa să privim cu reverenţă chiar şi ceea ce lasă ea în urmă. Numai termenii "savant" şi "ştiinţă" trezesc toată veneraţia profanilor. Este un prestigiu câştigat pe drept, oarecum, dar exagerat şi cu prea mare pierderi.

Cercetare alternativă

Niciun cercetător nu se poate elibera de premise filozofice sau de prejudecăţi faţă de un alt model cosmogonic, doar pentru simplul fapt că este expert în domeniu. Aceasta este o realitate universală şi se aplică atât în religii, cât şi în ştiinţe şi în multe alte domenii. Premisa mea este că adevărul are în esenţă criterii estetice şi că adevărurile fundamentale trebuie să se armonizeze cu cele mai înalte idealuri de bine şi frumos. O explicaţie respingătoare estetic (moral) nu poate fi adevărul absolut despre principiul generator şi modelator al Universului. Aceasta este prejudecata, judecata şi postjudecata mea.

Revelaţia biblică este singura sursă în care scenariul originilor lumii subliniază combinarea utilului cu binele şi frumosul. Relatarea biblică foloseşte limbajul fenomenologic şi cultural al aparenţelor fizice şi al modelului cosmologic existent la data scrierii. Dar, prin acest limbaj omenesc imperfect, care se adresează deopotrivă copiilor, oamenilor simpli şi poeţilor, Biblia transmite un mesaj autentic şi adevărat, care se aplică în viaţa practică.

Dincolo de limbajul fenomenologic şi cultural al Cuvântului, stăruie unele ghicitori teologice şi ştiinţifice (de exemplu: Descrie Geneza începuturile întregului Univers sau doar începuturile lumii noastre, ca planetă pregătită să susţină viaţa? Dacă stelele au fost produse din nimic în ziua a patra a Creaţiei lumii noastre, la distanţele astronomice actuale, cum a fost posibil să fie vizibile încă din noaptea aceea?). Dar esenţa practică şi etico-religioasă rămâne: Dumnezeul etern a creat lumea în şase zile, fără o altă justificare decât aceea de a fixa un model pentru om, un program de viaţă în care se întâlnesc şi îşi dau sens reciproc: munca şi odihna, cercetarea şi revelaţia.

La încheierea fiecărei zile de lucru, Creatorul se bucură de rezultate, El „vede" că sunt „bune". Expresia autorului, verbul ra'a (a vedea) combinat cu adjectivul tov (bun), indică, în ebraica veche, ideea de frumos, de „plăcut la privire" (cf. Gen. 1,10.12.18.21.25; 3,6; 49,15; Exod 2,2; Num. 24,1). Tot ce a făcut Dumnezeu, la origine era frumos. Şi după atâtea milenii de degenerare şi sălbăticire, natura încă este frumoasă. La sfârşitul săptămânii Creaţiei, Creatorul Se bucură de toate, ca fiind „neînchipuit de frumoase".

De la început, Dumnezeu i-a dat omului natura nu doar ca mediu, ci şi ca o carte sfântă, o adevărată Biblie, în care El Se descoperă pe Sine. Cercetarea ei era încă de atunci o datorie sacră a umanităţii. Dar aşa cum mulţi învăţaţi citesc astăzi Biblia într-un cod al scepticismului savant, la fel şi natura este citită într-un cod ateist, sau, în cel mai bun caz, agnostic. În asemenea condiţii nu este de mirare că se obţin atât contradicţii, cât şi armonizări discutabile între interpretarea Bibliei şi interpretarea naturii, între teologie şi ştiinţă. O tensiune naturală şi sănătoasă între cele două ar fi de preferat unei armonizări forţate. Provocarea este pentru ambele părţi.

Pagina 1 2

Share |