Luna octombrie marchează începutul sfârșitului cursei electorale americane, ceea ce înseamnă totodată intrarea relaţiilor SUA-Rusia-Europa într-o nouă eră. Pe fondul crizei din ce în ce mai grave din Siria, voci din Rusia vorbesc la televiziunea naţională despre un posibil „al Treilea Război Nuclear”. Europa merge pe sârmă, având nevoie de parteneriate strategice cu ambele puteri, și încearcă în același timp să nu devină irelevantă odată ce Brexitul va fi declanșat.

Degradarea relaţiilor SUA-Rusia în Siria

Pe 3 octombrie, SUA anunţau suspendarea negocierilor bilaterale cu Rusia în ceea ce privește situaţia din Siria, poate cea mai gravă degradare a situaţiei siriene de până acum. Decizia a fost luată după ce armistiţiul stabilit în septembrie s-a încheiat prematur cu un raid al forţelor siriene și ruse asupra zonei de est a orașului Alep, unde locuiau încă 250.000 de oameni. Situaţia a fost calificată, de către șeful operaţiunilor umanitare ale ONU drept „cea mai gravă catastrofă umanitară văzută vreodată în Siria” în cinci ani de război. Deși reprezentanţii Statelor Unite, ai Rusiei și ai altor ţări au decis să își „continue contactele”, cu o primă întrevedere pe 15 octombrie la Lausanne, poziţiile au rămas neschimbate. La doar o zi, pe 16 octombrie, SUA și Uniunea Europeană discutau deja despre posibile sancţiuni împotriva Rusiei în urma bombardamentelor. Însă puţini dintre miniștrii europeni de externe s-au arătat favorabili unei asemenea măsuri.

În schimb, Rusia a instalat deja sisteme de apărare antiaeriană S-300 în baza militară din portul sirian Tartous, iar acum „își desfășoară întreaga flotă nordică și mare parte din flota baltică pe suprafaţa cea mai mare de la sfârșitul Războiului Rece”, a declarat un diplomat NATO, ceea ce înseamnă că în curând vom asista la o nivelare completă a Alepului, cu o victorie de partea siriană. În același timp, ca descurajare a ideii de impunere de noi sancţiuni economice, pe 19 octombrie, camera inferioară a Parlamentului Rusiei a aprobat decretul semnat de președinte pentru suspendarea unui acord cu SUA care prevedea eliminarea surplusului de plutoniu destinat producerii armelor nucleare. Condiţiile pentru reluarea acordului sunt imposibile – SUA trebuie să își retragă trupele și echipamentele militare desfășurate în statele est-europene membre ale NATO, să ridice sancţiunile impuse Moscovei și să plătească și despăgubiri –, ceea ce i-a făcut pe unii analiști să observe că SUA și Rusia au încetat să mai creadă că se pot înţelege.

Bătălia pentru Mosul

În acest context, începe bătălia pentru Mosul, ultima „văgăună” a grupării Stat Islamic din Irak. La 400 kilometri de capitala Bagdad, Mosulul se află sub controlul teoriștilor din iunie 2014, când forţele guvernamentale irakiene s-au retras din zonă. Președintele irakian, Fuad Masum, a afirmat că la ofensivă participă armata irakiană, forţele de poliţie federale, trupele kurde peshmerga, miliţiile șiite și triburile din Ninive, iar până pe 17 octombrie forţele irakiene, sprijinite de avioanele coaliţiei conduse de Statele Unite, eliberaseră deja 12 sate la sud de Mosul. Bătălia pentru Mosul a provocat fricţiuni cu Ankara, care este împotriva oricărei participări a miliţiilor șiite sau a unor grupări armate kurde asociate Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat organizaţie teroristă în Turcia. Ba chiar președintele turc a ameninţat că va recurge la un „plan B” dacă armata turcă nu este asociată la această ofensivă. „Vom fi implicaţi în operaţiune, vom fi la masă. Nici nu se pune problema să rămânem în afară”, a declarat Erdoğan într-un discurs televizat.

Se dezgheaţă conflictul din Yemen

O știre care, în mod ciudat, nu a fost mai deloc mediatizată a fost faptul că, în 13 octombrie, SUA au atacat cu cinci rachete de croazieră trei staţii radar ale rebelilor houthi din Yemen. Acolo este un alt război civil, început în 2004, tot de-a lungul liniilor „șiiţi versus sunniţi”, între guvern și rebeli, dar care s-a transformat într-un conflict între Arabia Saudită (sprijinită de SUA și de petromonarhiile din Golf, majoritar sunnite), care ţine partea guvernului, și Iran (sprijinit masiv de Rusia), acuzat de guvernul yemenit că a condus și finanţat insurgenţa. Atacul SUA asupra rebelilor, cuplat cu situaţia dramatică din Siria și cu faptul că Rusia a finalizat livrările din contractul semnat cu Iranul pentru furnizarea de rachete antiaeriene S-300, indică „globalizarea” și aprofundarea conflictului SUA-Rusia.

Europa, ruptă pe tema Rusiei

În această conjunctură, apare din ce în ce mai evidentă dilema morală cu care se confruntă Europa. Într-un summit care a început pe 20 octombrie la Bruxelles, relaţia cu Rusia, Brexitul și migraţia au fost principalele teme dezbătute. Iar liderii europeni au declarat pentru prima dată, la unison, că „strategia Rusiei este să slăbească Europa”. Probabil că și ultima mișcare a Rusiei de luna aceasta, de transferare a unor rachete Iskander cu capacităţi nucleare la Kaliningrad, ca demonstraţie de forţă împotriva întregii Europe, a făcut concluzia miniștrilor să fie mai mult decât evidentă. Cu toate acestea, miniștrii UE au căzut de acord să își menţină „orientarea” și mai ales să „păstreze unitatea”, ceea ce înseamnă că nu se vor impune sancţiuni noi Rusiei, după ce Italia s-a opus vehement acestei idei venite de la trioul Germania, Franţa și Marea Britanie (care pretinde să ocupe același rol major în comunitate până la momentul Brexitului).

UE se chinuie să își păstreze unitatea și pe alte subiecte, printre care migraţia și acordul de parteneriat comercial cu Canada (CETA). Guvernul regiunii belgiene Valonia a blocat acordul, ca o poliţă de răzbunare și șantaj împotriva guvernului central din Belgia, iar discuţiile desfăşurate la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu au reuşit depăşirea impasului. Obţinerea acestui acord ar fi cel mai mare triumf de la înfiinţarea UE și un semnal extraordinar pentru investitori, că UE nu stă să se destrame.