Unitatea de Primire Urgenţe este Iadul pentru unii, Raiul pentru alţii. Iar cei care fac triajul între cele două sunt medicii.

Povestea unei bunicuţe de 83 de ani care a murit de frig, pe un câmp, după ce a fost lăsată să părăsească spitalul unde fusese adusă cu ambulanţa, în pijamale și papuci de casă, a zguduit o ţară întreagă. Cu atât mai mult cu cât imaginea a evocat alte cazuri similare. Apoi, la doar o zi de la decesul doamnei Caloian, un alt pacient vârstnic ajuns la urgenţe a murit în stradă, după ce medicii care l-au examinat l-au lăsat să plece însoţit doar de reţeta de medicamente pentru pneumonia de care suferea.

Bătrânul Gheorghe Covalic era doar cu un an mai în vârstă decât doamna Caloian. Fusese adus cu ambulanţa la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman”, din Bârlad (Vaslui). Medicii l-au consultat, i-au făcut o radiografie pulmonară și un set de analize, după care l-au diagnosticat cu „pneumonie acută interstiţială” și l-au trimis acasă.

Bătrânul locuia în comuna Bogdănești, unde nu putea ajunge decât eventual cu un microbuz. Fusese externat însă după-amiaza, iar ultimul microbuz plecase deja la ora externării. Octogenarul s-a gândit deci să traverseze orașul, pe jos, până la Centrul Nefromed, unde unul dintre cei trei fii ai săi mergea de trei ori pe săptămână pentru dializă. N-a reușit să ajungă. S-a prăbușit pe stradă, la aproximativ 3 kilometri de spital. Câţiva trecători au sunat la 112, însă medicul de pe ambulanţă nu a putut decât să constate decesul.

Rudele au aflat de moartea bătrânului abia seara, la notificarea poliţiei. Autorităţile însă nu le-au spus și că bărbatul murise pe stradă. Vestea a venit ca un șoc, după două zile: „Până azi dimineaţă (11 martie – n.r.), nu am ştiut că a murit în drum”, spune Culiţă, unul dintre fiii bătrânului. „Nu e omeneşte să-l dai afară din spital. Trebuia să-l ţină peste noapte şi ne anunţau a doua zi să venim să-l luăm. Suntem săraci, nu avem bani de umblat pe drumuri”, a mai spus bărbatul, parcă justificând de ce nu a venit cu bătrânul, pe lângă ambulanţă, sau referindu-se poate la faptul că vârstnicul a plecat pe jos către centrul de dializă. Unui reporter Adevărul, Culiţă îi dă de înţeles că, în sărăcia lor, nici bani de înmormântare nu au: „Primăria ne ajută să-l îngropăm creştineşte.” Pe finalul discuţiei cu jurnalistul, bărbatul spune că familia nu va depune plângere: „Autorităţile să-şi facă treaba.”

Anticamera morţii

Pentru ca autorităţile să își facă într-adevăr treaba, ar fi fost nevoie ca medicii să respecte protocolul și să nu lase un pacient vulnerabil să părăsească spitalul fără să fie însoţit de un aparţinător. Mai înainte de aceasta însă, ar fi trebuit să verifice temeinic dacă omul trebuie internat. De aici s-a complicat, de fapt, povestea.

Directorul medical al spitalului spunea pentru Adevărul că „pacientul nu avea criterii de internare la Pneumologie, saturaţia pulmonară era foarte bună, avea tensiunea 12,7 și pulsul 86.” Simona Polak, președintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui , este în schimb de cu totul altă părere: „Fiind urgenţă, pacientul trebuia să fie internat.”

Cum au stat lucrurile se va vedea, probabil, după ce investigaţiile vor indica precis cauza decesului bătrânului. Ce se știe însă acum este că, pe lângă presiunea condiţiilor de lucru din Urgenţe, medicii au și presiunea unui triaj semnificativ al pacienţilor, după ce bugetul pentru decontarea internărilor a scăzut drastic în 2014. Președintele CJAS Vaslui insistă însă că medicilor nu li s-a recomandat să nu interneze bolnavii, ci să limiteze bugetul alocat. „Bugetul reiese din formula de calcul în baza căreia a fost stabilit bugetul pentru toate spitalele din ţară.”

E posibil așadar ca aceste două cazuri, din Brașov și din Vaslui, să fie doar un vârf vizibil de aisberg. Triajul pe viaţă și pe moarte care se face la Urgenţe l-a costat suflarea și pe Tiberiu Brăileanu, unul dintre cei mai cunoscuţi profesori universitari de economie din Iași. Potrivit soţiei acestuia, tot cadru didactic universitar, bărbatul în vârstă de 55 de ani a murit cu zile din pricina medicilor de la Spitalul „I. C. Parhon” din Iași. Femeia spune că a așteptat 6 ore pe holurile spitalului ca să afle dacă soţul ei a suferit un infarct sau o embolie pulmonară. Abia după 4 ore de la internare, medicii de la „C.I. Parhon” au cerut un consult de cardiologie și l-au transferat la Spitalul „Sf. Spiridon”. Între timp, starea profesorului se agravase, a intrat în comă și în 4 zile a murit. Ancheta în cele două spitale vizează din nou protocolul de triaj.

Un triaj pentru valori

Când ajungi într-o Unitate de Primire Urgenţe, dacă nu ești tu pacientul, îţi dai seama în secunda doi că un mental obișnuit și un stomac slab nu pot rezista în acele condiţii. Un medic la Urgenţe știe că inima e pentru pompat sânge, nu pentru sentimente. Sentimentele nu sunt bune acolo. Acolo capul e mai important. Pentru că a lăsa emoţiile să conducă poate costa vieţi. Însă matematica aceasta seacă produce de multe ori și o imunizare la suferinţă care duce la decizii greșite – fie pur și simplu proaste, fie chiar nedrepte.

Aici intră în joc protocoalele, care în mod normal ar trebui să îi protejeze și pe pacienţi, și pe medici de deciziile proaste. Nerespectarea lor se lasă cu sancţiuni drastice. Angajaţii spitalului din Brașov implicaţi în cazul doamnei Caloian riscă desfacerea contractului de muncă, iar pe medicii celorlalte spitale îi așteaptă consecinţe la fel de grave dacă li se va dovedi vina.

Când sunt vieţile unor oameni în joc, stresul și presiunea, în orice cantitate, sunt o variabilă neglijabilă. Mai important e respectul pentru viaţă. Și dacă urgenţa nu-ţi lasă timp pentru respect, ai codul deontologic, pe care trebuie să îl urmezi chiar dacă „nu-ţi vine”. Nu e situaţia medicilor mai specială. Obligaţia aceasta le revine tuturor celor care se numesc „creștini”. „Iubește-l pe aproapele tău” e o poruncă, nu o rugăminte. Și nu ţine cont de circumstanţe.

DISTRIBUIE: