Studiu: Nu amintirile noastre ne definesc, ci moralitatea noastră

795

O întrebare filosofică propunea un exerciţiu de localizare a identităţii: presupunând că tehnologia ar permite un transfer psiho-emoţional de la un om la altul, ce și cât ar trebui transferat, spunea exerciţiul respectiv, de la actriţa Joan Rivers la altcineva, pentru ca acea persoană să nu mai fie ea însăși, ci actriţa Joan Rivers? Întrebarea descoperea astfel faptul că identitatea nu rezidă într-un anumit număr de celule, nici într-un anumit număr de gânduri, ci este ceva extrem de dificil de conturat și stabilit în niște parametri. Un studiu recent vine însă cu o faţetă nouă la acest subiect dilematic, susţinând că identitatea noastră este dată de moralitatea noastră.

Studiul, care comportă implicaţii profunde mai ales pentru cei care suferă de boli care le afectează memoria, susţine că identitatea unui om nu este concentrată în amintirile lui, ci în comportamentul lui moral. Iată, de pildă, spun autorii, de ce pierderile de memorie suferite de bolnavii de Alzheimer par să nu aibă niciun efect substanţial asupra modului în care îi percep ceilalţi.

Rădăcinile ideii că identitatea ar rezida în amintiri pot fi reperate în secolul al XVII-lea, epocă în care erau promovate de empiristul britanic John Locke. Potrivit teoriei acestuia, identitatea unei persoane mergea doar până acolo unde putea merge memoria sa. Prin urmare, o identitate puternică era măsurată în funcţie de numărul de răspunsuri unice pe care pacientul le putea oferi la întrebarea „cine sunt eu?”. O identitate puternică și vizibilă pentru ceilalţi ar fi, așadar, generată de firul narativ despre sine însuși pe care îl poate compune o persoană.

Alţi oameni de știinţă nu s-au lăsat convinși de această teorie, susţinând că perspectiva lui Locke ignoră o variabilă semnificativă: aceea că impresiile pe care ni le formăm despre ceilalţi sunt, în cea mai mare parte, dependente de modul în care percepem moralitatea acelui om. Cu alte cuvinte, felul în care ne raportăm la oamenii din jur este mai puţin influenţat de modul în care le percepem inteligenţa, bagajul de cunoștinţe sau trăsăturile de personalitate, ci de dimensiunea morală a omului respectiv. Dacă teoria lui Locke viza identitatea ca amintire, această teorie mai nouă vizează identitatea ca un sine esenţialmente moral.

O echipă de cercetători de la universităţile Arizona și Yale au vrut să verifice această teorie și au alcătuit un eșantion format din 248 de subiecţi bolnavi de boli neurodegenerative (care afectează diverse regiuni ale creierului) și familiile lor. Astfel, ceretătorii au urmărit cum se raportează membrii familiilor unor bolnavi de Alzheimer, demenţă frontotemporală și scleroză amiotrofică laterală la cei care suferă de aceste boli. Important însă, cele trei boli au efecte diferite asupra funcţionării indivizilor: Alzheimer afectează amintirile și IQ-ul, demenţa frontotemporală generează modificări ale trăsăturilor morale (sinceritatea, compasiunea, decenţa, integritatea), iar scleroza amiotrofică afectează capacitatea motorie, fără să perturbe capacităţile cognitive.

Cei mai mulţi dintre subiecţii bolnavi erau căsătoriţi sau implicaţi într-o relaţie romantică, iar studiul a cuprins întrebări adresate partenerilor lor. „Ţi se pare că pacientul este acum un străin faţă de tine? Simţi că încă îl mai cunoști/mai știi cine este?” au fost două dintre întrebările adresate. Cincisprezece întrebări vizau trăsăturile morale, iar alte 15 vizau trăsăturile de personalitate ale partenerului bolnav. Analiza rezultatelor a arătat că cele mai insignifiante schimbări au fost percepute de partenerii pacienţilor bolnavi de scleroză, relata Scientific American, asta deși deteriorarea lor fizică și motorie este extrem de vizibilă. Deficitele cognitive asociate amneziei, din nou, nu au avut nici ele efecte semnificative asupra mdului în care partenerii îi percepeau pe cei care sufereau de amnezie (precum pacienţii cu Alzheimer). În schimb, cele mai mari schimbări erau observabile la pacienţii care manifestau transformări ale trăsăturilor morale (cei cu demenţă frontotemporală).

Aceste descoperiri sugerează că eforturile depuse pentru sprijinirea psihologică a pacienţilor cu boli neurodegenerative ar trebui să vizeze mai ales identitatea lor morală, caracteristici precum altruismul, mila, generozitatea. A susţine un pacient să se înţeleagă pe sine însuși prin lentila moralităţii îl va ajuta să își recupereze sentimentul identităţii și al controlului, chiar și atunci când memoria nu îi mai funcţionează ca altădată.