Cancere letale care pot fi prevenite ușor

1055

O parte semnificativă din milioanele de cazuri de cancer, una dintre cele mai de temut boli actuale, poate fi prevenită cu ușurinţă prin schimbări simple, dar foarte importante ale stilului de viaţă.

Doar 5, până la 10% din totalul cazurilor de cancer sunt cauzate de moștenirea genetică. Din cele circa 14 milioane de diagnostice de cancer înregistrate anual la nivel mondial, cel puţin o treime puteau fi evitate, susţin experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Iar experţii de la Universitatea din Washington vin cu dovezi și mai optimiste. „Mai mult de jumătate dintre cazurile de cancer care apar azi pot fi prevenite aplicând cunoștinţele pe care le avem deja”, scriu ei în jurnalul Science Transitional Medicine.

Cancerul de col uterin este unul dintre tipurile de cancer care pot fi prevenite în proporţie de 93% din cazuri, după cum punctează experţii de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA. De vină pentru 99% din cazurile de cancer de col uterin este infecţia cu virusul HPV, potrivit portalului NHS Choices, al Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie. De aceea, experţii recomandă efectuarea periodică de către femei a testului Papanicolau pentru detectarea timpurie a prezenţei unor anomalii la nivelul celulelor, precum și vaccinarea împotriva virusului HPV.

O metodă eficientă de a diminua riscul de cancer pulmonar este renunţarea la ţigări. Circa 70% din totalul cazurilor sunt puse pe seama tutunului, „cel mai important factor de risc de mortalitate pe fondul cancerului la nivel mondial, ce poate fi evitat”, potrivit OMS. Fumatul favorizează, totodată, apariţia altor tipuri de cancer, precum cel bucal, de esofag, laringe, gât, rinichi, pancreas, stomac sau de col uterin.

Cancerul colorectal poate fi prevenit în 50% din cazuri, potrivit Institutului American pentru Cercetarea Cancerului (AICR). În ciuda acestui fapt însă, boala se află pe locul al doilea în topul tipurilor de cancer care ucid cei mai mulţi oameni. Pentru a micșora cât mai mult riscul dezvoltării cancerului colorectal, experţii propun adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care să cuprindă o alimentaţie bogată în fructe, legume și cereale integrale, păstrarea greutăţii în limitele normale și includerea activităţii fizice în rutina zilnică. Evitarea tutunului, alcoolului și a produselor din carne roșie sau procesată contribuie, de asemenea, la prevenirea acestei afecţiuni.

Riscul dezvoltării cancerului endometrial este puternic influenţat de greutatea corpului. „Multe femei nu sunt conștiente de legătura puternică dintre obezitate și cancer, care funcţionează mai ales în cazul cancerului endometrial”, a declarat dr. Elisa Bandera, membru al AICR.  Femeile care fac sport zilnic, timp de jumătate de oră, și care își menţin indicele de masă corporală în parametri normali (18,5 – 25) își reduc, astfel, semnificativ riscul dezvoltării acestei afecţiuni.

Obezitatea influenţează inclusiv pericolul de cancer de esofag. Circa 6 din 10 cazuri diagnosticate cu acest tip de cancer puteau fi evitate cu ajutorul unei diete sănătoase, al unui stil de viaţă activ și prin păstrarea unei greutăţi corporale normale, arată statisticile americane, citate de experţii AICR.

În 22% din cazuri, cancerele bucal și orofaringian la bărbaţi puteau fi evitate printr-o singură schimbare: renunţarea la alcool, potrivit datelor OMS. Consumul de băuturi alcoolice crește inclusiv riscul de cancer de sân, de colon, esofag, gât și ficat. „Alcoolul este un mare factor de risc pentru cancer, ce poate fi prevenit și care e de ordinul evidenţei”, a declarat dr. Timothy Naimi, de la Școala de Medicină a Universităţii Boston și autorul unui studiu care demonstra că alcoolul are o contribuţie majoră în cazurile de deces din SUA puse pe seama cancerului.