Important studiu american indică o legătură între telefoanele mobile și cancer

47

Pe asta chiar o așteptam demult. De când au apărut primele telefoane mobile, adică acele cărămizi cu antenă, au început și dezbaterile aprinse despre cât de sigure sunt și în ce fel ne-ar putea dăuna sănătăţii (în afară de a le folosi pe post de armă albă). Acum, se pare că am primit primele indicii și sunt îngrijorătoare, însă nu toată lumea crede că sunt chiar demne de alarma cauzată recent în presă.

Cu mai bine de zece ani în urmă, guvernul american a iniţiat un studiu pentru a afla care este efectul folosirii telefoanelor mobile asupra sănătăţii umane. Rezultatele preliminare au fost făcute publice săptămâna trecută și arată că există o legătură între expunerea șobolanilor de laborator la unde radio de frecvenţă scăzută, precum cele emise de a treia generaţie de telefoane mobile (1.9-2.2 Ghz), și incidenţa cazurilor de cancer de creier și de inimă la șobolanii masculi.

Cu toatea acestea, cercetătorii care au demarat studiul, cât și alţii neimplicaţi spun că este prea devreme pentru a trage concluzia că folosirea telefoanelor mobile cauzează cancer. Alţi experţi au atras atenţia asupra unor rezultate care au rămas neexplicate, cum ar fi faptul că doar masculii expuși la radiaţii au suferit schimbări, și femelele nu, dar și faptul că aceșţia au trăit mai mult decât șobolanii din gruprul de control, care nu au fost expuși. Aţii au spus că și în situaţia în care rezultatele se dovedesc veridice, tipurile de cancer implicate ar fi atât de rare, încât riscul de îmbolnăvire ar fi neglijabil. „Dacă eşti cu adevărat preocupat, poartă căşti şi temerile vor dispărea”, a declarat Otis Brawley, şeful echipei medicale a American Cancer Society, citat de Forbes.

Donald Berry, preşedintele Departamentului de Biostatistică şi Matematici Aplicate al M. D. Anderson Cancer Center, afiliat Universităţii din Texas, spune că autorii au utilizat în mod eronat statisticile şi că niciun rezultat al studiului nu trebuie să fie considerat semnificativ din punct de vedere statistic. „Experienţa mea îmi spune că în studiu nu există dovezi convingătoare că telefoanele mobile ar cauza vreun tip de cancer… la oameni sau la şoareci”, spune Berry. De asemenea, trebuie precizat că marea parte a studiilor deja existente nu au reușit să stabilească nicio legătură de genul acesta, iar un sondaj recent realizat în Australia chiar arată că nu există nicio creștere a numărului de tumori pe creier de la introducerea telefoniei mobile și până în prezent, rezultat care se repetă și în alte ţări, scrie WSJ.

Cu toate acestea, sunt și voci care spun că rezultatele care nu pot fi explicate acum nu sunt și neadevărate și că lucrurile acestea trebuiau spuse. „Dacă ne raportăm cum ne-am raportat la primele studii despre fumatul pasiv, despre pericolele azbestului sau terapia de substituţie hormonală și așteptăm mai multe dovezi de daune înainte să facem pași pentru reducerea expunerii, nepoţii noștri vor plăti preţul. Absenţa unei epidemii a tumorilor pe creier la momentul acesta nu este o dovadă a siguranţei telefoanele mobile”, avertizează Devra Davis, fondatoarea grupului de advocacy Environmental Health Trust.

DISTRIBUIE: