Argumentul inedit anti-procrastinare

31

Mai mult decât un dușman al productivităţii, procrastinarea constituie un pericol chiar și pentru sănătatea celui care obișnuiește să amâne efectuarea sarcinilor, potrivit unui studiu canadian.

Experţii de la Universitatea Bishop din Canada au descoperit o asociere inedită între procrastinare și bolile de inimă. La studiu au participat aproape 750 de voluntari, împărţiţi în două grupe: persoanele cu probleme cardiovasculare și hipertensiune arterială (182 de pacienţi) și persoanele sănătoase care au alcătuit grupul de control.

Toţi participanţii au fost rugaţi să completeze chestionare online care au vizat evaluarea personalităţii (inclusiv a tendinţei de procrastinare), a abilităţilor de adaptare și a sănătăţii. De asemenea, experţii au luat în calcul o serie de factori care puteau influenţa calitatea rezultatelor, inclusiv factori demografici (vârstă, etnie) și trăsăturile importante de personalitate.

Concluziile au arătat că „vârsta înaintată, un nivel scăzut de educaţie și scorurile mari privind procrastinarea au fost asociate cu hipertensiunea arterială/bolile cardiovasculare”, notează autorii în Journal of Behavioral Medicine.

Deși studiul nu demonstrează o legătură cauzală între obiceiul de a amâna efectuarea sarcinilor și o stare precară de sănătate, datele arată că în grupul persoanelor cu probleme de inimă a fost înregistrat un nivel mai mare de procrastinare, comparativ cu grupul de control, noteză Fast CoDesign.

Tot în grupul persoanelor cu probleme de inimă a fost observată și o legătură mai puternică între procrastinare și adoptarea unor comportamente distructive de a face faţă situaţiilor, comportamente ce cresc nivelul de stres experimentat. „Rezultatele statisticii sugerează că procrastinarea promovează o tendinţă de a face faţă stresului prin adoptarea unei gândiri negative, de autoînvinovăţire și de a evita luarea de măsuri constructive,  tendinţe care sunt mai pronunţate în contextul hipertensiunii arteriale/a bolilor cardiovasculare”, scrie coordonatoarea studiului, dr. psiholog Fuchsia Sirois.

Despre stres s-a demonstrat în numeroase rânduri că este dăunător pentru sănătate, în general, și pentru inimă în particular. Experţii de la Cleveland Clinic avertizează că acest tip de tensiune negativă poate crește tensiunea arterială, dar și nivelul de colesterol, poate fi dăunător pentru artere și cauzează un ritm cardiac neregulat. Mai mult, predispune individul la adoptarea unor obieceiuri care cresc riscul apariţiei problemelor de inimă, precum fumatul, consumul de droguri și alcool sau consumul excesiv de alimente.

Citește și: Cum să NU mai lași pe mâine ce poţi face azi